Divinizarea lui Alexandru cel Mare

Proiect
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 16 în total
Cuvinte : 8409
Mărime: 58.26KB (arhivat)
Cost: 5 puncte

Extras din document

GENIUL LUI ALEXANDRU SAU FRATERNITATEA. EPOPEEA ALEXANDRINĂ

Viaţa lui Alexandru cel Mare constituie o grandioasă pagină în istoria lumii. Campaniile lui au deschis calea spre ideea unităţii „întregii lumi”, la concepţia unei societăţi unitare cel puţin sub aspect politic şi cultural. Această idee nu a însemnat continuarea alteia mai vechi, căci lumea elină a rămas la statul-cetate, polis-ul grec. Pax macedonica instaurată de îndrăzneţul macedonean avea să uşureze circulaţia bunurilor, a ideilor şi oamenilor şi să obişnuiască lumea din vremea aceea cu un nou concept, acela de stat cosmopolit. Există oameni a căror apariţie în istorie pare să rezolve o problemă insolubilă, oameni care parcă forţează brusc impasul în care mersul evenimentelor dă impresia că se înfundă în inerţie şi neputinţă, că redeschide drumul barat de dezordine şi anarhie, anunţând şi deja realizând un viitor nou. Alexandru este, în cel mai înalt grad, unul dintre aceşti oameni. Poate că tocmai de aceea imaginaţia mitică a poporului grec îi atribuie faptul de a fi tăiat „nodul gordian”. Simbolic, împlinind profeţia oracolului, Alexandru a devenit stăpânul Asiei cu un gest de învingător, cu o singură lovitură de sabie, fără să se mai ostenească să-l desfacă. El a trăit de atunci în perspectiva actului de la Gordion. Naşterea sa, originea sa prefigurează deja caracterul său, opera sa şi fulgerătorul său destin. Alexandru s-a născut la sfârşitul lunii iunie a anului 356 î.Hr., în palatul din capitala Macedoniei, Pella, ca fiu al lui Filip al II-lea şi al unei bacante tebane numită Olimpia, după care, pentru a-şi construi o ascendentă divină, s-a dat drept urmaş al lui Hercule. Dupa moartea tatălui său din anul 336 î.Hr., la vârsta de 20 de ani, Alexandru ajunge pe tron, moştenind stăpânirea asupra Traciei, Macedoniei şi Greciei. Istoricii din antichitate au acoperit cu vălul unor povestiri fantastice naşterea celui care pentru un moment va deveni stăpânul lumii pe atunci cunoscute, iar după moartea eroului nenumărate legende privitoare la isprăvile lui îi vor răspândi pretutindeni numele şi faima, asemănându-l cu zeii. De altfel, era un fapt obişnuit în antichitate ca „viitorimea” să aureoleze naşterea şi faptele oamenilor de seamă prin intervenţia miraculoasă a zeilor atotputernici. Alexandru a moştenit de la părinţii săi toate darurile naturale ale marilor oameni politici şi ale marilor căpitani, dar ceea ce îl face de necomparat cu marii oameni din trecut, cu Themistocle, cu Pericles, cu Filip este că aceste daruri ale inteligenţei sunt polarizate de pasiune, purtate, orientate şi fixate de ea, la polul lor cel mai înalt. Inteligenţa la fiul Olympiadei nu este numai claritatea, cunoaşterea căilor şi mijloacelor prin care se va realiza acţiunea proiectată, „ea este căldura, participă la creaţia vitală, aşa cum face căldura soarelui, dar şi distrugătoare uneori, ca şi ea.”1

Faimoasa campanie de cucerire pe care a dus-o a facilitat întâlnirea lumii greceşti cu alte “lumi”. De altfel, ceea ce s-a dus să caute Alexandru în Egipt a fost nu numai închiderea pentru perşi a oricărei baze navale în Mediterana şi pentru sine titlul de faraon, ci înainte de toate răspunsul la o întrebare care-l apăsa din copilărie: mama sa nu fusese oare obsedată fără încetare de prezenţe divine, care îi umpleau visurile şi patul? Al cui fiu _________________

