Holocaustul Roșu

Ţările Europei care după cel de-al doilea război mondial au căzut sub influenţa U.R.S.S. şi în care, sub puterea Moscovei şi prin falsificarea alegerilor parlamentare, a fost introdus comunismul au avut de plătit un tribut foarte greu terorii roşii prin exterminările în masă şi deportările fie în lagărele din propria ţară, fie din cuprinsul imperiului sovietic. Sute de mii de cetăţeni din aceste ţări, şi mai ales din cele care luptaseră în timpul războiului împotriva U.R.S.S., au dispărut în timpul prizonieratului sau au fost duşi cu forţa în lagărele de muncă din ţara „fratelui de la răsărit”.

Câteva lozinci ale sovieticilor.

Lenin: „Vor fi împuşcaţi toţi cei ce nu ni se vor supune; şi pe şovăelnici”; „Nu trebuie să stopăm pedeapsa cu moartea, ci dimpotrivă să o extindem”; „Fiţi fără milă”. „Nici un minut de amânare, împuşcaţi fără încetare şi transportaţi cadavrele”, etc.

Stalin: „O puternică şi eficientă dictatură a proletariatului, asta este ce ne trebuie acum, astfel ca ultimele resturi ale claselor muribunde să le nimicim”.

Jllia Ehrenburg (din „Ucide germani”): „Când ai omorât un german, aşa să omori şi pe al doilea. Pentru noi nu există ceva mai amuzant ca un cadavru german. Nu număra zilele şi nici kilometri, numără numai germanii omorâţi de tine. Omoară germani!”

„Societatea internaţională pentru apărarea drepturilor omului” raporta că în anul 1952 existau peste 400 de lagăre de muncă în afara graniţelor postbelice ale U.R.S.S în care erau închişi între 1.000.000 şi 1.200.000 de deportaţi.

Crimele şi ororile comise de comuniştii evrei împotriva românilor reprezintă un subiect ce descrie atrocităţile şi trădările făcute de comuniştii-socialişti evrei împotriva românilor în perioada evacuării din Basarabia şi Bucovina în special în vara şi toamna anului 1940. Aceste fapte reprezintă o parte din ceea ce înseamnă Holocaustul Roșu.

Marxism-leninismul este doctrina care a reuşit o performanţă unică în istoria omenirii: este singura care atât prin dezvoltările ei teoretice, cât şi prin practica politică a regimurilor comuniste instalate în diverse ţări, a ajuns să încalce în modul cel mai violent, consecvent şi batjocoritor prevederile Declaraţiei universale a drepturilor omului, adoptate de O.N.U la 10 Decembrie 1948. De exemplu, putem asocia torturile din închisorile de la Aiud sau Gulag sau Piteşti cu câteva articole din acest document fundamental al epocii contemporane: „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale” (art.3) şi „Nimeni nu va fi supus nici la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.” (art.5), de unde se desprinde clar incompatibilitatea dintre „umanism/drepturile omului” ,pe de-o parte, şi „marxism-leninism/dictatură comunistă”, pe de altă parte.

În perioada comunistă, istoria Holocaustului a fost ignorată sau evitată, dar acum acest subiect devine unul de dezbatere publică, un episod tragic din istoria României.

Cel de al doilea război mondial integrând şi holocaustul reprezintă un adevărat genocid care îşi menține amprenta până în zilele de astăzi.

Scrierile memorialistice despre realitățile închisorilor şi a lagărelor sunt numeroase, însă estimările cantitative privind exterminările datorate regimului comunist sunt foarte puține, practic inexistente.

Winston Churchill explica într-un faimos articol din anii 1920 că evreimea organizată s-a divizat în timpul primului război mondial între bolşevism (ale cărui ravagii acum la aproape optzeci de ani de la evenimente se pot măsura în zeci de milioane de victime şi un atac fără precedent împotriva creştinismului) şi sionism, care este o mișcare ideologică fascistă, rasistă şi de purificare etnică.

Ambele grupuri de ideologi, agenţi şi terorişti au trădat statul român, care le oferise protecţie şi adăpost timp de multe generaţii.

Bolșevicii, luptând direct şi fără oprire contra românilor, prin sabotarea Unirii, prin uneltiri şi prozelitism, au ameninţat fiinţa naţională românească, statul naţional român, biserica naţională, şi civilizaţia creştină. Pentru a înţelege acest fapt este suficient a constata dezastrul programat al creştinilor în Rusia bolşevizată, unde milioane de creştini au fost martiri, apoi toate bisericile au fost desacrate sau distruse, în timp ce nici o sinagogă nu a fost atinsă.

Sioniştii urmăreau ruperea unei părţi din teritoriul naţional român şi alipirea lui de imperiul bolşevic. Prima încercare istorică a evreilor de regrupare a fost în Basarabia românească, pe care cetăţenii români evrei basarabeni, trădând interesele ţării, au făcut totul pentru a o aduce sub bolşevici, chiar sub numele de Republica Socialistă Sovietică Evreiască.