Imperiul Bizantin în sec XV-lea, legăturile cu Moldova

INTRODUCERE

Multe râuri de cerneală au curs, scriindu-se despre faimosul Imperiu Bizantin, dar mai multă cerneală a curs sriindu-se despre căderea faimoasei capitale a acestui imperiu. Mulţi sciitori renumiţi au vrut să elogieze în operele lor faima Imperiului Bizantin, dar în acelaşi timp mulţi au plâns prin operele lor tragicul eveniment de la 1453.

Imperiul Bizantin a fost un adevărat centru cultural dar si economic al vremii de aici s-au ridicat numeroşi, învaţaţi şi filozofi care şi-au adus o importanţa deosebită asupra dezvoltării intregii lumi.

În următoare pagini lucrarea de faţă prezintă o mică perioadă, şi poate cea mai importantă din istoria acestui faimos imperiu, şi anume sec al XV-lea, care a fost poate cel mai tulburător din istoria acestui imperiu. Lucrarea de faţă este structurată în patru capitole.

Capitolul I prezintă o istorie pe scurt a intemeierii Imperiului Bizantin, prezentând împăraţii care şi-au adus aportul la dezvoltarea acestui imperiu, continuă prin a prezenta situaţia politică şi religioasă a secolului al XV-lea prezentând bineînţeles sinodul unionist de la Ferrara Florenţa unde Imperiul Bizantin a avut un rol foarte important.

Capitolul II, prezintă pregătirile care se fac pentru cucerirea Constantinopolului de către turci dar în acelaşi timp, prezintă şi planurile de apărare pe care bizantinii le fac pentru apărarea cetăţii. Tot aici se arată portretele celor doi conducători Mahomed II şi Constantin XI.

Capitolul III prezintă pregătirile pentru asediu, asediul propriu zis, iar spre sfârşitul capitolului tragedia care a întristat întreaga lume şi anume căderea Constantinopolului. Pentru greci căderea Constantinopolului, a însemnat şi mai mult. Pentru ei a fost într-adevăr vorba de sfârşitul hotărâtor al unui capitol. Strălucita civilizaţie a Bizanţului contribuise mai de mult la civilizarea lumii şi se stingea acum o dată cu oraşul care trăgea să moară.

Capitolul IV prezintă situaţia Patriarhiei Ecumenice după cădere, o situaţie nu prea bună dar satisfăcătoare dat fiind circumstantele în care se afla, o contribuţie covârşitoare în acest sens aducându-şi patriarhul Ghenadie II, care a reuşit să apere cât mai bine ortodoxia de jugul turcesc. În sfârşitul capitolului se arată care au fost legăturile Tărilor Române cu Patriarhia Ecumenica, după căderea Constantinopolului, dat fiind faptul că domnitorii români au trimis dintotdeauna ajutoare mănăstirilor din Bizant.

Prin lucrarea de faţă am încercat să scot în relief rolul pe care Imperiul Bizantin l-a avut atât pe plan economic dar mai ales pe plan cultural asupra întregii lumi. Am vrut să arăt tragismul unei întregi comunităti atunci când jugul turcesc a pus stăpânire pe ce era mai frumos şi mai strălucitor în răsărit, pe Constantinopol, capitala plină de măreţie si cultură.

Poporul grec a fost aspru pedepsit, dar faptul ca elenismul n-a pierit cu desăvârşire se datoreşte vitalitaţii şi curajului nesecat al spiritului grecesc.

CAPITOLUL 1

SCURTĂ ISTORIE A CELEI DE A DOUA ROME

29 mai 1453. Sub loviturile oştilor turceşti conduse de sultanul Mahomed al II-lea supranumit “Cuceritorul”, Constantinopolul cade. Câteva zile mai târziu, vestea va zgudui întreaga lume creştină. După o existenţă întinsă pe parcursul a peste 1100 de ani, această poartă şi acest simbol al creştinătăţii căzuse în mâinile păgânilor.

Lucrările pentru înălţarea oraşului au început la 4 noiembrie 326. Constantin cel Mare clădi aici un palat uriaş, hipodrom, apeducte, forumul care îi poartă numele, precum şi alte edificii. Vechiul Bizanţ păstră templele păgâne, dar noul oraş avea şi biserici creştine. Oraşul lui Constantin sau”a doua Romă”, găzduia deasemenea un senat, iar membrii acestuia îşi construiră şi ei palate. Marii proprietari de pământuri din Asia şi din Pont tură obligaţi de asemenea să-şi construiască câte o locuinţă în noua capitală. După patru ani de muncă, la 11 mai 330 noua capitală a Imperiului roman a fost inaugurată în prezenţa împăratului .

Motivele pentru care Constantin cel Mare a mutat capitala împărăţiei romane sunt multiple. Nu cu multă vreme înaintea sa, Diocleţian încercase să aşeze scaunul imperial la Nicomidia, în Asia Mică, dar nu reuşise. Chemarea Răsăritului şi bogăţiile de aici erau dorite la Roma, dar erau mai la îndemână dacă te aflai chiar lângă ele.

Pe de altă parte bogăţiile imperiului şi hotarele sale trebuiau păzite. Goţii aşezaţi în Muntenia şi Moldova noastră, ameninţau la Dunărea de Jos. în Asia Mică se profila un alt pericol, Sarazinii Persiei, care ameninţau la graniţa de pe Eufrat. Singurul punct strategic de unde se putea face faţă acestor ameninţări, era vechea aşezare a Bizanţului, la întretăierea drumurilor de uscat dintre Europa şi Asia, şi a celor pe apă dintre Mediterana, Marea Egee şi Pontul Euxin. De la Constantinopol ostile imperiale puteau ajunge uşor şi repede, fie pe Dunăre, fie pe Eufrat şi Tigru, pentru a răspunde ameninţărilor şi a face faţă atacurilor .