Lumea slavă - o perspectivă geopolitică

Introducere

Analiza lumii slave are o semnificantie deosebita în geopolitica actuala, având în vedere importanta crescânda a politicilor energetice în debutul acestui secol. Importanta lumii slave în geopolitica energiei nu este justificata doar de detinerea de resurse, ci si de infrastructura de transport si export.

In special dupa încheierea conflictului din Kosovo, s-a considerat ca ”jocurile au fost facute” în lumea slava, întrucât statele balcanice au început colaborarea cu Alianta Nord-Altlantica; fostele state sovietice gravitau spre Occident, având majoritatea legaturi strânse cu Statele Unite ale Americii; în urma dizolvarii URSS, Rusia îsi pierduse statutul de mare putere, iar majoritatea statelor slave din Europa Centrala erau deja în stadii avansate de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeana. Rusia este principalul actor din zona, principalul stat care putea modifica acest status quo. “Unica optiune geostrategica reala a Rusiei – optiune ce i-ar putea conferi un rol international realist si i-ar mari la maxim posibilitatea de a se transforma si de a se moderniza social –este Europa”, arata Z. Brzezinski în lucrarea sa din 2000 (p. 134) Evolutiile recente ale Rusiei au confirmat pâna la un punct previziunile geopolticianului rus si au modificat echilibrul lumii slave.

Scopul acestei lucrari este de a face o analiza a prezentului si a perspectivelor în lumea slava.

Pentru a face o analiza a lumii slave si a influentei Rusiei, se impune studiul istoriei si al curentelor ideologice ce au dominat spatiul slav. Astfel, primul capitol prezinta premisele lumii slace prin formare statelor slave. Capitolul al doilea urmareste curentele care au influentat lumea slava : mesianimul rus, slavofilismul, panslavismul, comunismul si eurasianismul. Capitolul al treilea prezinta situatia actuala a statelor slave, prin prisma relatiilor cu Rusia, dar si a organismelor internationale implicate. Capitolul al patrulea prezinta perspectivele lumii slave, considerând Rusia ca principal actor implicat si ia în calcul politica energetica, declinul hegemoniei Statelor Unite, finalizandu-se cu o concluzie generala asupra perspectivelor.

Capitolul I. Formarea statelor slave

În analiza geopolitica a lumii slave se impune, într-o prima faza, analiza istorica a formarii si consolidarii statelor slave. Slavii sunt cel mai numeros grup etnic si lingvistic din Europa, limba slava originând în familia lingvistica indo-europeana. Slavii sunt prezenti în principal în Europa, unde reprezinta aproximativ o treime din populatia continentului. În urma migratiilor masive în secolul VI, acestia au populat cea mai mare parte a Europei Centrale, de Est si zonei Balcanilor. Multi s-au asezat ulterior în Asia de nord sau au migrat în alte parti ale lumii.

În preistorie , locul originar al slavilor este Asia, de unde au migrat în mileniile al II-lea sau al III-lea î.Hr. pentru a popula zona de nord-est a Europei. Mai exact, teritoriul în care regasim slavii în jurul anului 500 î.Hr. se întindea între Odra, bazinul mijlociu al Vistulei si bazinul mijiociu al Niprului, originea sa exacta fiind dezbatuta astazi. Se presupune ca teritoriul initial a fost mult mai restrâns, dat fiind faptul ca slava veche era omogena si ca densitatea populatiei preslave nu era mare, deoarece nici sarmatii si nici gotii n-au întâmpinat în cursul migratiilor vreo rezistenta importanta din partea acesteia. În jurul anului 500 î.Hr., triburi celtice s-au asezat pe cursul superior al Odrei, iar triburi germanice pe cursurile inferioare ale râurilor Vistula si Odra, în general fara a îndeparta slavii din respectivele regiuni. Miscarile înspre vest ale migratorilor de neam germanic în secolele V si VI au declansat marea migratie a slavilor, care au urmat miscarii germanilor înspre vest în tinutul dintre Odra si Elba, spre sud în Boemia, Moravia, Ungaria si în Balcani, iar spre nord pe Niprul superior. Când miscarile de migratie s-au încheiat, a început formarea unor organizari statale si a unei diferentieri de clasa sociala.

În noile locuri unde s-au asezat slavii, agricultura s-a pastrat aproape pretutindeni ca ramura principala a economiei, dar alaturi de aceasta s-a mentinut si cresterea animalelor, mai ales în regiunile muntoase, spre exemplu în Bosnia, Serbia si nordul Macedoniei.