Bibliotecile Mavrocordatilor

INTRODUCERE

Ca şi în alte ţări europene, primele biblioteci româneşti particulare au aparţinut celor bogaţi şi puternici, singurii în stare să se instruiască şi să-şi permită să colecţioneze cărţile — atât de scumpe în perioada începuturilor. Cum ţările române extracarpatice se înscriu în cel de-al treilea ciclu al Umanismului, şi aici se aplică aforismul lui Hans Baron "timpuri grele - investiţii în cultură" . Evident, cartea reprezenta o investiţie pentru oamenii avuţi. În acest context apare o formă nouă de comerţ, negoţul cu carte iar în acest curent se înscriu şi Mavrocordaţii. Aceştia erau greci care ştiau sa preţuiască banul şi să-l facă să se multiplice, inclusiv în acest mod.

Istoria bibliotecilor româ¬neşti este plină de lacune. Ea poate consemna totuşi unele ştiri disparate, despre biblioteci a căror mărime şi al căror conţinut nu mai pot fi reconstituite sau evaluate şi despre care se ştie numai că s-au risipit ori au fost distruse. Instabilitatea Puterii a avut drept consecinţă şi instabili¬tatea generală, astfel încât, deşi încercări de acumulare şi organizare a cărţilor n-au lipsit, de foarte multe ori sfârşitul tragic al pro¬prietarilor a fost împărtăşit şi de cărţile acestora.

În Evul Mediu numai mănăstirile şi unele biserici au deţinut mici colecţii, şi acelea cu destin capricios. Boierii, amestecaţi pri¬mejdios în politică, rareori au putut să-şi păstreze mai multă vreme reşedinţele, de altfel foarte modeste, ca şi cele domneşti. Cu atât mai puţin cărţile. Se pare că mulţi dintre nobili şi domnitori nici nu ştiau carte, fiind buni militari şi meşteri în intrigi (şi acelea deseori păguboase), dar în nici un caz intelectuali. Puţinii boieri învăţaţi erau rivali — exemplul relaţiilor dintre Dimitrie Cantemir şi Con¬stantin Brâncoveanu poate servi ca tristă emblemă. Nu s-au consti¬tuit, în ţările române, cercuri intelectuale şi n-a existat o ambianţă care să permită, dacă nu să stimuleze, o evoluţie normală a uni¬versului bibliotecilor.

În Ţările Române puterea era instabilă şi vulnerabilă. Nu mai era de ajuns, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, o mică armată care lupta pentru supravieţuirea ţării. Puterea otomană era recunoscută de Occident ca deja legitimă. Împotriva ei şi în faţa aceluiaşi Occident era nevoie de legitimitate pentru cei care mai încercau să i se sustragă, dacă nu mai puteau să i se opună prin acţiune militară. Accentul se mutase, în secolele XVII-XVIII, pe strategiile diploma¬tice. Puterea politică trebuia să se informeze, să recurgă la modele trecute, la „puterea bibliotecii".

Bibliotecile umaniste româneşti nu sunt, în mod evident, create doar pentru pura plăcere intelectuală şi estetică iar reconstituirea acestora o dovedeşte. Ele conţin ceea ce trebuie ştiut pentru scopuri po¬litice. Şi cum domnitorii încercau să-şi asigure legitimitate, în vre¬muri în care coroana, cu tot cu cap, se putea rostogoli foarte uşor, prin uneltirile rivalilor sau interesele Porţii, căutau această legiti-mitate în ideea că sunt urmaşii spirituali ai împăraţilor bizantini. Încă de pe vremea lui Matei Basarab şi a lui Vasile Lupu, totul în comportamentul lor de susţinători ai ortodoxiei (inclusiv prin carte comandată spre a fi dăruită), în ceremonialul şi costumul de curte, căuta să evidenţieze acest model. În acest scop întemeiaseră tipografii, semnaseră prefeţe, comandaseră cărţi manuscrise miniate şi opulent ferecate, căutaseră să apară în ipostaza de campioni ai lumi ortodoxe, de unde şi preponderenţa istoriografiei bizantine şi a scrierilor Părinţilor Bisericii în biblioteca lui Constantin Brâncoveanu.

