Regimul Alimentar al unei Tinere care Suferă de Bulimie

1. Bulimia

Tulburările de alimentaţie sunt din ce în ce mai frecvente în societatea modernă. Lumea pare să fie mai preocupată de propria imagine decât de propria sănătate. Standardele actuale de frumuseţe stabilite de persoanele din lumea artistică sunt dificil de atins. Mesaje de tipul "cu cât eşti mai slabă, cu atât eşti mai frumoasă" se întâlnesc zilnic, în orice loc, în orice moment. Într-o cultură în care « a fi slab » este echivalent cu a fi atractiv, a fi fericit, a avea succes, aproape fiecare a fost confruntat cu efectul pe care îl poate avea greutatea şi forma corpului asupra imginii de sine.

Tulburările alimentare includ o serie de condiţii care implică obsesia pentru mâncare şi greutate, sănătatea fizică şi mentală periclitate, relaţiile sociale şi activităţile zilnice fiind, astfel puternic afectate.

În rândul tinerilor, în special în rândul elevilor şi studenţilor, s-au răspândit diferite obiceiuri legate de mâncat: regimul, abuzul de laxative, vomă autoprovocată.

Bulimia este o tulburare de comportament alimentar caracterizată prin episoadele de supraalimentaţie necontrolatã, urmate de eforturi compensatorii în vederea reducerii surplusului ponderal, prin provocarea vărsăturilor, abuzul de laxative şi/sau diuretice, privare de hranã sau exerciţii excesive.

Persoana afectată de bulimie pierde controlul alimentar în timpul unui astfel de episod de înfulecare; apoi este cuprins de ruşine, vinovăţie şi frică intensă de îngrăşare şi reia comportamentul excesiv, realizând un cerc vicios. Nediagnosticată şi netratată, boala conduce la probleme serioase de sănătăte.

Etiologia bulimiei este neclară, dar se pare că apare ca rezultat al asocierii unui istoric familial (genetic) cu anumite influenţe sociale, precum admirarea unei siluete longiline, dar şi a unui tip de personalitate care tinde la perfecţionism. Evenimentele stresante ale vieţii de zi cu zi pot declanşa bulimia în cazul persoanele predispuse să dezvolte boala.

Bulimia debutează cel mai frecvent în adolescenţa târzie sau la adultul tânăr, în special la femei de rasa albă, băieţi adolescenţi, însă poate apărea chiar şi la adulti. Deoarece este o boală cronică, aceasta persistă şi pe parcursul vieţii adulte. La fiecare 10 femei cu bulimie, un bărbat dezvoltă această boală.

Sportivii, în general sau persoane cu anumite profesii care necesită o constituţie fizică cu greutate mica, precum balerine, manechine, gimnaşti, au un risc crescut de a dezvolta bulimie. Anumite tipuri de personalitate cu control inadecvat al impulsivităţii sau acceselor maniacale (comportament obsesiv compulsiv) au de asemenea, un risc crescut de a dezvolta boala.

Bulimia nervoasă nu este o tulburare nouă.

Romanii îşi provocau vărsături (gîdilăndu-şi gâtul cu o pană) în timpul ospeţelor, pentru a putea mânca din toate felurile de mâncare (spre deosebire de bulimicii contemporani, care au un meniu destul de restrâns şi repetitiv, consumând în general numai carbohidraţi).

În 1743, James defineşte bulimia ca fiind o tulburare ce se manifestă prin preocupare intensă pentru mâncare, ingerarea excesivă de alimente într-o perioadă scurtă de timp, urmată apoi de voma autoindusă.

În 1785, Motherby a descris trei tipuri de bulimie :

1.bulimia ca o senzaţie de foame intensă şi continuă;

2.bulimia asociată cu leşinul;

3.bulimia asociată cu vomatul.

Înainte de 1900, simptomele acestei tulburări erau asociate cu anorexia, şi nu era considerată o formă de control a greutăţii şi a formei corpului. În acestă perioadă, bulimia cunoaşte mai multe denumiri:

-cyneroxia = perioada de supraalimentaţie urmată de vomat

-hyperorexia = îngurgitarea constantă a unei cantităţi mici de mâncare pentru a elimina starea de leşin

-polyphagia = îngurgitarea constantă a unei cantităţi enorme de hrană(Soltmann, 1894).

După 1900, bulimia a fost asociată cu preocuparea pentru greutatea corporală şi forma corpului.

În anii ’70 “dorinţa de a fi slab” a devenit o tema predilectă în literatură, iar în societate “ a fi slab” a devenit o virtute, simbol al independenţei, autonomiei şi a autocontrolului.

Începând cu anii ’80 s-au descris primele diferenţe între bulimie şi anorexie: în cazul bulimicilor, subponderalitatea nu este obligatorie, amenoreea lipseşte, instabilitatea afectivă este mai mare, tulburări de personalitate,etc.

În 1980, a fost introdus termenul de “bulimie nervoasă” în DSM III (Diagnostic and Statical Manual of Mental Disorders) şi descris de Russel ca sindrom distinct de anorexie

În 1993, bulimia a fost descrisă în DSM IV :

- episoade recurente de supraalimentaţie

- comportament compensatoriu inadecvat recurent pentru a preveni îngrăşarea:vomare autoindusă, laxative, exerciţii fizice excesive, etc.

- autoevaluare influenţată de forma corpului şi de greutate

Abordarea acestei teme este necesară în condiţiile date şi în timpul prezent deoarece în fiecare an, 5 milioane de persoane sunt afectate de tulburări alimentare care ajung să le pună viata în pericol, precum anorexia nervoasă, bulimia, alimentaţia compulsivă, obezitatea, etc.

Bulimia se manifestă printr-un ciclu continuu de înfulecat – încercare de eliminare forţată a alimentelor. Acest ciclu este foarte greu de întrerupt şi poate fi cauzat de sentimente precum: depresie, plictiseală sau furie. Bulimicii nu înfulecă şi vomită în faţa celorlalţi, ci fac aceasta pe ascuns. În functie de gravitatea bolii, ciclul de înfulecat – vomitat se poate repeta de mai multe ori pe zi sau pe săptămână. Daca nu se recurge la tratament, frecvenţa acestui ciclu se poate mări.