Studiul privind etichetarea produselor alimentare - produsul analizat napolitane cu cremă de cacao

I. Protectia consumatorilor

Protecţia consumatorilor înglobează mai multe seturi de activităţi specializate, care au ca scop apărarea şi conservarea integrităţii bio-psiho-sociale a persoanei, în calitate de utilizator al bunurilor şi serviciilor distribuite sau comercializate prin intermediul reţelelor publice de ofertă socială, sau prin piaţa naţională. Aceste seturi de activităţi trebuie structurate pornind de la filosofia asigurării unei dezvoltări umane armonioase, prin aplicarea politicilor de protejare a consumatorilor faţă de incidenţa unor pericole ce pot afecta sănătatea, siguranţa, sau bunăstarea economică şi socială a acestora.

Instituţiile româneşti ce au supervizat activităţile de comerţ interior sau activităţile din reţelele de servicii publice sau comerciale au parcurs, ca şi celelalte instituţii din România, etape de profunde transformări şi redefiniri identitare. În anii ’90, în România au funcţionat mai multe organisme guvernamentale şi nonguvernamentale pentru protejarea consumatorilor. Multe dintre acestea au participat la elaborarea proiectului de lege privind protecţia consumatorilor. În vederea realizării unitare a obiectivelor privind protecţia consumatorilor, încă din anul 1990, Guvernul României a iniţiat organizarea şi funcţionarea unui for naţional menit să controleze şi să acţioneze în sensul aplicării legislaţiei în vigoare. Astfel, pe baza H.G. nr. 805 din 1990, s-a organizat Direcţia generală a protecţiei consumatorilor, în cadrul Departamentului Reglementării Comerţului şi Turismului, din Ministerul Comerţului şi Turismului.

Instituţia care are ca obiect controlul efectiv al respectării normelor legale de protecţie a consumatorilor din România este Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Atribuţii care vizează protecţia consumatorului au însă numeroase instituţii, printre care menţionăm: Poliţia Sanitar-Veterinară, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică, Direcţia Generală a Vămilor, Oficiul Concurenţei, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.

Principiile directoare care au stat la baza elaborării politicilor globale de protecţie a consumatorilor, în anii tranziţiei, s-au sprijinit pe Rezoluţia nr.39/248 din 19.07.1985 a Departamentului pentru Afaceri Economice Internaţionale din cadrul ONU. Aceste principii prevăd:

– promovarea şi protecţia intereselor economice ale consumatorilor;

– protejarea consumatorilor faţă de factorii sau unele premise care le pot

afecta sănătatea;

– facilitarea accesului consumatorilor la informaţiile corecte, care să facă

posibilă o alegere conştientă a bunurilor şi serviciilor pentru consum, potrivit

nevoilor şi exigenţelor personale;

– modalităţile şi tehnicile moderne de educare a consumatorilor;

– reglementarea libertăţii consumatorilor de a se organiza (asocia) şi de a-şi

expune şi susţine opiniile cu privire la deciziile care îi privesc direct sau indirect;

– reglementarea cadrului legal de despăgubire efectivă a consumatorilor, în

cazul apariţiei unor reclamaţii întemeiate.

După anul 1989, România a manifestat un interes constant pentru apropierea de structurile europene. Astfel, în 1993, ţara noastră a semnat Acordul de asociere la Comunitatea Europeană, potrivit căruia România se obligă să armonizeze legislaţia naţională cu cea comunitară. Punctele 10 şi 11 ale articolului 70 se referă la protecţia vieţii şi sănătăţii oamenilor, articolul 75 se referă la standardele agroindustriale şi modalităţile de apreciere a conformităţii, iar articolul 93 se referă la protecţia consumatorilor.

Institutiile romanesti actuale care se ocupa de protectia drepturilor consumatorilor

1. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

2. Asociaţiile pentru protecţia consumatorului.

3. Comisiile consultative pentru protecţia consumatorului.

4. Consiliul Interministerial pentru Inspectarea Calităţii şi Armonizarea

Reglementărilor Tehnice.

5. Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pieţei Produselor şi

Serviciilor şi Protecţia Consumatorilor.

6. Alte organisme cu atribuţii în domeniu, cum ar fi:

LAREX membru fondator al Asociaţiei Laboratoarelor Acreditate din România.

SISTEMUL TRAPEX, prin care ţările PHARE evită comercializarea pe

teritoriul lor a produselor cu pericol grav şi imediat pentru sănătatea şi securitatea

consumatorilor.

Asociaţia de Standardizare din România (ASRO), care supervizează activitatea privind adoptarea şi respectarea standardelor de calitate a bunurilor şi serviciilor distribuite pe teritoriu naţional.

II. Drepturile consumatorului

Consumatorul este persoana care cumpără, dobândeşte, utilizează şi/sau consumă produse sau servicii. El se poate exercita prin intermediul următoarelor drepturi:

– protejarea împotriva riscului de a achiziţiona un produs, sau de a i se presta un serviciu care ar putea să îi prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea;

– informarea corectă, precisă şi complexă asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă, în legătură cu acestea, să corespundă cât mai bine nevoilor sale, precum şi de a fi educat în calitatea lui de consumator;

– dreptul de acces la pieţe care îi asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;

– dreptul de despăgubire pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind, în acest scop, mijloacele prevăzute de lege;

– dreptul de a iniţia organizaţii pentru protecţia consumatorilor, sau a se asocia în acestea, în scopul apărării intereselor sale.