Studiu Documentar privind Metodologia de Testare a Ambalajelor Metalice pentru Produse Alimentare

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

Ambalajul este considerat astazi un element de strategie al fabricantului in comercializarea produselor sale pe piata interna si pe cea externa.

Ambalajul este definit prin Directiva nr. 94/62/CEE, astfel: ”ambalaj inseamna toate produsele executate din orice fel de material de orice natura, destinate a fi utilizate pentru cuprinderea, protectia, manipularea, livrarea si prezentarea de bunuri, de la materii prime la bunuri procesate, de la producator la consumator” (Bazele merceologiei, 2002).

Politica de ambalare a marfurilor se inscrie in cadrul politicii economice generale si trebuie corelata cu politica de piata (cerintele pietii) la momentul dat.

Cum toate tipurile de marfuri au nevoie de ambalaje, dezvoltarea productiei acestora trebuie sa-si gaseasca reflectarea si in dezvoltarea corespunzatoare a productiei de materiale destinate ambalajelor, precum si a utilajelor de ambalare, respectiv o dezvoltare a tehnologiei, proceselor si metodelor de ambalare in ultima faza a procesului de productie, precum si a intregului lant logistic.

Produsele agroalimentare, ramura importanta a productiei de bunuri, trebuie sa ajunga la consumator in stare ambalata. Aceasta impune necesitatea pastrarii produsului pe toata perioada de garantie, asigurand, totodata, eficienta economica a procesului de productie si desfacere, atat pe piata interna, cat si cea externa.

Din acest motiv, calitatea materialelor de ambalare si ambalajelor, precum si tehnologiile de ambalare trebuie sa fie la nivelul celor practicate de tarile dezvoltate, respectiv sa raspunda exigentelor impuse, in principal, de piata Uniunii Europene.

Securitatea materialelor de ambalare se bazeaza pe asigurarea ca, in timpul contactului cu alimentele, substante chimice nesigure nu migreaza din material in alimente.

Aproximativ 20% din venitul disponibil in Europa este cheltuit pe alimente. Conservele contribuie, in mod semnificativ, la distribuirea alimentelor in conditii de siguranta si la reducerea alterarii microbiologice (CANCO Workshop, 2002).

In prezent, pe plan mondial, ambalajele pentru conservele sterilizate cele mai uzuale sunt cutiile de tabla alba 80%, restul de 20% fiind reprezentat de ambalajele din aluminiu (pasta de carne) si din sticla (preparate din legume si fructe). In cazul berii si bauturilor gazoase, aluminiul si tabla neagra, dupa sticla, prezinta o pondere foarte importanta.

Conservele pentru alimente sunt fabricate fie dintr-un otel subtire, acoperit electrolitic cu un strat subtire de staniu, pe ambele fete, fie din aluminiu, care se mai utilizeaza si pentru fabricarea cutiilor pentru bauturi (bere) si a capacelor pentru borcane sau diferite tipuri de butelii (Mircea, 1986).

Sectorul de fabricare a metalului usor de ambalare in Europa cuprinde mai mult de 300 de firme, implicand cca. 43000 de oameni. Conservele pentru alimente si bauturi, in mod curent, cuprind o arie totala de 59 miliarde de conserve pe an, dintre care 23 miliarde de conserve pentru alimente. Acestea reprezinta 18% din totalul de 321 miliarde de conserve, anual, in lume. In America de Nord, anual, peste 32 miliarde de conserve din otel sunt fabricate si expediate catre sectorul utilizator de ambalaje (CANCO Workshop, 2002).

Măsurătorile analitice asupra materialelor pentru ambalare sunt în general realizate în trei scopuri:

1. Pentru a identifica componenţii

ambalajului;

2. Pentru a identifica şi măsura substanţele prezente ce pot migra în alimentele ambalate şi cauza probleme de sănătate consumatorilor. Acest lucru este deseori însoţit şi de măsurări ale migraţiei unor anumite substanţe fie în alimente fie în simulanţi de alimente;

3. Pentru a identifica şi măsura substanţele prezente care pot migra în alimentele ambalate şi avea efecte adverse asupra proprietăţilor lor organoleptic precum mirosul şi gustul.

Materialele pentru ambalare

Principalele categorii ale materialelor de bază utilizate pentru ambalare sunt:

- materialele plastice;

- filmele de celuloză regenerată;

- hârtia şi cartonul;

- metalul;

- sticla.

În cazul unor recipiente de metal pentru alimente şi băuturi fără alcool există un înveliş de lac interior fie pentru a preveni corodarea metalului de către aliment fie contaminarea alimentului de către recipientul metalic.

O combinaţie de strat polimeric într-un carton este folosită pentru ambalajele lichide precum laptele unde un înveliş de lac păstrează laptele în recipient şi dă rezistenţă cartonului. Unde este necesară depozitarea băuturilor fără alcool pentru perioade mai lungi, precum în cazul sucurilor de fructe, protecţia suplimentară este necesară pentru a preveni pătrunderea O2 în aliment. Pentru obţinerea acestei protecţii, un strat de aluminiu este incorporat în componentul de plastic/ carton.

În cazul multor materiale cu multiple straturi, adezivii sunt utilizaţi pentru a le ţine împreună. Printarea exterioară este şi ea o componentă importantă în ambalare.

Materialele noi pentru ambalare au de obicei o structură cu mai multe straturi. Dacă materialul este o laminată sau o coextruziune fiecare strat va produce un spectru infraroşu. Spectrul compus rezultant a fi dificil de interpretat. În majoritatea cazurilor laminatele sunt produse prin utilizarea unui adeziv ce leagă straturile între ele. Câteodată este posibilă selectarea unui solvent pentru dizolvarea adezivului prin asta permiţându-se straturilor individuale de polimeri să fie separate. Polimerii separaţi pot fi identificaţi prin spectrul lor de absorbţie infraroşu. Spectrul din polietilenă/ poli(etilena tereftalată) laminată şi straturile separate sunt evidenţiate în fig. 1A- 1D. Adezivii bazaţi pe poliuretan sunt utilizaţi pe scală largă pentru a lega poli (etilena tereftalată) de poliolefine. Alcoolul benzilic fierbinte este un solvent bun pentru o gamă largă de poliuretine. Alţi solvenţi sunt tetrahidrofuranul şi cloroformul utilizaţi pentru adezivi pe bază de acril. Aceştia ajută la identificarea tipului de adeziv.