Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul

Proiect
8.5/10 (2 voturi)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 22 în total
Cuvinte : 10569
Mărime: 40.49KB (arhivat)
Publicat de: Dumitru Niculescu
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Marian Gheorghe

Cuprins

  1. Cuprins:
  2. 1.Situaţia politică europeana p. 2
  3. 2.Situaţia interna p. 5
  4. 3.Luptele pentru domnie p. 7
  5. 4.Bibliografie p. 17

Extras din proiect

1.Situaţia politică europeană

Oricare ar fi perioada din istoria României asupra căreia ne-am opri, nu am putea trece cu vederea situaţia politică externă, şi cu atât mai puţin asupra începutului de secol al XVII-lea, considerat perioadă de vârf a istoriei sud-estului Europei . Această zonă a Europei are problemele ei specifice, deosebite de cele ale jumătăţii apusene, dincolo de interese comune şi evoluţii paralele fireşti , ca să nu mai vorbim de puntea de legătură cu Occidentul . Ne aflăm într-o perioadă de confruntări diplomatico-militare, în a doua parte a Războiului de 13 ani (1593-1606), în mijlocul căruia, putem afirma că se aflau Ţările Române, a căror stăpânire şi-o disputau Imperiul Otoman, cel Habsburgic şi Regatul Poloniei, pe lângă alte motive politice, economice şi religioase care au stat la baza declanşării acestui conflict . Nu puţini au fost cei care au încercat să dea o explicaţie conjuncturii politice din această zonă a Europei. Printre cei de a căror lucrări ne-am folosit în demersul nostru merită amintiţi P. P. Panaitescu, Mihai Maxim, Constantin Rezachevici, Ileana Căzan, Eugen Denize, Paul Cernovodeanu.

Pentru spaţiul geografic locuit de români elementul definitoriu al situaţiei externe continuă să fie şi în acest secol, contradicţia dintre Imperiul Otoman, pe de o parte, şi Habsburgii austrieci, pe de altă parte, la care s-a adăugat reluarea pretenţiilor pontice ale Poloniei conduse, de fapt, de cancelarul Jan Zamoyski . Cele trei mari puteri aveau interese specifice în spaţiul românesc, dar toate reprezentau ameninţări la adresa statutului internaţional al Ţărilor Române, la adresa autonomiei lor interne şi a integrităţii lor teritoriale. Imperiul Habsburgic, care a avut iniţiativa realizării unui vast bloc antiotoman, anume Liga Creştină(1593-1606), ce va purta luptele Războiului de 13 ani, avea ca direcţie principală de expansiune împotriva turcilor spaţiul carpato-danubiano-pontic, mai ales Transilvania, dar şi Moldova şi Ţara Românească. Din acest motiv, acest imperiu l-a sprijinit atât pe Sigismund Bathory, cât şi pe Mihai Viteazul, dar vom vedea că îl va ajuta foarte mult şi pe Radu Şerban, atâta timp cât interesele lui nu vor fi afectate . Trebuie să reţinem totuşi, că Imperiul Habsburgic era la acest timp un conglomerat de state legate prin autoritatea mai mult nominală a împăratului, slab din punct de vedere economic şi vulnerabil prin vecinătatea cu posesiunile otomane, sprijinindu-se efectiv doar pe stăpânirile Casei de Austria şi pe alianţa militară cu Ţările Române , a căror prietenie era cultivată cu grijă .

În ceea ce priveşte Polonia, aflată acum în perioada maximă de expansiune militară , aceasta se simţea ameninţată de o eventuală alianţă între Moscova şi Habsburgi şi încerca să realizeze aşa numita „barieră orientală”, printr-o alianţă cu Suedia şi Imperiul Otoman. În acest sens, ea sprijină orice acţiune care îi aduce bune relaţii cu Poarta şi îi întăreşte poziţia şi influenţa în Ţările Române în detrimentul Habsburgilor . Astfel, vom întâlni amestecul Poloniei în Ţara Românească acum, după moartea Viteazului, în luptele dintre candidaţii pentru scaunul domnesc vacant, ea avându-şi propriul candidat , deşi acest lucru o va aduce în conflict cu Poarta. Nu însă, în ultimul rând sunt interesele materiale ale Poloniei în această zonă. O scrisoare din perioada instalării lui Simion în tronul lui Mihai Viteazul ne spune: „acesta este planul marelui hatman…să punem voievozi în Moldova şi a Muntenia, şi să luăm de la ei jurământ de credinţă faţă de majestatea sa regele şi republica noastră, asemenea să luăm şi ostateci pentru ca fiecare din aceşti voevozi să verse în fiecare an visteriei republicei o sumă asemănătoare aceleia, la care se ridică coasta” . Dar războaiele cu Suedia, cu Rusia şi luptele necurmate cu tătarii vor duce la dispersarea şi slăbirea forţelor republicii nobiliare polone , înfrânte în Ţara Românească la 1602, vom vedea, de cele ale lui Radu Şerban şi ale imperialilor, astfel încât, pe Polonia nu o vom mai vedea implicându-se în Ţara Românească pe timpul domniei lui Radu Şerban.

