Organizarea administrativ teritorială a Moldovei în secolele XIV-XVII

§ 1. Importanta temei

Organizarea administrativ-teritorială a Ţării Moldovei in Evul Mediu constituie un domeniu al istoriografiei noastre care încă mai aşteaptă studii cuprinzătoare şi lămuritoare, probabil şi datorită faptului că subiectul reclamă documentări exhaustive pe multiple paliere (politic, economic, cultural şi social). Limpezirea acestor aspecte ar fi însă de natură să contribuie şi la explicarea evoluţiei unor procese istorice majore, dacă nu ar fi să amintim decât cel legat de constituirea statului medieval de la răsărit de Carpaţi. Până atunci, rămân destule probleme neelucidate, precum cea a apariţiei ţinutului ca primă unitate administrativ-teritorială complexă (primele menţiuni documentare fiind discutabile), sau aspectele ce ţin de etapele evoluţiei ţinuturilor, apărând astfel ca evidentă necesitatea unor cercetări speciale referitoare la evoluţia istorică individuală a ţinuturilor moldoveneşti.

§ 2. Izvoare si istoriografie

Cercetările arheologice ne permit să urmărim concentrarea populaţiei în jurul unor complexe teritoriale, apărate de fortificaţii în mai multe zone pe cursul inferior al Jijiei, Bahluiului şi Prutului, în regiunea dintre Prut şi Bârlad, pe teritoriul dintre Prut şi Nistru - pe valea Ciuhurului, în regiunea codrilor (teritoriul viitorului ţinut Lăpuşna-Orhei) etc.

Izvoarele istorice conţin unele informaţii despre formaţiuni politice în această zonă. în vestitul poem german "Cântecul Nibelungilor” se povesteşte despre o "Ţară românească" în frunte cu ducele Rumunc, nume derivat de la denumirea etnică a poporului-rumân.

În vecinătatea cnezatului Hacici a fost atestată o "ţară a bolohovenilor" (adică a "volohovenilor"), a românilor, între anii 1231-1257 bolohovenii au luptat cu Cnezatul Halici, fiind ajutaţi de mongoli.

Încă din ultimul sfert al secolului XIII şi-au găsit ecou în izvoarele apusene manifestările politice ale românilor de la răsărit de Carpaţi. O cronică universală consemnează în 1277 conflictul lor cu ruşii din Halici; incursiunile transcarpatice ale oştilor Regatului Ungar, în cursul înfruntărilor cu tătarii, în ultimul sfert al secolului XIII, acţiuni în cadrul cărora românilor maramureşeni le-a revenit un loc însemnat, au consolidat structurile politice de pe teritoriul viitorului principat al Moldovei. în 1325, un corp de oaste al nucleului statal est-carpatic participă alături de ruşii din Halici şi de lituanieni la expediţia de represalii a regelui polon Vladislav Lokietek împotriva Brandenburgului, fapt care confirmă existenţa în această regiune a unei formaţiuni politice româneşti în condiţiile hegemoniei tătare în Europa Răsăriteană. Trecerea de la această formaţiune la cel de al doilea stat românesc de sine stătător s-a produs în împrejurările create de înlăturarea dominaţiei tătare la răsărit de Carpaţi.

Marile cronici româneşti, din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea au surprins aspecte din viața economica, politica, administrativa, şi culturala a Moldovei; cronicari precum Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce cunoscând bine condiţiile social-politice interne, au început să scrie istoria ţării pe limba ei .

Importanţa lui Grigore Ureche pentru istoria literaturii româneşti, stă în faptul că el a fost primul mânuitor de condei care a lăsat posterităţii o carte scrisă în limba ţării, o carte originală, strict personală şi laică care nu conţine altceva decât istorie.

Primul între români, având în faţă şi exemplul altor popoare ( al polonilor printre altele) G. Ureche şi-a dat seama că venise vremea să se arate şi să se fixeze în scris faptele importante din evoluția lui în timp.