Argeșeni în spiritualitatea românească

ARICESCU, CONSTANTIN D.

18. III. 1823 – 18. II. 1886

Scriitor, istoric şi publicist, născut la Câmpulung. A fost fiul serdarului Dimitrie Aricescu. După ce îşi începe învăţătura cu dascăli greci, în anul 1833 trece la şcoala românească din oraşul natal, pe care o conducea în acea perioadă Dimitrie Jianu, strălucită figură a învăţământului nostru primar, fost elev al lui Gheorghe Lazăr.

Între anii 1837 şi 1844 a urmat cursurile colegiului Sf. Sava din Bucureşti, unde a avut printre profesori pe Florian Aaron şi Costache Aristia.

În anul 1846 debutează cu versurile „Adio la colegiul de la Sf. Sava”, în „Curierul Românesc” al lui Heliade-Rădulescu şi tot în acelaşi an îi apare volumaşul de versuri „Câteva ore de Colegiu”.

Spre sfârşitul anului 1846 organizează la Câmpulung o trupă de teatru cu care, în aceeaşi iarnă, va da primele spectacole cu comedia „Coconul Panaiotache”. El va rămâne animatorul teatrului din Câmpulung până la 1859, deşi în această perioadă nu a locuit tot timpul în oraşul său natal.

În anul 1848 publică poezii cu caracter revoluţionar în „Pruncul român” şi participă la manifestările ce se organizează în favoarea revoluţiei, la Câmpulung. După înăbuşirea revoluţiei, şade câtva timp retras. Traduce din Rousseau „Discours sur l'origine de "inegalité” şi scrie poezia „Blestemul României contra apăsătorilor ei”, pe care o difuzează în manuscris. Circulaţia acestei poezii va atrage după arestarea autorului ei, care va sta aproape tot anul 1850 surghiunit la Snagov.

Din 1851 se va stabili din nou la Câmpulung şi se va dedica cu pasiune teatrului de aici, punând în seamă o serie dintre piesele sale, precum: „Neaga rea”, „Boierul Vlăduţă” şi altele. Scrie versuri, cercetează şi scrie lucrări de domeniul istoriei, traduce din autori francezi.

În anul 1852 va publica volumul de versuri „Arpa română”, iar în anii 1855-1856, cele două volume „Istoria Câmpulungului, prima rezidenţă a României”. Această lucrare, este prima monografie a unui oraş din ţara noastră.

Manifestându-se ca partizan al Unirii, este ales secretar al comitetului unionist din Câmpulung, iar din anul 1857, deputat al câmpulungenilor în Divanul ad-hoc, unde se va situa alături de cei mai înfocaţi unionişti.

Colaborează la o serie de publicaţii, dar mai ales la „Românul”, al cărui conducător devine între 1859 şi 1863. Pentru poezia „Odă la Grecia”, ale cărei versuri au socotite „incendiare”, C.D. Aricescu este arestat şi ţinut timp de cinci luni în închisoarea Văcăreşti.

În anul 1866 va publica o altă lucrare cu caracter istoric: „Capii revoluţiunii române de la 1848 judecaţi de propriile lor acte.”

Între anii 1869 şi 1876 a fost director al Arhivelor Statului, timp în care a publicat în volum sau în periodice o serie de lucrări, rod al cercetărilor de arhivă. În acest timp însă scrie şi versuri, proză, teatru, face cronici teatrale etc. Aceşti ani constituie perioada cea mai prolofică din viaţa sa. Dintre scrierile acestei perioade semnalăm: „Sora Agapia sau Călugăria sau căsătoria” (1871), „Flori de Tuşnad” (1872), „O preîmblare prin munţi sau Lumea reală şi lumea ideală” (1872), „Carbonarii”, piesă în trei acte, jucată pe scena Teatrului Naţional în anul 1872 şi tipărită în anul 1873. „Corespondenţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii române de la 1848”, 3 vol. (1873-1874), „Istoria revoluţiunii române de la 1821” (1874), prima lucrare care acordă un spaţiu amplu (XXX + 382 p.) mişcării revoluţionare condusă de Tudor Vladimirescu. (Biblioteca judeţeană Argeş are un exemplar din acest titlu cu semnătura autorului.)

Până la sfârşitul vieţii, C.D. Aricescu a mai ocupat o serie de funcţii în administraţie: revizor şcolar în Ilfov, Vlaşca şi Bucureşti, director în Ministerul Instrucţiunii publice şi al liceului „Matei Basarab” din Bucureşti, din nou revizor şcolar, director al Tipografiei statului. Dintre numeroasele lui scrieri mai menţionăm: „Tâmbiţa Unirii” şi „Sărbătoarea Naţională” (1860), „Misterele căsătoriei”, 3 vol. (1861-1886).

Este înmormântat la Câmpulung, în faţa bisericii Flămânda, unde se află şio monumentul de marmură executat de Carol Storck. În noiembrie 1969, în grădina publică a oraşului Câmpulung, i s-a dezvelit un bust realizat de Florica Hociung.

C.D. Aricescu a fost căsătorit din anul 1859 cu Iulia, fiica lui Dimitrie Ciocârdia-Matila, cunoscut mai ales pentru activitatea sa unionistă şi revoluţionarul de la 1848. (D.L.R. de la origini până la 1900).

Pentru activitatea sa revoluţionară şi unionistă, pentru scrierile sale (cele istorice fiind mai valoroase decât cele literare), pentru activitatea sa de publicist şi animator cultural, C.D. Aricescu va rămâne una dintre figurile de seamă ale culturii şi vieţii sociale româneşti din secolul al XIX-lea.