Economia românească de la primul război mondial până la 1990. situația economică și politică a lumii comuniste

INTRODUCERE

Istoria economiei reprezintă studiul concret istoric al unor evenimente, fapte si fenomene economice care au avut loc intr-o anumită perioadă, pe anumite teritorii sau pe plan mondial. Desi diferite una de alta, istoria economiei se poate ințelege numai in stransă impletire cu economia politică, după cum si aceasta din urmă (ca si numeroase discipline economice) se poate ințelege, la un nivel riguros, doar in stransă impletire cu istoria economică.

Prima parte a lucrarii vizează tratarea unor probleme referitoare la coordonatele evoluției economiei romanesti atat in preajma primului război mondial, cat si in perioada neutralității. De asemenea, sunt abordate transformările survenite in planul economiei naționale odată cu intrarea Romaniei in război. O atenție specială este acordată economiei Transilvaniei in perioada primului război mondial, in acest sens realizindu-se o intregire a tabloului economiei romanesti.

In partea a doua a lucrarii de față se face referire la coordonatele evoluției economiei naționale în perioada celui de-al doilea război mondial, fiind vizate cu precădere creșterea implicării statului in plan economic si regimul sever de ordine si muncă instaurat in toate domeniile vieții economice. De asemenea, este pusă in discuție și prăbusirea producției industriale si agricole inregistrată odată cu 1944. Alte aspecte tratate fac trimitere la economia Romaniei intre 1944-1948, conform acordurilor de la Yalta, Romania intrand in sfera de influență a URSS, fapt cu implicații majore asupra economiei naționale, care dobandeste un caracter planificat. In vederea realizării centralizării economice sunt inițiate si aplicate o serie de măsuri cu caracter etatist. Noua orientare trasată economiei romanesti se manifestă si in agricultură, unde 1945, este introdusă o reformă agrară, care conduce la colectivizarea agriculturii romanesti.

In cea de-a treia parte a lucrarii propun abordarea unor probleme care vizează dezvoltarea economiei Romaniei in perioada cuprinsă intre 1948 si pană la revoluția din decembrie 1989. Astfel, printre problemele puse in discuție se numără consecințele, in plan economic, ale sovietizării si rusificării. O atenție deosebită este acordată economiei romanesti de după revoluția din 1989, fiind tratată problema tranziției de la economia centralizată, de tip socialist, la economia de piață.

ECONOMIA ROMANIEI IN VREMEA PRIMULUI

RĂZBOI MONDIAL

A. Economia României în preajma primului război mondial

In preajma primului război mondial, economia Romaniei avea un caracter precumpănitor agrar, cu o industrie pe primele trepte de dezvoltare a producției mașiniste și, practic, reiteram aceleași trăsături ca la sfarsitul secolului XIX. Sub numeroase aspecte insă, pasii inainte de drumul dezvoltării industriei s-au făcut in bună măsură, in acesti 14 ani de sub Regele Carol I, domnie care, in general (cu excepția Convenției cu Austro-Ungaria) a favorizat intreprinzătorii romani, le-a creat inlesniri pentru afirmare.

1. Industria

• Intre 1901-1914, ca expresie generală a dezvoltării, produsul social al țării va creste intr-un ritm, anual, de 7,5%, iar venitul național de 5,6%. Se extinde masinismul, se introduc hotărat tehnici industriale ale timpului.

• Industria Romaniei va purta, totusi, puternic, pecetea unei slabe dezvoltări, a unei productivități mai scăzute si, de asemenea, a unei insuficiente valorificări a resurselor naționale.

• Intre 1912-1913 – industria participa cu numai 25% la crearea produsului social (20% - 1901) in vreme ce agricultura participa cu 60% (65% - 1901).

2. Producția in agricultură

• Avea un pronunțat caracter cerealier. Cerealele reprezentau in suprafață cultivată a țării – 81,4%, plantele industriale 2,7%, viile si legumele – 5,6%. Un astfel de tablou relevă o slabă valorificare a terenurilor agricole caracteristică aspectului sezonier al procesului de muncă, o slabă eficiență a muncii.

• Agricultura era considerabil dependentă de condițiile naturale. Era vorba de o agricultură lipsită de un inventar tehnic perfecționat, fără amenajările funciare si de terenuri (teritoriu) necesare. Erau multe soluri mlăstinoase, sărăturoase, ingrăsămintele se practicau timid, etc.

3. Structura industriei in 1914

a) 49% - industria alimentară si usoară;

b) 29% - rafinarea petrolului;

c) 14% - materiale de construcții si lemn;

d) 8% - metalurgie si energie.

• Industria națională satisfăcea necesitățile interne numai la petrol, zahăr, ciment, produse textile, pielărie, etc.; necesități interne care la randul lor erau reduse. Masinile si utilajele, in schimb, se importau in proporție de 98%. Ca urmare a unui grad de valorificare scăzut, se importau destul de mult si uleiuri minerale, hartie, produse de calitate mai ridicară si unele produse alimentare de calitate superioară – "delicatesuri".