Tehnologia de cultivare a zahărului

Introducerea sfeclei de zahăr în rotaţie cu alte culturi agricole are o deosebită importanţă pentru îmbunătăţirea însuşirilor fizice şi chimice ale terenului. Sfecla de zahăr îmbunătăţeşte însuşirile solului, mai întâi prin lucrările obligatorii pe care le cere, apoi prin substanţele fertilizante din îngrăşămintele organice şi minerale pe care le lasă nefolosite (Gh. Bîlteanu, 1993).

Respectarea cerinţelor sfeclei de zahăr faţă de planta premergătoare şi a locului în rotaţia culturilor au o influenţă deosebită asupra dinamicii umidităţii solului, stării de fertilitate şi fitosanitare a culturii.

Ţinând seama de aceste particularităţi, sfecla de zahăr urmează în cultură, în primul rând, după cerealele de toamnă. Se obţin rezultate bune după grâul de toamnă datorită faptului că, spre deosebire de sfeclă, acesta are o înrădăcinare superficială şi, părăsind terenul devreme, creează condiţii optime pentru pregătirea solului corespunzător cu cerinţele sfeclei de zahăr. Rezultatele experimentale demonstrează superioritatea grâului ca premergătoare pentru sfecla de zahăr comparativ cu alte plante de cultură .

Producţiile de sfeclă de zahăr după diferite premergătoare

(după Gh.Sin, 1999)

Planta premergătoare Rădăcini Zahăr

t/ha % t/ha %

Grâu 41,8 144 7,39 152

Mazăre 46,1 159 8,20 169

Sfeclă 28,9 100 4,85 100

Porumb 39,5 136 7,11 146

Cânepă 34,7 120 6,28 120

Sfecla de zahăr nu se poate cultiva după ea însăşi, în primul rând din cauza atacului de boli şi dăunători. În funcţie de gradul de infestare cu nematozi revenirea sfeclei pe acelaşi teren se face după 4-8 ani. Monocultura cu sfeclă produce şi „oboseala solului,, prin apariţia carenţei de bor, prin acumularea unor compuşi toxici în sol, prin înmulţirea buruienilor specifice

Sfecla de zahăr nu trebuie cultivată după rapiţă, muştar sau alte plante din familia Cruciferae, după plante din familia Chenopodiaceae, sau după ovăz deoarece acestea sunt atacate de aceeaşi specie de nematozi de care este atacată sfecla de zahăr.

Fertilizarea.

Sfecla de zahăr este una din plantele agricole care consumă cantităţi mari de substanţe nutritive şi care reacţionează foarte puternic atât la îngrăşămintele organice, cât şi la cele minerale.

Numeroase cercetări au pus în evidenţă faptul că sfecla de zahăr consumă, pentru realizarea unei recolte corespunzătoare capacităţii ei productive, cele mai mari cantităţi de substanţe nutritive dintre toate plantele de care se ocupă fitotehnia

Cantitatea de elemente nutritive folosită de sfecla de zahăr

pentru o tonă de substanţă verde

Componentele biomasei kg elemente pentru o tonă de substanţă brută

N P2O5 K2O Na2O CaO MgO

Rădăcină 1,0-1,5 0,7-0,9 1,8-2,2 0,6-0,8 0,4-0,6 0,4-0,6

Frunze 3,0-3,5 1,0-1,5 4,0-6,0 2,0-2,5 1,0-2,0 1,0-2,0

Total 4,0-5,0 1,7-2,4 5,8-8,2 2,6-3,3 1,4-2,6 1,4-2,6

Principalele elemente nutritive consumate sunt repartizate diferit în organele vegetative formate în primul an de vegetaţie

Repartiţia consumului de NPK pe

rădăcini şi frunze la sfecla de zahăr

AZOT FOSFOR POTASIU

Total Rădăcini Frunze Total Rădăcini Frunze Total Rădăcini Frunze

217 88 129 72 37 35 467 184 283

100% 40 60 100% 51 49 100% 39 61

Repartizate pe luni de vegetaţie, cele mai mari cantităţi de elemente nutritive sunt utilizate de sfecla de zahăr astfel: azotul în lunile iunie, iulie şi august (80%); fosforul şi potasiul în iulie, august şi septembrie (73%, respectiv 77%).