Uleiul Volatil de Coriandru

1. Scurt istoric

Originar din Asia, este una dintre cele mai vechi plante cultivate. Semințe de coriandru s-au găsit în piramidele egiptene, fiind adăugate în vin sau utilizate la tratarea bolilor de ficat și de stomac. Din sudul Europei, coriandrul a ajuns pe tot continentul, prin intermediul romanilor. În epoca descoperirilor geografice, coriandrul s-a raspandit și în America, Australia, Noua Zeelandă. Este pomenit de Hippocrate și de alți medici greci.

Numele grecesc al plantei „koriannon” derivă din „koris”(gândac) din cauza mirosului frunzelor. A fost împrumutat în latină pentru a deveni „coriandrum”şi a intrat astfel până la urmă în aproape toate limbile europene.

Termenul german „Wanzendill” (mărarul gândacului) şi „Wanzenkummel” (chimenul gândacului) pot fi traduceri ale numelui iniţial grecesc; denumirile sunt mai curând peiorative şi reflectă atitudinea de prudenţă manifestată în Europa de nord faţă de acest condiment.

Datorită formei şi utilizărilor asemănătoare, frunzele de coriandru mai sunt uneori numite şi pătrunjel la care se adaugă un epitet geografic; nume ca „pătrunjel italienesc” sau „pătrunjel chinezesc” sunt adesea folosite.

În America Latină şi SUA, frunzele de coriandru sunt cunoscute sub numele de „cilantro”. Această denumire are aceeaşi origine cu termenul coriandru, derivând direct din latina medievală „celiandrum”.

Spaniolii au numit frunzele de coriandru „culantro”, schimbat apoi în cilantro. Oricum, termenul culantro mai există şi acum, dar denumeşte de obicei nu frunzele de coriandru, ci cele de coriandru mexican, ceea ce stârneşte adesea confuzii. Tot confuzii stârneşte şi denumirea de „cilantrillo” folosită pentru coriandru seminţe pe unele insule din Caraibe.

Numele de “Coriandrum” (vine de la gândac, ploşniţă) a fost folosit de Pliniu, care spunea că un tip mai bun de coriandru vine din Egipt, de unde şi evreii l-au preluat. Este folosit mult ca şi condiment, singur sau în amestecuri, cum este cel numit curry. În ţările nordice, seminţele se amestecă în aluatul de pâine, dar cel mai mult se utilizează la prepararea unor băuturi alcoolice - a lichiorurilor în special. Este nelipsit din distileriile de gin şi din patiserii şi cofetării.

2. Particularităţile morfologice

Coriandrul – Coriandrum sativum – este o plantă erbacee anuală din familia Apiaceelor. Sistemul radicular pivotant pătrunde în sol până la 2,5 m, însă majoritatea rădăcinilor active este concentrată in stratul de 0-40 cm.

Tulpina este erectă sau geniculată, cilindrică, glabră, ramificată, de culoare verde, deseori cu nuanţe violacee; în funcţie de soi şi de condiţiile de vegetaţie, înălţimea plantelor variază de la 20 la 150 cm; fiecare ramură se termină cu oinflorescenţă.

Frunzele sunt glabre, de culoare verde-deschis; cele inferioare au limbul întreg, marginea dinţată sau trilobată, frunzele superioare, simplu penate, au foliole orbicular-cuneate. Frunzele inferioare de pe tulpină sunt peţiolate, iar cele superioare – sesile.

Florile sunt dispuse în umbele compuse, cu peduncul lung, lungi de 1,5-2 cm, fără involucru. Corola dialipetală are 5 petale albe sau roz-crem. Cele 5 stamine au antere ovoidale, stilul şi stigmatul sunt nişte capitute de circa 2 mm. La baza stilului se află o glandă nectariferă. Ovarul e dispus inferior şi este bilocular. Coriandrul este o plantă xenogenă (cu polenizare încrucişată), polenizată mai ales de insecte.

Fructul sferic, tare, nuculiform constă din două hemicarpe de culoare brundeschis; la presare sau lovire puternică, se desfac în semifructe glabre. Ajunse la maturitate, fructele se scutură uşor, au un miros şi gust aromat plăcut.

Masa a 1 000 de fructe are valori cuprinse intre 5 şi 16 g.

În majoritatea ţărilor se cultivă populaţii locale de coriandru.

În condiţiile de silvo-stepă şi stepă din ţările europene, o producţie sporită o au soiurile ruseşti Luci, Smena, Iantari, cu o perioadă de vegetaţie de 95-110 zile; ele produc o recoltă de peste 1100-1500 kg/ha şi au un conţinut de ulei volatil in fructe de 1,7-2,4%.

3. Particularităţile biologice

Ciclul de dezvoltare a coriandrului include 5 faze principale: semănat – răsărire 15-20 de zile; răsărire – formarea primelor tulpini 30-35 de zile; formarea tulpinilor – înflorire 15-20 de zile; înflorire – formarea fructelor 10-15 zile; formarea fructelor – maturizarea deplină 20-40 de zile. Durata perioadei de vegetaţie (răsărire – maturizare) este de 85-120 de zile şi depinde de soi şi de 2 factori principali: temperatura şi durata zilei. În zonele nordice, perioada de vegetaţie durează mai mult, iar in cele sudice – mai puţin. Scăderea temperaturii incetineşte dezvoltarea,în timp ce creşterea duratei zilei o grăbeşte.

Cerinţele faţă de temperatură

Temperatura minimă, necesară pentru incolţirea seminţelor de coriandru constituie 4-5°C, optimă – 10-12°C. La temperatura solului (în stratul de 0-5 cm) de 15-17°C, coriandrul răsare la 12-15 zile de la semănat; la temperatura de 10-12°C – peste 20-22 de zile, iar la temperatura de 6-8°C – peste 30-40 de zile. Seminţele abia germinate suportă îngheţuri de pană la -8°C, iar plantele tinere (cu 4-6 frunze in rozetă) rezistă şi la geruri de -16–-18°C. La faza de formare a tulpinilor, coriandrul devine foarte sensibil la temperaturi negative şi poate fi afectat de cele mai uşoare ingheţuri. Suma temperaturilor pozitive necesare pentru perioada cuprinsă între semănat şi maturitate trebuie să constituie 1 900-2 000°C, iar pentru perioada dintre răsărire şi maturizare – 1 700-1 800°C. Temperaturile ridicate (peste 25°C) influenţează negativ înflorirea şi polenizarea florilor, sporind numărul de flori nelegate. Temperaturile moderate diurne de 23-25°C ale aerului şi absenţa vânturilor calde şi uscate influenţează pozitiv acumularea uleiului volatil în fructe.