Vom încerca în cadrul referatului de faţă să reconstituim una dintre cele mai celebre biblioteci umaniste, cea a Mavrocordaţilor, bibliotecă intrată deja în legendă.

În ceea ce priveşte aparatul critic al lucrării de faţă am urmărit îndeaproape recomandările Standardelor ISO 690- Documente – Referinţe bibliografice şi ISO 690-2- Informare şi documentare- referinţe bibliografice- Documente electronice complete sau părţi de documente, standarde utilizate pe scară largă la nivel european, în vederea alcătuirii unei bibliografii organizate pe baze ştiinţifice.

CAPITOLUL I

ETAPE ÎN CONSTITUIREA BIBLIOTECII MAVROCORDAŢILOR

1.1. Începuturile Bibliotecii Mavrocordaţilor. Alexandru Mavrocordat, zis Exaporitul

Biblioteca Mavrocordaţilor avea să ocupe un loc aparte în viaţa culturală a Ţărilor Române atât prin valoarea intrinsecă a actului cultural pe care îl reprezintă cât mai ales prin impactul pe care l-a avut asupra dezvoltării politice şi social-culturale a acestora, căci este greu să disociem reformele Mavrocordaţilor de formaţia lor intelectuală care, la rândul ei, nu poate fi, în mod categoric, disociată de cărţile lor, deci de bibliotecă.

Alexandru Mavrocordat zis Exaporitul (1641—1709), -„păstrătorul tainelor”- ocupă funcţia de mare dragoman al Porţii Otomane în perioada 1673-1709. La mijlocul secolului al XVII-lea se înfiinţează postul de „Mare Dragoman”, adică mare interpret pe lângă sultan şi marele vizir, post care chiar de la al doilea lui titular, reprezentat de Alexandru Mavrocordat, capătă o importanţă nebănuită, din cauza pătrunderii în mai toate secretele guvernului şi a legăturilor cu toţi trimişii puterilor străine.

Era fiul din a doua căsătorie al Ruxandrei, văduva lui Ale¬xandru Coconul, domn al Ţării Româneşti, făcuse studii la Padova şi Bologna, unde îşi dăduse doctoratul cu lucrarea intitulată Instrumentul pneumatic al circulaţiei sângelui (1644), fiind primul medic din Răsăritul Europei care a susţinut teoria lui W. Harvey despre circulaţia sângelui. A mai scris şi două cărţi didactice, Gramatica şi Retorica, a tradus şi comentat operele lui Aristotel. În ceea ce priveşte cunoaşterea limbilor străine putem afirma, fără teama de a greşi că a fost un adevărat poliglot deoarece cunoştea limbile: elenă, latină, franceză, engleză, italiană, arabă, persană, turcă şi slavonă. Dimitrie Cantemir însuşi, în lucrarea Istoria Imperiului Otoman (Anexa 1), afirmă că are ştiri că ar fi scris o carte referitoare la circulaţia sângelui şi că este autorul unei istorii universale de la facerea lumii „până în zilele noastre." (Anexa 2). O altă lucrare a sa, Istoria Mysiei, însuşi exaporitul a trimis-o lui Constantin Brâncoveanu cu dedicaţie: „omagiu cuvenit unui domn care a împodobit Mysis prin domnia sa şi prin îngrijirea sa mai mult decât orice alt Domn” Erudiţia lui Alexandru Mavrocordat a fost remarcată şi consemnată şi de cronicarii şi istoricii vremii, Nicolae Costin numindu-l „om ales” şi „prea învăţat în toate învăţăturile: aşa filosoficeşti, astronomiceşti, cum şi teologeşti; care se arată din cărţile ce au făcut şi se află tipărite, om vestit şi la Împărăţiile creştineşti”.