Mica Unire

I. Tratatul de pace de la Paris ( 1856 )

După înăbuşirea revoluţiei de la 1848, revoluţionarii români au plecat în exil în diferite oraşe europene, scopul lor principal rămânând unirea Moldovei cu Ţara Românească.

Condiţiile interne nu erau favorabile unirii deoarece Convenţia de la Balta Liman semnată în anul 1859 între Rusia şi Turcia a limitat autonomia Principatelor Române.

La începutul anilor ’50, centrele importante de activitate politică românească se găseau în afara spaţiului românesc: Paris, Londra, Constantinopol.

Noii domni numiţi au fost:

a) Barbu Ştirbei în Ţara Românească;

b) Grigore Al. Ghica în Moldova;

Ştirbei a acordat mai multă atenţie problemelor economice în timp ce Ghica a manifestat mai multă simpatie faţă de programul liberal şi nu numai că a permis unui număr de paşoptişti să se reîntoarcă în ţară, dar i-a adus pe mulţi dintre ei, printre care Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Ionescu de la Brad.

Izbucnirea Războiului Crimeii ( 1853 – 1856 ) a creat condiţii favorabile pe plan extern pentru unirea Principatelor Române. Problema românească a devenit o problemă europeană.

Pe parcursul acestui conflict, teritoriul românesc a fost ocupat de ţările vecine. Trupele ruse, sosite în 1853 erau obligate să părăsească Principatele, în 1854, pentru a fi înlocuite cu trupe otomane şi austriece, acestea din urmă prelungindu-şi şederea până în 1857.

Conferinţa de pace de la Paris s-a desfăşurat în perioada 25 februarie – 30 martie 1856.

Problema unirii Moldovei cu Ţara Românească a fost ridicată oficial de către contele Walewski, ministrul de externe al Franţei.

Ca şi în cazul italienilor sau polonezilor, sprijinul acordat de Napoleon al III-lea aspiraţiilor româneşti era menit să slujească obiective mai largi de politică externă. El încerca să sporească influenţa franceză în estul Europei.

Care a fost atitudinea Marilor Puteri cu privire la unirea Moldovei cu Ţara Românească ?

Marile Puteri s-au împărţit în două tabere:

a) puterile unioniste: Franţa, Sardinia, Prusia, Rusia, Anglia ( doar la început );

b) puterile antiunioniste: Imperiul Otoman şi Rusia;

Congresul de pace de la Paris ( 1856 )

Tratatul de pace de la Paris s-a semnat la 30 martie 1856 şi cuprindea şi prevederi referitoare la Principatele Române:

Moldova şi Ţara Românească rămân sub suzeranitate otomană dar protectoratul rusesc este înlocuit cu garanţia colectivă a marilor puteri;

Convocarea unor Adunări ad-hoc care să fie formate din reprezentanţi ai tuturor categoriilor sociale; aceste adunări trebuiau să exprime dorinţele românilor în legătură cu viitorul Principatelor;

O comisie va cerceta dorinţele românilor exprimate la adunările ad-hoc iar rezultatele vor fi înaintate unei Conferinţe a marilor puteri care va elabora o convenţie pentru organizarea Principatelor;

Rusia ceda Moldovei partea de sud a Basarabiei unde au fost organizate trei judeţe ( Cahul, Ismail, Bolgrad );