Tehnologia de Obținere a Zahărului din Culturi Ecologice de Sfeclă de Zahăr

I. TEHNOLOGIA ŞI TEHNICA ECOLOGICĂ

În sens mai larg, în concepţia lui Mitsh W.J. şi Jorgensen S.E. (1989) tehnologia economică reprezintă „proiectarea societăţii umane în mediul natural, în beneficiul acesteia şi în opoziţie cu orice forme de tehnici inginereşti care se substituie mediului natural”.

După Al. Ionescu (1989), tehnica ecologică-tehnologia ecologică (ecotehnică-ecotehnologie) reprezintă „cunoaşterea şi aplicarea metodelor şi mijloacelor necesare în toate procesele de producţie, cu păstrarea nealterată a mediului înconjurător”.

Faţă de tehnica clasică, ecotehnica caută pe baza principiilor ecologice să ocrotească integritatea solului şi a plantelor şi să reducă, pe cât posibil, deşeurile şi rezidurile.

Tehnologia ecologică este un nivel superior al tehnicii şi numai ea poate realiza produse curate, nepoluate. Ea se bazează pe aplicarea următoarelor acţiuni principale:

- ocrotirea integrităţii solului şi a plantelor;

- reducerea deşeurilor şi rezidurilor nocive;

- fertilizarea cu predominarea materiei organice ca îngrăşământ;

- folosirea luptei integrate contra bolilor şi dăunătorilor folosind cu precădere metode biologice;

- cultivarea soiurilor şi hibrizilor productivi, rezistenţi genetic la boli şi dăunători.

Ecotehnica presupune un mediu tehnologic corespunzător, ceea ce înseamnă o adaptare a actualelor metode tehnice şi promovarea unor noi procedee agrotehnice după criterii ecologice şi social culturale.

În procesele de cultivare ecologică a plantelor şi prelucrare a produselor vegetale este interzisă folosirea organismelor modificate genetic şi/sau derivaţii lor.

Produsele ecologice sunt rezultat al aplicării unor practici şi tehnologii agricole prietenoase mediului, care exclud folosirea substanţelor chimice sintetice.

În agricultura ecologică de producţie de plante este interzisă folosirea îngrăşămintelor minerale. Fertilitatea solului se menţine prin:

- cultivarea de plante leguminoase sau plante cu rădăcini adânci în cadrul unui asolament potrivit;

- aplicarea îngrăşămintelor verzi;

- introducerea în sol de gunoi de grajd, aplicarea unor materiale compostate sau necompostate şi subproduse din activităţile de creştere a animalelor, dar provenite numai din fermele care practică agricultura ecologică.

Este interzisă folosirea produselor sintetice pentru protecţia plantelor. În agricultura ecologică se aplică următoarele măsuri pentru protecţia plantelor împotriva dăunătorilor, bolilor şi buruienilor:

- selectarea unor soiuri şi specii de plante - de recomandat sunt soiurile rezistente la dăunători şi boli;

- asolament potrivit;

- lucrări potrivite ale solului;

- protecţia organismelor, care combat în mod natural daunătorii plantelor, creând condiţii favorabile pentru dezvoltarea lor (locuri pentru cuibărit, garduri naturale, etc.);

- arderea buruienilor.

La cultivarea unor culturi ecologice în anumite condiţii se admite folosirea unor îngrasaminte şi adausuri pentru îmbunătăţirea însuşirilor solului, precum şi unor produse pentru protecţia plantelor, dar numai acele care fac parte dintr-o listă specială şi ale căror inofensivitate pentru mediul înconjurător şi pentru sănătatea omului sunt ferm dovedite. Pentru protecţia plantelor de exemplu sunt permise produse pe bază de extracte de plante, uleiuri vegetale aromatice, emulsii minerale uleioase, anumite pesticide clasice - pe bază de sulf sau cupru.

Pentru producţia ecologică de produse vegetale, răsadurile, seminţele şi materialul săditor folosit trebuie să fie de asemenea produse după o metodă ecologică. Seminţele, răsadurile şi materialele de semănat/plantat sunt considerate ca fiind produse ecologice, dacă planta mamă, la seminţe, sau planta părintească la răsaduri au fost cultivate după metode ecologice cel puţin o generaţie, iar în cazul culturilor perene în cadrul perioadei a doua vegetative. Şi în acest caz este valabilă interzicerea folosirii organismelor modificate genetic şi/sau produse derivate ale acestora.

În multe alte ţări, producătorii ecologici se confruntă cu o serie de greutăţi la procurarea de sămânţă şi materiale de semănat (plantat) ecologice, care nu se găsesc încă în cantităţi suficiente şi nu satisfac cerinţele în ce priveşte diversitatea soiurilor necesare. Din această cauză baza normativă permite organismului de inspecţie şi certificare folosirea şi a materialelor de semănat (plantat), care nu au fost produse după metode ecologice. Se acceptă a fi cerută permisiune şi atunci când producătorul sau furnizorul de material ecologic de semănat/plantat nu este în stare să asigure producătorului acest material înainte de timpul potrivit pentru semănat.