Istoria Muzicii Europene. Simfonismul German

Imagine preview
(4/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Istoria Muzicii Europene. Simfonismul German.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 3 fisiere doc de 57 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Tudor Vianu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domenii: Istoria Artelor, Muzica

Cuprins

Capitolul I
ROMANTISMUL
Tematica
Conceptie despre muzica
Receptarea lui Beethoven
Controverse
Partide muzicale
„Muzică programatică” vs. „muzică absolută”
Recuperarea trecutului
J. S. Bach
G. P. da Palestrina
Viaţa muzicală
Transformarea materialului muzical
Construcţia de instrumente
SIMFONISMUL GERMAN
C .M. von Weber
Fr. Schubert
R. Wagner
F. Mendelssohn Bartholdy
R. Schumann
Ludwig Spohr
Johannes Brahms
Date biografice
Privire de ansamblu asupra creaţiei
Consideraţii stilistice
Simfoniile
ANTON BRUCKNER
Date biografice
Privire de ansamblu asupra creaţiei
Trăsături stilistice
Simfoniile
GUSTAV MAHLER
Date biografice
Privire de ansamblu asupra creaţiei
Aspecte stilistice
Periodizare. Simfoniile.
RICHARD STRAUSS
Date biografice
Privire generală asupra creaţiei
Trăsături stilistice
Programatismul
Genuri Miniaturale
Piesa instrumentală de caracter (miniatura)
Liedul
- Cu acompaniament de pian
Fr. Schubert
- Dintre contemporanii lui Schubert
C.M.von Weber
C.Loewe
- Din generaţia următoare
F.Mendelssohn-Bartholdy
R.Schumann
- După 1850
Fr.Liszt
Richard Wagner
Peter Cornelius
Robert Franz
Adolf Jensen
Johannes Brahms
Hugo Wolf
- Cu acompaniament de orchestră
G.Mahler
Richard Strauss
Hans Pfitzner
Max Reger
Opera romantică în Germania înainte de Wagner
Repere ale creaţiei
Richard Wagner - Drama muzicala
Privire de ansamblu
Înnoiri ale limbajului muzical
Creaţia de operă
Opera Italiana - sec.XIX
Gioacchino Rossini
Vincenzo Bellini
Gaetano Donizetti
Giuseppe Verdi
Repere biografice
Creatia
Bibliografie

Extras din document

Capitolul I

ROMANTISMUL

Secolul al 19-lea, cunoscut din perspectiva istoriei muzicii sub denumirea de Romantism, aduce în prim plan o schimbare a dominantelor spirituale: cea artistică se retrage acum în favoarea dominantei filozofice. Cu alte cuvinte arta sunetelor redevine sensibilă la criterii justificatoare cu statut eteronom. Şi dacă în perioada medievală – să ne amintim - îşi subordonase realizările argumentului religios, de data aceasta, ţinând seama de „spiritul timpului”, găseşte imbold existenţial în ideea filozofică.

Înainte însă de a pătrunde în detaliul afirmaţiei, facem loc unei precizări de ordin terminologic, menită să fixeze dintru început dubla ipostază a raportului clasic – romantic în muzică.

Clasic - Romantic

Cele două noţiuni pot fi concepute pe de-o parte ca antagoniste, pe de alta ca un tot unitar.

• Goethe spunea că există două feluri de a fi: clasic sau romantic, a fi echilibrat sau a ieşi din echilibru..

Dar discuţia se cuvine nuanţată

1. Ca stil muzical : clasic şi romantic nu se pot departaja net. Unele trăsături romantice apar deja în muzica secolului al 18-lea, trăsături clasice pot fi întâlnite până târziu în secolul al 19-lea. Pe de altă parte creaţia unui singur compozitor poate întruni ambele caracteristici (ex. F. Mendelssohn-Bartholdy).

2. În general, arta clasică se recomandă prin orientarea spre Antichitate – căreia îi preia criteriile estetice (finitudine, claritate, echilibru, logică, conţinut general uman), formele, construcţia. Arta romantică se întemeiază pe arta clasică, dar îi modifică formele, conţinutul, chiar până la a i se opune.

