Mișcarea legionară, evoluție politică și ideologică în context internațional

Mişcarea Legionară, Garda de fier, C. Z. Codreanu, constituiau în perioada dintre anii 1947-1989 subiecte ale istoriei ce nu puteau fi abordate din punct de vedere ştiinţific decât prin dogmele materialismului istoric. Momentul decembrie 1989 a adus, pe lângă multe alte libertăţi, şi libertatea de a scrie istoria “aşa cum a fost”, departe de orice interpretare cu coloratură politică.

Acest aspect s-a dovedit a fi un imbold în plus pentru studierea unei mişcări politice paradoxale, blamată de unii, dar în acelaşi timp evocată favorabil de ultimii apologeţi în viaţă ai “Căpitanului”. Istoria plină de violenţă, dar şi de acţiuni edilitare bisericeşti, practica asasinatului politic, dar şi proclamarea necesităţii virtuţilor morale, dar mai ales adeziunea ideologică a mai multor intelectuai interbelici de faimă, toate acestea nu puteau decât să suscite interesul pentru gruparea “Arhanghelului Mihail”.

Datorită amintitei abordări istorice din partea istoriografiei comuniste, cele mai importante titluri ce reţin atenţia în perioada respectivă (1947-1989) aparţin unor istorici străini. Aceştia au furnizat opere de reală valoare, cum a fost cazul lui EugenWeber , a istoricului spaniol Francisco Veiga ori al celui german, Armin Heinen , a cărui teză de doctorat, “Legiunea <<Arhanghelului Mihail>>. Contribuţie la problema fascismului internaţional”, reprezintă, în opinia noastră, cea mai documentată şi, în fond, cea mai valoroasă lucrare istorică pe această temă. Nu trebuie uitată nici contribuţia lui N. Nagy-Talavera care a analizat în paralel fascismul maghiar şi cel românesc. Un controversat, dar nu mai puţin interesant studiu a oferit şi Henry Roberts, preocupat mai ales de problemele politice ale unui stat pe care îl definea agrar.

După 1989, au apărut excelente studii despre legionarism din partea mai multor analişti ai fenomenului precum Gh. Buzatu , Dragoş Zamfirescu , R. Ioanid , Z. Ornea , F. Müller ori C. Petculescu . Desi uneori cu interpretări diferite, ce au dat naştere polemicilor, aceşti autori au impus tratarea ştiinţifică a subiectului, dar au şi publicat, prin asiduă muncă în arhive, importante documente ale perioadei.

Problema evreiască a intrat în atenţia autorilor J. Ancel şi L. Volovici ce au dezbătut cu obiectivitate dacă a existat o asemenea problemă în perioada interbelică în România şi în ce mod s-a manifestat aceasta în plan intelectual-cultural.

În ceea ce priveşte sursele utilizate de autorul acestei lucrări, menţionăm în primul rând documentele republicate, extrase din diferite fonduri ale Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, precum Fondul Ministerului de Interne, ori ale Ministerului de Justiţie – Direcţia Judiciară a Comisiei Centrale Electorale. De ajutor au fost şi fondul Casa regală Diverse ori Ministerul Justiţiei Direcţia Judiciară. Au fost urmărite în special informaţiile despre activitatea membrilor Gărzii de Fier, a mediului în care şi-au desfăşurat aceştia propaganda, iar ca surse au fost utilizate rapoarte ale Siguranţei Generale, note informative ale Corpului de Detectivi.

De mare importanţă s-au dovedit presa vremii şi în special publicaţiile apropiate ideologic de “cămăşile verzi”: “Axa”, “Buna Vestire”, “Însemnări sociologice”. Nu au fost neglijate pulicaţiile independente, dar care au inserat în paginile lor articole semnate de intelectuali apropiaţi crezului Mişcării: “Vremea” (M. Eliade, E. Cioran, C. Noica), “Dreapta” (M. Vulcănescu), “Predania” (N. Ionescu), “Credinţa” (M. Eliade). Problema dizidenţei lui M. Stelescu şi a conflictului cu C. Z. Codreanu care i-a urmat, a condus la îndreptarea atenţiei noastre către publicaţia “Cruciada Românismului”, în care polemica a fost întreţinută.

