Studiu de piață privind etichetarea înghețatelor

Capitolul I

1.1. Protecţia consumatorului în România

Protecţia consumatorilor înglobează mai multe seturi de activităţi specializate, care au ca scop apărarea şi conservarea integrităţii bio-psiho-sociale a persoanei, în calitate de utilizator al bunurilor şi serviciilor distribuite sau comercializate prin intermediul reţelelor publice de ofertă socială, sau prin piaţa naţională. Aceste seturi de activităţi trebuie structurate pornind de la filosofia asigurării unei dezvoltări umane armonioase, prin aplicarea politicilor de protejare a consumatorilor faţă de incidenţa unor pericole ce pot afecta sănătatea, siguranţa, sau bunăstarea economică şi socială a acestora.

Reforma instituţională declanşată în România, după anul 1989, a înglobat şi domeniul protecţiei consumatorului. În spaţiul public românesc, au luat fiinţă şi s-au afirmat diverse instituţii noi cu atribuţii specifice, care nu existau înainte de anul 1989.

Instituţia protecţiei consumatorului din România a fost însă atât de subdimensionată în anii socialismului – din perspectivă teoretică, metodologică, conceptuală şi practic-operativă, încât, în mod inerent, multe dintre intervenţiile reformatoare absolut necesare au vizat, în diverse etape, teoria formei fără fond – teorie cu o istorie destul de veche în spaţiul sociocultural şi economic autohton.

După anul 1989, prin creşterea complexităţii societăţii româneşti şi prin contactul mai larg al populaţiei din România cu realităţile civilizaţiei occidentale, exigenţele consumatorilor au început nu numai să crească, dar şi să se exprime mai liber. Cu toate acestea, mentalităţile unor mase largi de consumatori din ţara noastră, ca de altfel şi cele ale unor agenţi economici autohtoni, au încă de parcurs paşi importanţi în direcţia realizării unui comerţ modern şi civilizat. Anii lungi de promovare a ideologiei socialiste au pledat, mai curând, în favoarea descurajării

oricărei iniţiative de promovare a calităţii, în diversele sfere ale vieţii sociale. Chiar dacă, după schimbarea regimului politic comunist, s-au produs unele mutaţii radicale în plan instituţional, vechile reflexe şi mentalităţi ale lucrătorilor din domeniul asistării calităţii bunurilor şi serviciilor, ca şi din cel al protecţiei consumatorilor nu s-au schimbat radical.

În plus, o dată cu liberalizarea economiei în ansamblu, numărul domeniilor concrete unde se simte nevoia aplicării unor noi concepte – mult mai inteligente şi mai dezvoltate – de protecţie a consumatorilor, a explodat peste noapte. Dacă înainte de 1989, şi chiar câţiva ani după 1990, problema protecţiei consumatorilor viza, în general, unele sectoare de piaţă subdezvoltate şi lipsite de concurenţă, în prezent, nu numai că piaţa a devenit mult mai largă, dar au apărut şi domenii conexe noi sau domenii complet noi, pentru care construcţiile conceptuale şi, implicit, reglementările juridice se află încă în deficit, ori în stadii incipiente, lăsând mult loc pentru abuz ori exprimări arbitrare ale agenţilor economici. (http://www.revistacalitateavietii.ro/2005/CV-1-2-05/8.pdf)

1.2. Informarea consumatorului

În cadrul pietei, informarea consumatorilor se asigura prin intermediul publicitatii si al sistemului de etichetare.

Publicitatea are menirea de a asigura cunoasterea existentei diferitelor produse si a sortimentelor acestora, axandu-se indeosebi pe comunicarea noutatilor, a diferitelor sisteme de ambalare, dozare si conditionare, precum si a sistemului de preturi.

Etichetarea este destinata sa permita cunoasterea marcii, a naturii produselor, greutatii, pretului, datei limita a consumului si a modalitatilor de folosire etc.

Tinand seama de modul in care se desfasoara actiunea de informare a consumatorilor, in majoritatea tarilor cu economie de piata sunt formulate serioase rezerve, in special, in legatura cu informarea efectiva a consumatorului prin publicitate si etichetaj. Fenomenul este generat de faptul ca scopul publicitatii, indeosebi, indiferent de forma sub care se prezinta aceasta, il constituie asigurarea vanzarii produsului sau serviciului, ceea ce apare, din pacate, incompatibil cu informarea obiectiva a publicului. Foarte adesea insa, publicitatea si etichetarea au drept unic scop sporirea puternica a vanzarilor si drept urmare ele nu fac altceva decat cauta sa-i inoculeze consumatorului, in mod agresiv, preferintele pentru produsul ce intereseaza firma ofertanta.

Experienta acumulata in acest domeniu permite o delimitare a complexului de informatii, destinate consumatorului, in 4 mari categorii de elemente :

1. informatii asupra produselor prezente in cadrul pietei – o categorie de elemente prin care se fac cunoscute consumatorilor natura produsului, pretul acestuia, originea sa, provenienta, data limita de consum, sisteme de ambalare si date asupra naturii si compozitiei ambalajului, sisteme de depozitare si conservare etc.;

2. informatii asupra pietei – referindu-se, indeosebi, la sistemul de relatii existent in cadrul pietei, intermediarii implicati, sistemele si nivelurile de preturi practicate, tipurile de servicii asigurate, facilitatile care pot fi obtinute in domeniul achizitionarii, serviciilor si preturilor etc.;

3. informatii referitoare la circuitele de distributie – privesc modul in care publicul poate efectiv, in cadrul piatei, sa se adreseze unitatilor care le asigura cel mai bun raport calitate-pret. Ele se refera la structura circuitelor economice care privesc fluxul fiecarei categorii de produse, reteaua de produse existenta, localizarea unitatilor si programului de functionare;

4. informatii asupra propriilor nevoi – o categorie de informatii care au drept obiectiv sa lamureasca publicul consumator in legatura cu modul stiintific de interpretare, intelegere si satisfacere a propriilor nevoi alimentare, atat sub aspectul lor cantitativ, cat si calitativ.