Implicarea României în primul război mondial

Implicarea Romaniei in Primul Razboi Mondial

Primul Razboi Mondial a insemnat, de-a lungul celor peste patru ani de lupte, o mobilizare fara precedent, nu numai a resurselor militare si economice ale statelor implicate in conflict, ci si a resurselor lor intelectuale. Dincolo de savantii care au fost implicati activ in cercetarea cu aplicabilitate practica, tinand de dezvoltarea de noi tehnologii militare, Marele Razboi a necesitat si o contributie masiva din partea istoricilor, ale caror opinii au servit fie pentru a justifica legitimitatea anumitor decizii politice si a le populariza in randul publicului mai larg, fie, in calitate de consultanti, pentru a gasi solutii la complicatele probleme nationale si teritoriale cu care diplomatii urmau sa se confrunte.

In 1914, lumea numara 6 puteri ce alcatuiau “concertul european” : Franta, Regatul Unit, Germania, Austro-Ungaria, Rusia, Italia, carora li se alaturau alte doua puteri din afara Europei: Statele Unite si Japonia. Toate statele ce formau asa numitul “concert european” in ajunul primului razboi mondial erau capabile sa recurga la diferite metode de manifestare a puterii. Dar numai unele dintre ele reusesc sa aiba o forta care sa le confere securitatea impotriva oricarei alte puteri, luate separat.

Dupa cum este cunoscut, se formasera doua grupuri militare opuse: Tripla Alianta (Germania, Austro-Ungaria si Italia) si Tripla Intelegere sau Antanta (Anglia, Franta si Rusia tarista). Ambele tabere imperialiste se pregateau intens pentru razboi, in scopul impartirii lumii prin forta. Dintre toate marile puteri imperialiste cea mai interesata era Germania. Ajungand la o puternica dezvoltare capitalista, ea dorea sa obtina noi piete pentru produsele industriei sale. Tendinta Germaniei avea sa creeze o situatie conflictuala intre aceasta si Anglia, posesoare a unei intinse piete de desfacere pe plan international. Conflictul imperialist anglo-german reprezinta, de altfel, principala cauza a primului razboi mondial. La aceasta s-au adaugat si contradictiile nu mai putin importante existente intre celelalte puteri imperialiste ( Germania – Franta, Germania – Rusia etc.).

Primul razboi modial a fost un conflict militar de dimensiuni modiale. In 28 iulie 1914 Austria a atacat Serbia, in 3 august in 1914 Germania a invadat Belgia, in 6 martie 1917 SUA intra in razboi, iar in 19 noiembrie 1918, ora 11 dimineata razboiul a luat sfarsit. Denumirea Primul Razboi Mondial nu a fost folosita decat dupa 1939, dupa izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, pana atunci fiind cunoscut ca Marele Razboi sau Razboiul Mondial. Combatantii razboiului au fost Antanta si Puterile Centrale. Nici un conflict anterior nu a implicat un numar atat de mare de militarii si nu a implicat atatea parti pe campul de lupta. In final, acest razboi a devenit al doilea conflict pe lista celor mai sangeroase conflicte notate de istorie. Douazeci de ani mai tarziu, insa, cel de-al Doilea Razboi Mondial va face si mai multe victime.

Progresul tehnologic care s-a produs odata cu revolutia industriala a secolului XIX-lea se traduce in cresterea puterii distructive a armatelor si in diversificarea modalitatilor de atac aflate la dispozitia generalilor din aceea epoca. Astfel, in primul razboi mondial au loc primele bombardamente aeriene din istorie, iar in jur de 5% din totalul victimelor de razboi au fost civili.

Primul Razboi Mondial s-a dovedit a fi o ruptura decisiva cu vechea ordine mondiala, marcand incetarea finala a absolutismului monarhic in Europa. Patru imperii au fost doborate: German, Austro-Ungar, Otoman si Rus. Cele 4 dinastii ale lor, Hohenzollern, Habsburg, Otoman si Romanov, care au avut radacini ale puterii inca din timpul cruciadelor, au cazut dupa razboi.

La izbucnirea conflagratiei mondiale imperialiste, statul roman, aflat la interferenta unor puternice interese ale marilor puteri, a fost nevoit sa tina seama de complexitatea imprejurarilor create si, in functie de acestea, sa actioneze in directia asigurarii independentei, suveranitatii si integritatii sale, ca si in directia realizarii aspiratiei de veacuri a poporului roman, desavarsirea statului roman. De aceea, izbucnirea primului razboi mondial a starnit de la inceput in opinia publica romaneasca de atunci pe langa teama – deoarece razboiul se declansase de catre Austro-Ungaria micii Serbii, dupa care foarte usor putea veni randul Romaniei – si multa speranta, intrucat conflictul intre marile puteri putea crea o conjunctura politica favorabila pentru realizarea aspiratiilor nationale.

