Ideea federală în perioada interbelică

Capitolul I- Conceptul de federalism în perioada interbelică

Federalismul poate fi definit drept un sistem de organizare administrativă în care puterea se împarte între guvernul central şi statele membre, ambele niveluri de putere derivându-şi forţa de la cetăţeni, în mod direct. Ca atare, federaţia, la rândul ei, reprezintă un stat suveran, în care puterea este partajată între autoritatea federală, centrală şi autorităţi locale, regionale. Ea presupune existenţa unui guvern naţional, cu puteri în domeniul politicii externe şi de securitate, dar şi a unor guverne locale, cu puteri în domeniul educaţiei, culturii etc. De asemenea, chestiunile de interes general, cum ar fi politica economică şi socială, comerţul şi transporturile, sunt, în principiu, reglementate în ceea ce priveşte cadrul general, de către statul federal, reglementările speciale aparţinând statelor Există o singură monedă, o singură forţă de apărare şi o constituţie scrisă (baza legală a federaţiei), care statuează clar separarea puterilor în stat între diferitele niveluri de guvernare. În cazul unei federaţii, baza legală reprezentată de Constituţie, nu anulează existenţa altor constituţii în statele membre. Modificarea Constituţiei nu necesită aprobarea fiecărui stat membru (unanimitate), ci doar înregistrarea unei majorităţi mult mai strict definite (de exemplu, în SUA, amendarea Constituţiei necesită voturile a cel puţin trei pătrimi din membri).

Caracteristicile de bază ale federaţiei sunt următoarele:

- Statele membre pierd atribute ale suveranităţii în favoarea unor instituţii federale;

- Puterea este împărţită între auorităţile federative şi celea ale statelor membre, respectându-se principiul separării puterilor în stat (între puterea legislativă, executivă şi judecătorească);

- Federaţia nu reprezintă o uniune de state, ci un nou stat suveran;

- Statele membre nu au dreptul să se retragă din federaţie;

- Baza legală o reprezintă Constituţia.

În perioada interbelică s-a încercat o transpunere în realitate a unei concepţii de Europă Federală prin consimţământul reciproc. Federalismul în aceşti douăzeci de ani dintre cele două războaie mondiale traduc o realitate foarte curioasă şi semnificativă. Până atunci şi timp de 700 de ani de evoluţie a tendinţelor federaliste în Europa, aceste idei fuseseră susţinute şi formulate sporadic de către spirite luminate, filosofi sau teologi; fie de către politicieni sau oameni de stat care vedeau în ele o valoare pur politică; fie de către regi şi împăraţi care făceau din aceasta o problemă personală de prestigiu sau de glorie.

Adică, această idee-forţă survenea acum pe ecranul european dintr-o iniţiativă privată, dintr-o iniţiativă guvernamentală sau dintr-o iniţiativă imperialistă. Fiecare se ivea la timpul său din cauze particulare şi niciodată simultan. Exista desigur o întrepătrundere a acestor idei în spaţiul european, dar atmosfera politică era cu totul diferită de cea din zilele noastre, nepermiţând coexistenţa celor trei tendinţe.

Astfel de îndată ce una dintre tendinţe se afirma, celelalte două dispăreau sau luau pur şi simplu contra-partea într-o atitudine de mefienţă, chiar ostilitate.

Însă, în aceste scurte intervale de timp, ideea de Europă unită a făcut foarte mari progrese. Din Franţa până în Rusia Sovietică, trecând prin Germania şi Austria, cu ramificări ideologice în toate celelalte state, se vede afirându-se ideea federalistă sub toate formele imaginabile: particulară, guvernamentală, imperialistă şi chiar subversivă. Prin cărţi, prin proiecte, prin conferinţe se observă o multitudine de propuneri şi de eforturi dezinteresate

Se văd toate aceste activităţi pro-federaliste, încucişându-se, ciocnindu-se între ele. Unii caută să le canalizeze pentru a face să iasă din ele o acţiune comună. Alţii, din contră, pun ideea federalistă în serviciul propriului lor interes naţional şi se eşuează în Mitteleuropa