Cât priveşte Imperiul Otoman, acesta prezintă din ce în ce mai evident trăsăturile unei crize în domeniile politic şi economico-financiar, accentuată de ruperea Ţărilor Române din lanţul stăpânirii otomane în 1594 . Dar acest imperiu mai era implicat într-un conflict cu Persia, având de asemenea, şi probleme de organizare internă , motiv pentru care până în 1611, ultimul an de domnie al lui Radu Şerban, Ţările Române nu sunt atacate direct, ci se încearcă izolarea lor prin sistemul paşalâcurilor limitrofe şi măcinarea lor cu ajutorul tătarilor nogai, colonizaţi în acest scop în Bugeac şi Dobrogea la sfârşitul veacului al XVI-lea şi începutul celui următor . Teama cea mare a turcilor din această perioadă, legată de Ţările Române a fost repetarea episodului Mihai Viteazul , motiv pentru care Radu Şerban, omul habsburgilor, a primit foarte târziu însemnele domniei.

Există câteva mărturii revelatoare ale vremii despre importanţa strategică a Ţării Româneşti, ca de altfel şi a celorlalte două ţări române în Răsăritul Europei, justificându-se pe deplin interesul celor trei mari puteri în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Însuşi Mihai Viteazul amintea împăratului Rudolf al II-lea, într-o scrisoare, în anul 1600, că: „Ardealul şi Ţara Rumănească în ce loc sănt; tot norocul creştinătăţii iaste aruncat pre aceste două ţără; carele săntu baştele, ce se cheam<ă> strejile, şi apărătură a toată creştinătatea; că Dumnezeu să ferească, de-ară apuca Turcul aceste două ţără, ară fi peire a toat<ă> creştin<ă>tatea…” . În 1597 E. Lassota socotea că Ţările Române „ar putea sluji ca un zid al creştinătăţii spre tătari şi spre turci” . După afirmaţia lui Gabriel Bethlen ele constituiau „ochii şi bucătăria împăratului turc” , iar Radu Şerban a fost socotit de către aliaţii săi imperiali „zidul de apărare al Transilvaniei” , „o fortăreaţă îndreptată împotriva sultanului” .

Preview document

Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 1
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 2
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 3
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 4
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 5
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 6
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 7
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 8
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 9
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 10
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 11
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 12
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 13
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 14
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 15
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 16
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 17
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 18
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 19
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 20
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 21
Situația Țării Românești la Moartea lui Mihai Viteazul - Pagina 22

Conținut arhivă zip

  • Situatia Tarii Romanesti la Moartea lui Mihai Viteazul.doc

Alții au mai descărcat și

Organizarea financiară a țărilor române în sec XIV-XVII

STRUCTURA ŞI OBIECTIVELE LUCRĂRII Problema organizarii financiare a Ţărilor Române între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea a suscitat interesul...

Starea economică și socială a țărilor române în sec al XVII-lea

Secolul al XVII-lea înseamnă noi şi stăruitoare eforturi ale ţărilor române, pentru a-şi menţine şi consolida, pe cât posibil, poziţiile, în...

Diplomație și Confruntare în Perioada 1601-1632

Moartea lui Mihai Viteazul, pe 9/19 august 1601, nu a marcat doar sfârșitul unei epoci, ci a reprezentat și începutul unei alteia, caracterizată de...

Cultura Gumelnița în Centrul și Sudul Dobrogei

Complexul cultural Kodjadermen-Gumelnita-Karanovo VI s-a format la nivelul eneoliticului dezvoltat, dupa o perioada de ample transformari materiale...

Primul război mondial

Cauzele si începutul razboiului. La finele sec. al XIX-lea principalele tari capitaliste trec la o etapa superioara de dezvoltare - capitalismul...

Te-ar putea interesa și

Cercetări Privind Valorificarea Durabilă a Resurselor Turistice și Agroturistice din Județul Bacău

CAP.: 1. GENERALITĂŢI ŞI CONCEPTE PRIVIND TURISMUL RURAL, AGROTURISMUL SI ECOTURISMUL 1.1 Turismul rural: Teritoriul Romaniei prezinta: o mare...

Situația Țărilor Române în Prima Jumătate a Secolului al XIX-lea

Capitolul I Situaţia Ţărilor Române în prima jumătate a secolului al XIX-lea (Lupta pentru supravieţuire) În secolul al XVI-lea, evoluţia spre...

Mircea cel Bătrân - politică externă

Introducere Mircea cel Bătrân a fost unul dintre cei mai străluciţi voievozi români, în timpul domniei sale, Ţara Românească atingând cea mai mare...

Dobrogea Turistică

INTRODUCERE Potenţialul turistic şi valorificarea acestuia în Dobrogea ar trebui sǎ fie o prioritate pentru România, deoarece Dobrogea este o...

Rezervația Naturală Gura Dobrogei

1.Generalitati privind aria protejata ,,Gura Dobrogei" Dobrogea, una din cele 16 regiuni administrativ-teritoriale ale Romaniei, ocupa partea de...

Brașovul - centru economic, cultural și politic al spațiului românesc la sfârșitul secolului al XVI-lea

CAPITOLUL I Braşovul – centru economic, cultural şi politic al spaţiului românesc, la sfârşitul secolului al XVI-lea 1.1. Aşezarea geografică Cu...

Ai nevoie de altceva?