Andrei Șaguna și Telegraful Roman

Mitropolitul Andrei Şaguna, se naşte în anul 1808, la Miscolţ, în nordul Ungariei, Atanasie Şaguna, în familia de origine macedo-română a lui Naum şi Atanasia Şaguna, ca fiu mijlociu, având un farate mai mare Evreta, şi o soră mai mică, Ecaterina. Deşi se trăgeau de generaţii din confesiunea ortodoxă, la vârsta de 8 ani Anastasie şi ceilalţi copii, vor fi trecuţi cu forţa la confesiunea catolică, din care vor face parte până la împlinirea majoratului. Mama copiilor încearcă să se opună acestui plan, şi va pleca cu ei la un unchi al ei de la Pesta, care avea o situaţie materială foarte bună.

Dificultăţile finaniciare îl vor face pe Naum Şaguna să accepte promisiunile episcopului romano-catolic Ştefan Fischer, de a se ocupa cu cheltuielile educaţiei copiilor dacă vor terece la confesiunea catoloica. Cu toată opoziţia mamei, copii vor fi trecuţi şi crescuţi mai bine de 10 ani în confesiunea catolică. După împlinirea vârstei de 18 ani, a majoratului, toţi trei vor reveni cu înscrisuri oficiale, la confesiunea ortodoxă.

Anastasie Şaguna îşi face studiile gimanaziale şi continuă cu cele juridice la universitate din Pesta, dar dorinţa inimii lui a fost să devină preot. Astfel, se îndreaptă spre Vârseţ, unde va studia teologia, pentru a putea intra mai târziu, în slujba Bisericii ortodoxe Romane. La absolvire, a fost solicitat de mitropolitul; sârb Ştefan Stratimirovici să ctiveze ca secretar al său şi professor, pe lângă mitropolia ortodoxă de la Karlowiz.

În 1833, Anastasie Şaguna se dedica vieţii monahale, luându-şi numele de călugăr, Andrei. Andrei Şaguna va uraca repede pe treptele monahale, fiind numit în 1842 arhimandrit la mănăstirea Hopova, apoi la mănăstirea Covil. În vara anului 1846, este trinis laSibiu, în calitate de vicar al biserici ortodoxe din Ardeal. Ajuns aici, va trece la o evaluare a situaţiei locale a bisericilor şi şcolilor.” Ca fost professor, deci bărbat de şcoală în primul rând, Şaguna a trebuit să rămână mâgnit, văzând cât de puţină învăţătura aveau preoţi şi cât de înapoiat era poporul nostru în toate”. Cu foarte multă energie şi chibzuinţă, Şaguna începe organizarea unei reţele de şcoli săteşti şi a unui program educaţional de instruire atât pentru preoţi cât şi pentru învăţători.

Andrei Şaguna, arătându-se fidel împăratului Franz Iosef, capăta la curtea impeiala,şi în plină Europa revoluţionară, va fi numit episcop al Ardealului. Aceasta numire este întâmpinată cu deosebită căldura de cercul intelectualilor ardeleni, continuatori ai luptei de emacipare naţională, în frunte cu Gheorghe Barite şi Timotei Cipariu. În anii ce vor urma Andrei Şaguna va duce o muncă asiduă, pentru dezvoltarea învăţământului românesc, a şcolilor ecleziastice şi reale, de meserii, precum şi asigurarea unui corp profesoral bine instruit.

Asfel, din 1850 până în 1865, va raporta înfiinţarea unui numar de 339 şcoli săteşti, susţinute în majoritate cu fonduri de la preoţi şi săteni. În toate petiţiile şi rapoartele sale către autorităţile ecleziate şi politice, Andrei Şaguna insista asupra drepturilor confesionale ale romanilor ortodocşi, de a beneficia de şcoli şi profesori educaţi, acccetuând pe aspectul confessional şi păstrând în plan secundar aspectul naţional, pentru a peintampina refuzul autorităţilor.

El obţine astfel, în 1861, în baza principiului autonomiei bisericeşti, permisiunea de a controla instrucţia şcolară în episcopia ortodoaxă roâmană. Concepe un îndreptar pedagogic, pentru a veni în ajutorul învăţătorilor de al tara, intitulat “Instrucţiune pentu învăţători”. Iniţiază o fundaţie de sprijinire a dascălilor săraci, oferă burse pentru elevii mai nevoiaşi instituind un strict control al activitatiilor şcolare din episcopie. An de an, seminarul teologic din Sibiu este ridicat, iar în 1853, acesta se va muta într-o clădire nouă, cumpărartă cu bani colectaţi de la obşte.

Cu fonduri sporite, Andrei Şaguna va extinde cursurile seminariului teologic de la unu la doi ani. Va continua şi activitatea creatoare, astfel în 1868, scrie Compediul de drept canonic, în 1871 Enchiridionul iar în 1872, Manual de studiu pastoral.

În împrejurările grele ale epocii, Andrei Şaguna izbuteşte să înfiinţeze un gimnaziu la Braşov, unde se va preda un curs de ştiinţe comerciale, şi o şcoală reală inferioară. Ulterior, va înfiinţa un gimnaziu la Brad, care, pentru a nu fii desfiinţat de autorităţi, va fit recut în subordinea episcopiei ortodoxe romane că şcoala confesionala.

Suprapunerea năzuinţelor de emanicipare confesioanala cu cele natioanale, a fost scutul sub care Andrei Şaguna a putut să îşi aducă aportul său la luptă de emancipare naţională a românilor Transilvăneni.