Perioada Contemporană a Istoriei Sociale a României

Începutul dezvoltării Principatelor române şi mai târziu a României a stat modern este inevitabil legat de dezvoltarea burgheziei europene. Aceasta din urmă este, aşa cum susţine Ştefan Zeletin în „Burghezia română” (1991), efectul creării de noi relaţii comerciale între Europa şi Asia, cu prilejul cruciadelor. Orientul producea, în acea vreme, produse cu mult superioare celor europene, mărfuri care, odată ajunse în Occident, trebuiau plătite ori cu bani, ori cu metale preţioase, deoarece produsele europene ale timpului nu puteau fi comercializate. Zeletin continuă explicaţia conform căreia burghezia a început să se dezvolte cu adevărat în Europa în momentul în care aceasta a produs pentru schimb, ducând astfel la naşterea primei forme de burghezie europeană, şi anume „mica burghezie” (sec XIV-XV). Mica burghezie era caracteristică, după Zeletin, oraşelor libere, care nu aveau ca scop producţia pentru capitalizare ci pentru acoperirea costurilor propriilor nevoi.

Trebuie însă să discutăm şi despre spaţiul românesc şi ceea ce îl caracteriza înainte de influenţa burgheziei europene şi a capitalismului.

După cum explică Gherea în „Neoiobăgia”, baza societăţii dinainte şi în timpul feudalismului o reprezenta agricultura şi relaţiile feudale. „Este însă o necesitate socială imperioasă — afară de schimbul primitiv — care sileşte comuna rurală de atunci să intre în relaţii cu altele: este apărarea războinică de năvălirea vrăjmaşilor. Pentru aceasta era necesară cooperarea concertată şi concentrată a multor comune. De aici a rezultat funcţia unui conducător de război pentru mai multe comune, funcţie socială care, prin abuzul de putere obişnuit, se preface în stăpânire, în dominare: peste feudalii mici apare un stăpân mai mare, care stăpâneşte regiuni întregi. Dar şi către feudalul cel mare tributul se plăteşte, în cea mai mare parte, în natură sau în muncă, nu în bani, pentru că societatea aceea continua să fie bazată pe gospodăria naturală, nu bănească.” (Gherea, 1910). Dacă acea perioadă era caracterizată la început de un schimb minim între comune, o dată cu dezvoltarea agriculturii a venit şi cea a bunurilor materiale, deci a producţiei (surplusul de producţie face posibilă diferenţierea meseriilor) şi inevitabil a schimbului acestor produse. „Şi astfel apare mai desluşit acea formidabilă putere economic menită să schimbe faţa lumii: diviziunea muncii”(Gherea, 1910).

O caracteristică asupra căreia se pun de acord trei autori, Zeletin, Gherea şi Madgearu în „Agrarianism, capitalism, imperialism” (1999) este situaţia ţăranilor în perioada feudală. Aceştia erau iobagi, în sensul că aparţineau de pământul moşiilor boiereşti şi cărora le erau datori cu dijma, adică produse ale culturii şi clacă, adică un număr de zile de muncă obligatorii. În schimbul acestora, iobagii primeau vite şi unelte de muncă. Zeletin enumără urmările acestui tip de relaţie: economice, dependenţa ţăranului de proprietar, sociale, faptul că populaţia era împărţită într-o clasă de aristocraţie funciară şi una de iobagi, şi politice, puterea de stat era deţinută numai de nobilimea funciară, care îşi creează privilegii, înlăturând de la conducere restul populaţiei.

În acest moment la sate se făcea un schimb fără vreo însemnătate prea mare, oraşele fiind locuri unde mica burghezia îşi începea drumul anevoios spre dezvoltare.

În secolele XV-XVI are loc cea mai mare revoluţie în dezvoltarea burgheziei-naşterea capitalismul. Aici se opreşte acordul celor trei autori, căci fiecare vede în mod diferit felul în care capitalismul a afectat societatea română de la acea vreme.

Un lucru este însă cert, ţările dezvoltate din Occident căutau acum noi pieţe de desfacere pentru surplusul de produse, mărfuri care veneau la noi în ţară la preţuri foarte mici. O dată cu venirea capitalismului aceste ţări din vestul Europei cereau la schimb materii brute, adică produse ale solului, iar în cazul nostru grâul era principala resursă comercializată. Odată ce grâul devine marfă şi, aşa cum explică Gherea, astfel de marfă nu se mai dădea sub formă de dijmă, ci sub formă de bani, schimbare care a dus la necesitatea desfiinţării iobăgiei.

Până acum am discutat despre faptul că ţările occidentale aduc influenţa capitalismului prin imboldul schimbului de produse prefabricate ieftine cu produse ale solului. Zeletin, alături de Madgearu pun accentul pe rolul important pe care l-a avut Anglia în iniţierea noastră în noua epocă a capitalismului. Zeletin explică faptul că Anglia venea cu surplusul ei de produse în schimbul căreia cerea cereale la un preţ foarte bun la acea vreme. Însă în Răsăritul Europei, turcii monopolizau viaţa economică şi socială era aproape în întregime influenţată de turci. Principatele Române nu aveau voie să facă negoţ cu ţinuturile învecinate. Astfel, începutul secolului XIX le găseşte în pragul ruine.

Salvarea Principatelor a fost Anglia. După cum am spus mai sus, aceasta, proaspăt ieşită din revoluţia industrială, se confrunta acum cu posibilitatea de a produce mult şi bine, dar şi cu exces de produse care puteau fi vândute la preţuri mici în schimbul căreia să cumpere cereale, decare nu dispunea. Un moment de cotitură care a deschis drumul către dezvoltarea Principatelor a fost războiul ruso-turc din 1828-1829, care s-a terminat cu victoria Rusiei prin Tratatul de la Adrianopol, din 1829.