este? Aceasta vrea să ştie Alexandru şi pentru aceasta, cu sufletul gata să creadă orice despre Dumnezeu, întreprinde călătoria în sanctuarul lui Zeus-Ammon. O iniţiativă stranie şi inexplicabilă, cu multe texte contradictorii; cert este însă că Alexandru a fost primit de preotul păzitor al sanctuarului cu titlul de “fiu al lui Ammon”. Ce întrebări a pus, ce răspunsuri a primit nu se ştie, dar revelarea naşterii sale divine, numai convingerea că nu era fiul lui Filip, ci procreat de zeul însuşi Ammon-Ra i-au dat încrederea în misiunea pe care o avea în misiunea sa. Fiul lui Zeus ştia acum ce are de făcut pe pământ. În cursul călătoriei sale la Siouah, mergând de-a lungul ţărmului solidar al mării, a fixat, lângă un sat de pescari şi în faţa insulei Pharos locul viitoarei capital în care s-au întâlnit şi amestecat în secolele următoare, viitorul Orientului şi al Occidentului, Alexandria. Întâlnirea dintre lumea greacă şi lumea indiană este, din punctul de vedere al istoriei universal, de o extremă importanţă. Este întâlnirea a două dintre cele trei mari umanisme pe care le-a produs istoria antichităţii: umanismul grec şi umanismul budist. Evanghelia lui Sakia Mouni începea să se răspândească în India, în momentul în care Alexandru a apărut aici. Ea răspundea unor tendinţe religioase, prezente în sufletul hindus. Tendinţa ascetică a budismului se întâlnea cu acel ascetism care, derivat în mod bizar din Socrate, avea să înflorească în Grecia şi înflorea deja în epoca lui Alexandru, cu şcoala lui Cynosarges, cu cerşetorii cinici, ca şi cu acei care sa numeau „eroi ai muncii” cinici. Ea se întâlnea cu ascentinsmul platonician. Alexandru a întâlnit asceţi în India. Supunând provizoriu regiunea Indului, Alexandru a ajuns la capătul drumului său, dar nu la capătul drumului pe care îl fixaxe voinţa sa. Luptele din Câmpia Pendjab sub ploile torenţiale ale musonului l-au determinat pe Alexandru să hotărască retragerea spre patrie; douăsprezece altare au fost ridicate zeilor Olympului, precum şi o coloană de bronz, pe care se putea citi: „Aici s-a oprit Alexandru.”2 Reîntors la Babylon, Alexandru îşi organizează imperiul şi-şi inaugurează propriul stil de guvernare. Revelaţia pe care i-o făcuse oracolul lui Zeus-Ammon, aceea de a fi rege al Macedoniei, protector al grecilor, faraon al Egiptului, rege al Asiei, unicul Alexandru al oricărei ţări de pe cele trei continente care depindea de el îi înflăcărează dorinţa ca prin persoana sa să opereze contopirea popoarelor pe care le-a cucerit şi care rămân sub dependenţa sa. Vrea ca între ele să domnească concordia, concordia între greci şi barbari, realizată graţie puterii personale a prinţului. Apropierea nefirească a unui rege de formaţie greacă de barbari, cărora le acordă funcţii importante în administraţie sau în armată, indignarea macedonenilor se transformă în revoltă, ce nasc comploturi şi conspiraţii, care îşi propun să-l asasineze pe rege. Incertitudinea asupra originii sale a semănat îndoiala în sufletul lui Alexandru, care a proclamat sus şi tare egalitatea dintre greci şi barbari, prietenia şi fraternitatea, spre care a năzuit regele. Alexandru a ignorat sfatul pe care i l-a dat Aristotel într-o scrisoare, acela de „a-i trata pe greci ca un tată, pe barbari ca un stapân, pe cei dintâi ca pe nişte prieteni şi intimi, şi să-i folosească pe ceilalţi aşa cum se folosesc animalele şi plantele”3, continuând să susţină că nu există câtuşi de puţin greci _________________

2Andre Bonnard- Civilizaţia greacă (vol.III) De la Euripide la Alexandria, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969-pag. 159

3 Ibidem-pag. 161/162

sau barbari „din natură”, naşterea şi sângele neînsemnând nimic, „devenim ceea ce suntem prin cultură”.4 Alexandru a fost crescut în spiritul acestui înalt umanism grec,

deschis tuturor oamenilor şi fără vreo clauză de segregaţie. Antagonismului greci-barbari îi răspundea în acţiuni şi în intenţii.

Preview document

Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 1
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 2
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 3
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 4
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 5
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 6
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 7
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 8
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 9
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 10
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 11
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 12
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 13
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 14
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 15
Divinizarea lui Alexandru cel Mare - Pagina 16

Conținut arhivă zip

  • Divinizarea lui Alexandru cel Mare.doc

Alții au mai descărcat și

Civilizația Maya

Introducere a) Expunerea obiectivelor propuse Obiectivele lucrarii: prin lucrarea data imi propun sa evaluez si sa analizez misterele...

Alexandru al III-lea al Macedoniei

Alexandru al III-lea al Macedoniei sau Alexandru cel Mare a fost una dintre cele mai ilustre si controversate personalitati ale lumii antice. De-a...

Regatele elenistice

În secolul IV î.Hr. Macedonia se la periferia lumii elene, departe de problemele cu care aceasta se confrunta. În ceea ce privește organizarea...

Biblioteca din Alexandria

Istoria scrisului şi a cărţii în Antichitate conduce în mod nemijlocit spre conceptul de bibliotecă, desemnând în principiu instituţia care le-a...

Dinastia Tudorilor

In secolul XVI un rege sarac ar fi însemnat un rege slab, un rege fara putere asupra parlamentului si nobilimii. Henric al -VII-lea este primul...

Caracterizare Generala a Epocii Elenistice

Termenul elenistic a fost folosit mai intai pentru a desemna limba greaca, pentru ca in secolul al XIX-lea termenul sa desemneze perioada istorica...

Ai nevoie de altceva?