Istoria pământului

INTRODUCERE

Pământul este o planetă extrem de mică, într-un vast univers. Universul este format din miliarde de stele şi planete şi uriaşi nori de gaz, toate acestea separate prin imense spaţii goale. Stelele sunt grupate în galaxii, fiecare galaxie conţinând milioane de stele. Soarele nostru este doar o stea în galaxia Calea Lactee.

Pământul s-a format cu circa 4.550 milioane de ani în urmă dintr-un nor de praf şi gaz care se învârtea în jurul soarelui. Treptat, Pământul s-a încălzit tot mai tare, până când s-a transformat într-o minge de rocă lichidă şi metal. Materialele mai uşoare au ieşit la suprafaţă, unde s-au răcit, formând o scoarţă tare. Rocilele de dedesubt au rămas fierbinţi şi în stare lichidă.

Timp de milioane de ani după formarea Pământului, aici nu au fost condiţii de viaţă. Nu a existat apă, aer respirabil şi nici o protecţie împotriva razelor dăunătoare ale soarelui. Vulcanii azvârleau rocă fierbinte lichidă, iar suprafaţa Pământului era lovită de roci uriaşe, numite meteoriţi, roci care cădeau din spaţiu.

Uriaşii meteoriţi au continuat să lovească Pământul până acum 3.800 milioane de ani. Ei eliberau cantităţi mari de căldură în momentul impactului. Oamenii de ştiinţă cred că a fost atât de mare cantitatea de căldură eliberată, încât apa oceanelor a fiert. Aceasta ar fi distrus orice formă primară de viaţă.

CAPITOLUL I – NASTEREA SI EVOLUTIA PLANETEI PAMANT

Naşterea şi evoluţia planetei noastre a fost o consecinţă a unui şir neîntrerupt de dezastre. Începutul sistemului nostru solar şi implicit al Terrei a depins de moartea unei stele masive. Atunci când o stea de dimensiuni mari se stinge are loc o explozie colosală în urma căreia sunt aruncate în spaţiul cosmic cantităţi impresionante de materie. Materialul rămas în urma unei asemenea explozii se adună treptat sub efectul gravitaţiei pentru a forma noi stele şi planete. La fel s-a întâmplat şi în cazul sistemului nostru solar, apărând astfel Soarele şi un număr de aproximativ douăzeci de planete.

În interiorul sistemului solar şirul dezastrelor a continuat cu „confruntarea” dintre planetele nou formate. Spaţiul relativ restrâns în care acestea îşi efectuau mişcarea de rotaţie în jurul Soarelui şi numărul lor mare reprezintă două motive care au dus la ciocnirea acestor corpuri cereşti, eveniment de care nu a scăpat nici Pământul primordial. Pământul s-a ciocnit cu o planetă soră (aproximativ de dimensiunile lui Marte) numită Thea, planetă care se afla pe aceeaşi orbită cu Pământul. Impactul a fost deosebit de violent, dar benefic deoarece resturile coliziunii s-au unit dând naştere în decursul a câteva milioane de ani satelitului nostru natural, Luna, care are un rol deosebit în stabilizarea climei

Picture 1 - Coliziunea dintre Pământ şi planeta „geamănă”

Acum 4.5 miliarde de ani planeta noastră semăna cu o sferă imensă de foc. De-a lungul timpului însă, ea s-a răcit iar imaginea de iad s-a transformat încetul cu încetul în ceva mai familiar nouă. Pentru a înţelege mai bine cum s-a petrecut acest lucru, este util să fie cunoscute câteva noţiuni elementare despre structura Pământului. Acesta prezintă un miez format din fier a cărui temperatură o atinge pe cea de la suprafaţa Soarelui, adică 6000 de grade Celsius. Al doilea strat se numeşte manta, de asemenea lichid, iar cel de-al treilea strat se numeşte crustă (scoarţă) care este deosebit de subţire în comparaţie cu celelalte două straturi. Practic tot ceea ce vedem în jurul nostru se sprijină pe o „coajă de nucă” groasă de numai câţiva kilometri, restul fiind o sferă fierbinte de materie.

Miezul de fier are o importanţă deosebită în supravieţuirea planetei. El creează un câmp magnetic care înconjoară suprafaţa Pământului şi ne protejează împotriva radiaţiilor nocive şi a furtunilor care provin de la Soare.

Pe măsură ce tânărul Pământ s-a răcit, cantităţi enorme de aburi au fost eliberate din adâncurile lui, aburi care s-au ridicat în atmosferă dând naştere norilor. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că atunci când precipitaţiile au început să cadă nu s-au oprit timp de câteva mii de ani, constituind astfel cea mai lungă perioadă de timp ploios din istoria planetei. Cealaltă jumătate din apa existentă pe Pământ vine din spaţiu. La intervale foarte scurte de timp (din punct de vedere geologic), planeta a fost bombardată de comete. Experimental s-a dovedit că în jur de 20% din compoziţia unei comete este apă. În urma coliziunii cometelor cu Pământul apa ţinută captivă a fost eliberată, contribuind astfel la întregirea mărilor şi oceanelor, adică la acumularea echivalentului a 394 de trilioane de bazine de înot!