Tehnologii generale în industria alimentară - incineratoare

Cap. I Noţiuni generale

1. Incinerarea

(fr. incinérer, lat. incinerare)= cremaţiune, ardere (rezultatul acesteia fiind cenuşă).

[sursă http://dexonline.ro]

Printre procedeele termice din cadrul tratării deşeurilor se numără incinerarea, piroliza, coincinerarea deşeurilor şi procedeul de uscare. Pe departe cel mai important procedeu termic este la ora actuală incinerarea deşeurilor.

Incinerarea este o metodă de eliminare a deşeurilor prin arderea lor. Este una din metodele de tratare termică a deşeurilor. În urma incinerării se obţin căldură, gaze, abur şi cenuşă.

Incinerarea este un proces de tratare a deşeurilor care implică arderea substanţelor organice conţinute în deşeuri. Incinerarea şi alte sisteme de tratare a deşeurilor de înaltă temperatură sunt descrise ca fiind "tratament termic". Prin incinerare deşeurile sunt transformate în cenuşă, gaze de ardere şi căldură.

Incinerarea poate fi practicată în instalaţii mici, individuale, sau la scară industrială. Pot fi incinerate atât deşeurile solide, cât şi cele lichide sau gazoase. Metoda este preferată în locurile unde nu se dispune de teren pentru rampe, de exemplu în Japonia, şi la eliminarea anumitor deşeuri periculoase, cum sunt cele biologice provenite din activităţi medicale, însă la nivel industrial este controversată, din cauza poluanţilor gazoşi, în special dioxine (dibenzodioxine policlorinate — PCDD şi benzofurani policlorinați — PCDF) produşi prin ardere.

Incinerarea este o metodă relativ nouă puţin generalizată de procesarea deşeurilor. Eficacitatea metodei este influenţată de compoziţie şi realizabilă când partea combustibilă reprezintă cel puţin 60% din masa deşeurilor, puterea calorică depăşeşte 1400 kcal/kg, umiditatea sub 40% şi se poate structura un incinerator cu capacitate de procesare minimă 50-100t/zi.

Aceste cerinţe minimale, dar şi costurile destul de ridicate (40-100$/t) fac din incinerare o metodă încă sporadic practicată, chiar de ţări precum Japonia, care are spaţii disponibile pentru depozitare reduse, unde limitarea depozitării cu 23% s-a realizat în decurs de 13 ani.

În unele cazuri, căldura generată de incinerare poate fi folosită pentru a genera energie electrică.

În managementul modern al deşeurilor, incinerării îi revine sarcina de a trata deşeurile reziduale ce nu mai pot fi valorificate, astfel încât să se ajungă la:

- inertizarea deşeurilor reziduale, minimizând emisiile în apă şi în aer;

- distrugerea materialelor nocive organice, respectiv concentrarea materialelor anorganice;

- reducerea masei de deşeuri de depozitat, în special a volumului;

- folosirea valorii calorice a deşeurilor reziduale în vederea protejării resurselor de energie;

- transferarea deşeurilor reziduale în materii prime secundare în vederea protejării celorlalte resurse materiale.

Punctele de mai sus sunt enumerate în funcţie de importanţa lor în managementul modern al deşeurilor. O instalaţie de tratare a deşeurilor reziduale optimă trebuie să îndeplinească cel puţin primele trei aspecte enumerate.

Pe lângă aceste criterii trebuie să se ţină cont şi de următoarele:

- siguranţa funcţionării;

- necesarul de investiţii;

- necesarul de spaţiu;

- cantităţi prelucrate posibile, respectiv viabile.

Incinerarea se poate aplica atât la deşeurile municipale colectate în amestec, cât şi numai fracţiei de deşeuri reziduale. Însă compoziţia deşeurilor municipale este preponderent biodegradabilă, iar acest fapt împiedică incinerarea acestora fără utilizarea altor combustibili, conducând la creşterea costurilor de incinerare pe tonă de deşeuri municipale. Din această cauză este indicată incinerarea deşeurilor reziduale din deşeurile municipale, cele reziduale reprezentând resturile ramase în urma sortării celor reciclabile, respectiv cele care nu mai pot fi reciclate material.