Mărturiile contemporane evenimentelor au fost extrase din jurnale ale personalităţilor timpului (C. Argetoianu , Carol al II-lea , A. Călinescu , G. Gafencu ) ori prin intermediul memoriilor (N. Crainic , M. Eliade , A. Vaida-Voevod ), ca să le amintim doar pe unele dintre ele.

Capitolul referitor la evoluţia ideologică a Mişcării Legionare a impus necesitatea utilizării operelor semnate de lideri gardişti şi publicate până în anul 1940, inclusiv: I. Banea, E. Bernea, Tr. Brăileanu, Alexandru Cantacuzino, C.Z. Codreanu, V. Marin, M. Polihroniade.

Doctrina legionară a fost dezvoltată şi de apologeţi străini ai lui Codreanu : Paul Guiraud ori Julius Evola , savant italian.

Al III-lea capitol al lucrării a încercat să surprindă similitudinile ascensiunii a trei mişcări de extremă dreaptă: fascismul, nazismul şi legionarismul: au fost urmărite evoluţia politică, cauzele creşterii numerice a militanţilor, rezultatele electorale, structura socială, factorii decisivi în preluarea puterii în cazurile fascismului (octombrie 1922) şi a nazismului (ianuarie 1933) ori doar propulsarea pe scena politică, în cadrul legionarismului (decembrie 1937).

Acest ultim capitol a pus accent pe lucrări monumentale ale unor istorici reputaţi, E. Santarelli , L. Salvatorelli , P. Milza , G. Badia , dar şi cartea de căpătâi sau “Biblia” nazismului, cum neinspirat a fost numită, “Mein Kamp” (“Lupta mea”), autor Adolf Hitler .

În finalul lucrării au fost introduse anexe constând în hărţi ale României, Germaniei şi Italiei, absolut necesare pentru înţelegerea unor evenimente dezbătute în paginile lucrării: rezultate electorale şi interpretarea lor geografică. Pentru o mai bună fixare a cunoştinţelor au fost realizate şi grafice sugestive în legătură cu evoluţia numerică a numărului membrilor de aderenţi.

Prezenta lucrare nu se doreşte a fi decât o nouă contribuţie pe marginea unui subiect departe de a fi epuizat.

CAPITOLUL I

EVOLUŢIA POLITICĂ A MIŞCĂRII LEGIONARE

Ascensiunea Gărzii de Fier în anul 1933

Odată cu înfiinţarea Gărzii de Fier ca instrument politic al Mişcării Legionare, în aprilie 1930, a început şi adevărata luptă politică a lui Codreanu şi a camarazilor săi pe care au înţeles încă de la început să o ducă sub semnul violenţelor: campaniile antisemite din Bucovina şi din Maramureş (iunie – iulie 1930), sprijinul moral acordat lui Gh. Beza, macedoneanul ce a vrut să-l asasineze pe subsecretarul de stat C. Angelescu (iulie 1930).

A urmat, în mod logic, prima dizolvare a Gărzii de Fier, decizie ce a aparţinut ministrului de interne de atunci, Ion Mihalache. Pe 3 ian. 1931 Garda de Fier era desfiinţată şi interzisă, ceea ce nu i-a împiedicat pe legionari să se înscrie, în aprilie 1931, pe lista electorală sub o nouă titulatură: „Gruparea C.Z. Codreanu”; aceasta a obţinut 11.000 voturi la alegerile parţiale din judeţul Neamţ (31 august 1931) şi prima alegere a lui Codreanu în Camera Deputaţilor. În aprilie 1932, tatăl său, Ion Zelea Codreanu a obţinut şi el un loc de deputat, după succesul legionarilor în alegerile parţiale organizate în judeţul Tutova.

Toate aceste rezultate electorale au anunţat oarecum cele 70.000 de voturi pe care Legiunea le-a primit în alegerile parlamentare generale între 17 iulie 1932 – 20 iulie 1932 şi care au adus legionarilor cinci locuri în Camera Deputaţilor.

Anul 1933 a adus Gărzii de Fier sporirea numărului de membri , iar acest fapt a avut loc, culmea, în contextul violenţelor de la sfârşitul anului care au culminat cu asasinarea primului – ministru în funcţiune, liberalul I.C. Duca.