Țara Românească în Anul 1848

1. Introducere

Revoluţia de la 1848 – fenomen general european – a deschis un capitol nou în istoria omenirii. O parte însemnată a continentului european a fost cuprinsă în procesele revoluţionare. Deşi acestea au îmbrăcat, fiecare, forme specifice, ele au înfăţişat şi numeroase forme unitare. Oricum, urmarea lor principală avea să fie instaurarea unor noi ordini în existenţa naţiunilor şi statelor europene şi, după o perioadă de reacţiune contrarevoluţionară, apusul absolutismului.

2. Cadrul general de desfăşurare a Revoluţiei române

De asemenea, şi spaţiile româneşti s-au încadrat în procesul general european. În deceniile anterioare, integrarea economică, politică şi spirituală a continentului se accentuase, iar, în ceea ce-i privea pe români, integrarea europeană a fost însoţită de o integrare românească. În pofida graniţelor politice, s-a închegat piaţa naţională, s-a apropiat de încheiere constituirea naţiunii române, dezvoltându-se puternic şi conştiinţa unităţii românilor, cea spirituală impunând şi materializarea ei în plan politic.

Condiţiile internaţionale, particularităţile generate de secolele de separaţie politică nu aveau să îngăduie ca Revoluţia română să afirme deschis şi limpede, în integralitatea sa, programul naţional. Împrejurările şi posibilităţile practice au impus limite acţiunilor politice, ca şi programelor. În consecinţă, Revoluţia română s-a desfăşurat separat ori paralel şi nu sincron în interiorul spaţiului românesc. Dar, în cursul desfăşurării ei, unitatea naţiunii a ieşit în relief şi s-a manifestat cu forţă.

Soarta naţiunii române depindea de jocul politic al marilor puteri şi al intereselor lor, de echilibrul lor politic, de evoluţia Problemei Orientale şi de natura relaţiilor dintre puteri. Suzeranitatea Porţii şi protectoratul Rusiei erau expresii ale ordinii continentale, care nu putea fi zdruncinată fără să afecteze echilibrul politic şi interese multiple. Respectarea suzeranităţii otomane situa Principatele sub scutul Europei, iar desprinderea de legăturile care-i uneau pe români de Poartă ar fi putut să uşureze, să legitimeze chiar, tendinţele anexioniste ale Rusiei.

Revoluţia europeană a creat o situaţie nouă. Ea a răsturnat, practic, vechea ordine. Împrejurările au părut favorabile pentru a putea scoate problema românească din blocajul în care se afla şi o situa în noul context politic. Dar, în condiţiile existente, încorsetaţi în normele juridice care le reglementau fiinţarea politică, românii trebuiau să manifeste o prudenţă extremă, aceasta cu atât mai mult cu cât Imperiul Otoman nu a fost