Intrarea Romaniei in razboi si situatia acesteia dupa terminarea razboiului In saptamanile care au urmat asasinarii arhiducelui Franz Ferdinand, mostenitorul tronului habsburgic, la Sarajevo, la 15/28 iunie 1914, regele Carol si politicienii liberali si conservatori au urmarit deteriorarea situatiei internationale cu neliniste crescanda. Ei aveau motive intemeiate sa se teama de razboi pentru ca pozitia geografica a Romaniei facea inevitabila prezenta ei intr-un conflict european in expansiune. Tara a intampinat criza departe de a fi unita. Existau dezacorduri politice serioase intre rege si un mic grup de germanofili pe de o parte si majoritatea politicienilor si opinia publica, favorabile Antantei, pe de alta parte. Dar ambele parti erau de acord ca era imperativ necesar sa se evite razboiul.

La intrunirea Consiliului de Coroana din 21 iulie/3 august, guvernul roman a hotarat sa adopte o politica de neutralitate. Sedinta a fost prezidata de rege si la ea au participat si membrii guvernului, fosti prim-ministrii si conducatorii principalelor partide care au cantarit doua optiuni posibile. Prima – intrarea imediata in razboi de partea Puterilor Centrale - era sustinuta de Carol care si-a exprimat increderea in victoria Germaniei si a facut apel la sentimentul onoarei celor prezenti pentru indeplinitea angajamentelor fata de Germania si Austro-Ungaria. Dar el a ramas singur nefiind sustinut decat de liderul conservator Petre Carp, care a tratat cu usurinta puternicul sentiment al opiniei publice in favoarea Anantei, numindul irelevant si si-a exprimat lipsa de interes fata de situatia romanilor din Transilvania.

Dar acestea erau tocmai prolemele care-i preocupau in gradul cel mai inalt pe toti ceilalti. In fata puternicului curent in favoarea neutralitatii exprimat de conducatorii de partide care au declarat ca nu-si pot asuma responsabilitatea unui guvern care se angajeaza in razboi alaturi de Puterile Centrale, regele a consimtit la hotararea lor, evidentiind astfel rolul sau de monarh constitutional. La 27 sptembrie/10 octombrie 1914, cand a murit regele Carol, responsabilitatea politicii externe a fost asumata de Bratianu. Desi simpatiile sale mergeau catre Antanta, nici el si nici succesorul lui Carol, Ferdinand, nu aveau vreo intentie de a abandona starea de neutralitate pana in momentul in care cursul razboiului nu devenea clar si ei puteau fi siguri ca-si vor realiza obiectivele nationale. Bratianu a purtat negocieri cu Antanta in 1915 si la inceputul lui 1916. El a pus un pret ridicat pentru intrarea Romaniei in razboi si era hotarat sa nu angajeze tara in conflict prematur. La loc de frunte printre conditiile sale era garantia scrisa ca Romania va primi Transilvania, Banatul si Bucovina ca recompense pentru serviciile acordate. Era constient de izolarea geografica a Romaniei fata de Aliatii occidentali si urmarea sa obtina garantii de partea lor cu privire la fluxul continuu de armament si provizii care puteau fi transportate numai prin Rusia.

Aliatii occidentali au acceptat in cele din urma conditiile lui Bratianu in iulie 1916, dar nici chiar atunci el nu a luat usor hotararea de a intra in razboi. Au mai urmat sase saptamani de negocieri pentru a stabili toate detaliile legate de intrarea Romaniei in razboi de partea Antantei. Rusia in special considera pretentiile Romaniei exagerate, iar ceilalti aliati erau mai putin interesati de satisfacerea aspiratiilor nationale ale Romaniei si mai mult de folosirea armatei sale pentru a deschide un nou front de lupta impotriva Puterilor Centrale. Franta a oferit o formula care s-a dovedit acceptabila: Rusia va garanta, in scris, tot ce dorea Bratianu, chiar egalitate cu ceilalti aliati, dar daca, la sfarsitul razboiului, nu vor putea fi satisfacute toate conditiile Romaniei, atunci aliatii vor forta pur si simplu Romania sa accepte mai putin decat i se promisese. In cele din urma, la 4/17 august, Bratianu si diplomati ai Frantei, Marii Britanii, Rusiei si Italiei la Bucuresti au semnat conventiile militare si politice care stipulau conditiile intrarii Romaniei in razboi.