Tehnologia laptelui de consum - oaie

CAPITOLUL 1 ANALIZA COMPARATIVĂ A RASELOR DE ANIMALE DIN SPECIA DE LA CARE PROVINE LAPTELE-OAIE

1.1. Generalități

Oaia domestică (Ovis aries) este o specie de mamifere rumegătoare, copitate, domesticite, crescute pentru lână, piele, blană, carne și lapte, având cea mai largă distribuire în lume dintre animalele domestice, putând fi găsite în aproape toate țările lumii.

Importanța ovinelor în economia națională constă în foloasele pe care le aduc acestea omului. De la ovine se obțin produse alimentare foarte prețioase ca laptele și carnea care sunt produse de valoare nutritivă și biologică superioară.

Se mai pot obține ca materii prime lâna, pielicele, piei, care contribuie la dezvoltarea și diversificarea industriei textile și ușoare. De asemenea este important și gunoiul de grajd care contribuie la ameliorarea fertilității solului.

Ovinele se caracterizează printr-o capacitate ridicată de adaptare la mediu, ceea ce determină răspândirea lor în diverse zone ale globului cu caracteristici geoclimatice și tehnologii de creștere foarte diferite, în funcție de condițiile de mediu, posibilitățile de furajare și particularitățile biologice ale speciei.

Sunt sensibile la umezeală atât climatul umed și rece cât și cel umed și cald influențează negativ asupra sănătății și productivității ovinelor, limitând aria lor de răspândire. Zonele cele mai favorabile și mai intens populate de ovine sunt cele cu climat temperat și oceanic. Zona mediterană, caracterizată prin condiții climatice foarte favorabile, se evidențiază printr-o dezvoltare accentuată a creșterii ovinelor.

Comparativ cu alte specii de animale, oile manifestă, în general, cerințe mai reduse față de adăpost, hrană și îngrijire. Folosesc unele surse furajere, care nu sunt pe placul altor specii de animale de fermă, valorificând și o serie de reziduuri vegetale, contribuind astfel considerabil la sporirea eficienței ramurii.

Ovinele se caracterizează printr-un șir de particularități morfologice și fiziologice determinate de modul de viață, creștere și direcția de exploatare. Acestea sunt următoarele:

- oile, fiind animale cu instinct gregar, foarte dezvoltat, se întrețin în grupe determinate de tehnologia de creștere;

- datorită conformației specifice a botului și a subregiunelor gurii, oile pot utiliza cu ușurință pășune, folosind 590 de specii de vegetație;

- aparatul digestiv la oaie este foarte dezvoltat, fapt ce contribuie la buna valorificare a nutrienților voluminoase, bogate în celuloza;

- oaia este un animal rezistent, cu picioare puternice, fapt ce îi permite să parcurgă distanțe mari în căutarea hranei.

Oile au un bot lung, destul de îngust și urechi ascuțite, coarnele sunt scobite, neramificate, care nu le cad, lungimea lor este de aproximativ 1,5 m și un adult poate cântării între 75-200 kg.

Oile se caracterizează prin calități productive înalte, prima împerechere a mioarelor se face la 16-17 luni iar în condiții de întreținere și alimentație favorabile la 12 luni. De la 100 de oi se obțin 110-140 miei la o fătare, de la unele rase prolifice 180-250 de miei. Fată o dată sau chiar de două ori pe an.

Ating dezvoltarea corporală completă la vârsta de 2,5-3,5 ani. Ritmul de creștere este influențat de tipul morfo-productiv. Durata de exploatare a oilor este de 6-7 ani. Indicii de producție sunt determinați de particularitățile constituționale și morfologice.

Constituția și conformația corporală sunt dereminate de adaptarea la anumite condiții de creștere și exploatare, precum și de nivelul de selecție. Constiuția se apreciază după particularitățile de conformație corporală, aspectul și structura pielii, musculatură, producția piloasă, osătură etc.

Fără îndoială că, dintre toate speciile de animale, specia ovină este mai mult dependentă de factorii variabili ai mediului natural, care își exercită influența în raport cu particularitățile biologice și cu direcțiile de producție ale diferitelor rase.

În țara noastră creșterea oilor specializate pentru producția de lapte, Filip precizează că, în condițiile climatului uscat de la noi, oile nu vor putea da aceeași cantitate de lapte ca în țările cu climă umedă. Experiența creșterii oilor Friză a confirmat aceasta.

La ovine se definesc diverse tipuri morfo-productive cu o singură producție (de lână, de carne, de lapte, de pielicele) și producții mixte (de lână-carne, de carne-lână, de lapte-lână, de lână-lapte și de pielicele-lapte-lână).

Pentru întocmirea unei clasificări științifice a raselor de oi s-au propus mai multe criterii, având la bază ca elemente principale: originea, unele caractere morfologice sau aptitudinile zooeconomice.

Trebuie totuși să remarcăm că nici una din clasificările propuse nu a putut satisface în întregime exigențele unei bune clasificări.

Mai recomandabilă este clasificarea care folosește drept criteriu de bază produsul economic specific al raselor, cum este lâna, carnea, laptele sau aptitudinile zooeconomice principale. Acest sistem de clasificare este mai practic și are avantajul că arată precis producția principală și înlesnește orientarea, atunci când se aleg rase de oi pentru o producție oarecare.

După acest sistem de clasificare, rasele și varietățile de oi se pot împărți astfel:

1. Rase de lână, în care intră toate tipurile de Merinos de lână și în general toate rasele de oi cu lână fină. Din acestă grupă însă nu face parte Merinosul precoce;

2. Rase de carne, în care se încadrează oile precoce de carne engleze,cu cele doua grupe: rase de oi cu lână lungă și rase de oi cu lână scurtă;

3. Rase de lapte, din care fac parte rasa Friza și rasele de lapte din Franța: larzac și Millery.

4. Rase de carne și lână, în care intră Merinosul precoce, Ile de france, combinații dintre rasele precoce de carne și rasele cu lână fină și semifină- Corriedale;

5. Rase de lână și lapte din care fac parte rasa Țgaie și varietatea Spancă;

6. Rase de pielicele și lapte, din care fac parte rasele Karakul, Țurcană Sokolsk, Reșetilov, Malici etc.;

7. Rase de carne și grăsime, în care intră oile cu fesa grasă de tip Kurdiuk: Ghissar, Edilbaev, Degheress, Ciuntuk, Saradjin etc.;

8. Rase de blană (cojoace), în care intră rasa Romanov, oile nordice cu coadă scurtă etc;