3. În istoria literaturii şi a spiritualităţii, după perioada pre- şi cea timpurie, curentul romantic se manifestă programatic în ultimii ani ai secolului al 18-lea, adică în timpul Clasicismului de la Weimar - Novalis, Friedrich Wilhelm Joseph von Schelling, fraţii August Wilhelm şi Friedrich von Schlegel, Wilhelm Heinrich Wackenroder, Ludwig Tieck -.

Ca tematică, Romantismul (german – pentru că la el ne referim) preferă întoarcerea la tradiţiile medievale (germane), la poveşti, legende, proverbe - cu accentuarea sentimentului iraţional, a depărtării misterioase, a întunericului (noapte şi vis, boală şi moarte), a experienţelor încă neexplorate (dor, credinţă, dragoste), a necunoscutului, a nesfârşitului. În locul dorinţei de a rezolva rebusul universului, se profilează acum atitudinea mistică.

În acest context, arta este preţuită pentru rolul său de mediu favorabil unor asemenea experienţe

Pentru poeţii germani, muzica are o poziţie privilegiată, este preţuită ca artă fără de cuvinte a sentimentelor, capabilă tocmai prin aceasta să pătrundă în zonele adânci, pline de mister, ale spiritului

În muzică situaţia diferă.

Nu există în Clasicism, în secolul al 18-lea preluarea unui model antic, pe care Romantismul să-l abandoneze programatic. Mai mult, în secolul al 19-lea, prin analogie cu Clasicismul literar (de la Weimar), a fost denumit secolul al 18-lea al Clasicismului vienez. Şi totuşi Beethoven nu este analogul lui Ghoethe decât sub aspect istoric, al perioadei de viaţă. Altele i-au fost însă contribuţiile. Beethoven nu a fost un model, precum Goethe, pentru Romantismul timpuriu german, ci chiar cel mai mare novator, a cărui operă a influenţat pe succesori.

Şi totuşi există în muzica secolului al 19-lea suficiente elemente ce pot fi denumite “romantice”:

- tendinţa soluţionării corsetelor formale, ale spaţiului închis

- căutarea elementelor de expresie noi, singulare, caracteristice (exemplu: arhaism, pitoresc, exotic, popular/folcloric)

- accentuarea culorii sonore, a instrumentaţiei specifice, a armoniei tot mai bogate şi mai îndepărtate de reguli, cu toate consecinţele ce duc la transformarea materialului muzical,

- orientarea spre sugestiile extra-muzicale: poetice, asociative, prin care se petrece depăşirea graniţelor şi conexiunea artelor în sensul acelei idei romantice de Gesamtkunstwerk (Operă de artă totală)

Aceste trăsături nu se regăsesc la toţi compozitorii secolului al 19-lea. Noţiunea “Romantism” nu e adecvată pentru întreg aşa-numitul Hochromantik/Romantismul propriu-zis de după 1830. R.Schumann şi F.Mendelssohn-Bartholdy, F.Chopin şi F.Liszt, H.Berlioz şi R.Wagner pot fi consideraţi - fiecare în felul său - romantici, dar mai puţin valabil se aplică termenul pentru Gioacchino Rossini sau Vincenzo Bellini, Albert Lorzing, Otto Nicolai sau Giacomo Meyerbeer.

Vom căuta să definim altfel epoca.

Concepţia despre muzică

Reflexiile estetice şi filozofice despre muzică, componente importante ale gândirii apusene încă din Antichitate, primesc acum noi impulsuri.

Estetica se desprinde de filozofie, de la Aesthetica (1750) lui Alexander Gottlieb Baumgarten şi Kritik der Urteilskraft (1790) a lui Immanuel Kant.

Prin idealismul german, muzica a deţinut un loc central în meditaţiile filozofice:

- F.W.J.von Schelling

- George Wilhelm Friedrich Hegel - îşi propagă estetica la Heidelberg în 1816 şi apoi în prelegerile de la Berlin (publicate la jubileu, între 1920-1940, ca vol.12-14). Contribuţia sa a fost cea mai influentă pentru prima jumătate a secolului 19. Potrivit concepţiei sale (Partea a III-a, Das System der einzelnen Künste) muzica făcea parte dintre “artele romantice”, pe o poziţie mediană - între pictură şi poezie -, ca artă a “interiorităţii subiective”

Fisiere in arhiva (3):

  • Bibliografie.doc
  • Cuprins.doc
  • Lucrare de diploma.doc