Personalitatea lui Miron Barnovschi în Istoriografie Română

Primul şi in ordine cronologică care a scris despre Miron Barnovschi-Moghilă a fost Miron Costin, ruda şi finul domnitorului, în Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron vodă încoace Umanistul boier-cronicar a avut ca sursă de mina memoriile, amintirile părintelui său, Iancu, sfetnic şi prieten credincios al voievodului, şi de aceea relatarea cuprinde detalii preţioase, unice, autentice in cea mal mare parte, pe care le-a utilizat critic cînd a întocmii portretul princi¬pelui Miron şi i-a înfăţişat isprăvile interne şi de politică externă

Enciclopedistul Dimitrie Cantemir, in Descriptio Moldaviae, n-a cunoscut bine nici obîrşia moldovenească a brîncovenilor (Barnovschi , după poloni), confundîndu-l cu Gaspar Graţiani, omiţîndu-i scurta domnie din 1633 şi dînd. eronat, anul 1621 ca an al descăpăţînarii voievodului

Corifeul Şcolii ardelene, Gheorghe Şincai, impresionat de lupta „românului cel vestit", descrie pe scurt activitatea externă a lui Bar¬novschi în Hronica românilor şi a mai multor neamuri

B. P. Hasdeu a publicat Testamentul lui Miron vodă (1865), pe care l-a datat eronat ca fiind din 1625. V.A. Urechia îl republică in 1886, dar îl datează cu 1633

In 1913. N. A. Bogdan, in monografia Oraşul Iaşi, a subliniat rolul de ctitor al voievodului in fosta capitală a Moldovei , iar reputatul genealogist Sever Zotla, directorul Arhivelor statului din aceeaşi metropolă, în revista sa „Arhiva genealo¬gică" (1912- 1913). în articolul Ştiri noi despre Movileşti şi amănunte interesante despre viaţa lui Miron Barnovschi , stabileşte înrudi¬rile şi încearcă să localizeze mormintul domnului moldovean, după asasinarea de la Islanbul.

Informaţii asupra ctitoriilor lui Miron vodă se găsesc şi in lucrările lui Melchisedec,I. Nistor. Cele mai numeroase izvoare sînt insă lucrările-sinteză ale lui N. Iorga (Istoria bisericii. Istoria românilor în chipuri şi icoane, Istoria armatei, Istoria comerţului etc.) sau in manuale şcolare cele, care au popularizat figura voievodului, şi mai ales în vol. VI al Istoriei românilor, unde se găsesc citate ţoale contribuţiile anterioare, in speţă. Pentru N. Iorga, domnitorul moldovean a fost in luptă cu patriarhalismul boieresc pentru salvarea monarhiei de tip bizantin, care anticipează pe a lui Vasile Lupu

Monografia Domnul Moldovei, Miron Moghilă Barnovschi, jub¬ilară, la 300 de ani de la uciderea lui, editată de A. H. Golimaş în1933, utiliza aproape tot ce s-a publicat pînă in acel timp. Acelaşi autor a mai publicat şi in 1943 un articol despre „Un pretins ginere al lui Miron Barnovschi”

Sinteza Istoria Românilor a lui Constantin C. Giurescu, apărută în mai multe ediţii, Incepând din 1935, a prezentat pentru prima dată nu numai politica lui Barnovschi vodă dintre 1626-1629. dar şi evenimentele din Moldova, din aprilie 1633 pînă la 2 iulie, urmărind desfăşurarea lor după Miron Costin şi izvoarele externe, utilizind aproape toată istoriografia problemei Istoricul Gh. Duzinchevici a descoperit in arhivele din Varşovia unele documente ce relevă aspecte noi ale relaţiilor lui Miron Barnovschi Moghilă şi Polonia, completind informaţiile privitoare la politica externă a voievodului moldovean Const. A. Stoide (1941) localizează in Iaşi Tirgul lui Barnovschi vodă, între hotarele mănăstirii lui Petru Şchiopul şi Melentie Balica

După 23 August 1944, istoriografia românească a reluat cercetarea evenimentelor politico-sociale şi economice din prima jumătate a secolului al XVII-lea, stăruind si asupra domniei lui Miron Barnovschi. Astfel, N. Grigoraş (1954) se ocupă de „Starea vecinilor din Moldova intre anii 1626-1630 şi răscoala lor” Acelaşi istoric analizează „Situaţia clerului mol¬dovenesc in prima jumătate a secolului al XVll-lea şi reforma dom¬nitorului Miron Barnovschi şi a mitropolitului Anastasie Crimca” (1957)

Gh. Ungureanu a prezentat Date inedite cu privire la modul de redactare în cancelaria lui Miron Barnovschi (1965) , iar Ilie Corfus reia problema Odoarelor movileştilor rămase in Polonia (1972), printre care şi cele ale lui Miron Barnovschi Despre cariera lui Miron Barnovschi înainte de domnie a scris N. Stoicescu (1971) , aducînd şi materiale referitoare la mănăstirea Barnovschi, Bîrnova. schitul Buhalniţa, mănăstirea Dragomanii — primele trei, ctitorii ale lui Miron Voevod şi ultima, terminată de dînsul Trebuie să menţionăm şi lucrarea lui V. Drăguţ, „O epocă artistică uitată. Epoca lui Miron Barnovschi” (1973) , care a lărgit atenţia specialiştilor asupra unor inovaţii arhitectonice din vremea voievodului.

Interpretări şi precizări originale asupra activităţii multilaterale ale domnitorului Miron au mai adus: D. Bădărău, I. Caproşu, Şt. Gorovei, A. H. Golimaş

Istoricul Constantin C. Giurescu a acordai in anii puţini populari o atenţie particulară vremii lui Miron vodă şi in compendiul „Scurta istorie a românilor” (1977), a introdus un capitol De la Mihai Viteazul la Miron Barnovschi, iar în lucrarea Probi controversate în istoriografia română a examinat „Aşezămintul" 1628 al lui Miron Barnovschi.

Atrage atenţia şi, lucrare turcologului Tahsin Gemil intitulată Ţările române in contextul politic internaţional, 1621 —1672, care în capitolul I, Ţările române şi eşecul politicii orientale a Poloniei (1621—1631), urmărind evoluţia raporturilor otomano-polone, a relevat — abilitatea diplomatică a lui Miron vodă Barnovschi pentru afirmarea năzuinţelor Moldovei către neatîrnare