Marea dezbatere - problema modelelor de dezvoltare

Marea dezbatere.

Problema modelelor de dezvoltare

Venirea Hohenzollernilor, promulgarea Constitutiei in 1866 si dobandirea independentei in 1878 i-a confruntat pe politicieni, economisti si sociologi romani cu noua problema a dezvoltarii nationale. Chestiunile concrete erau multe si variate dar s-au conturat doua directii generale. Prima, inspirandu-se din experienta occidental europeana ar fi dus la industrializare si urbanizare si ar fi operat schimbari radicale in fiecare segment al societatii romanesti. Cea de-a doua se baza pe trecutul agrar al Romaniei si punea accentul pe conservarea structurilor sociale traditionale si a valorilor culturale.

Dupa Revolutia de la 1848 s-au format curente ideologice distincte. Atunci s-au aliat “europenistii” pe de-o parte si “traditionalistii” pe de alta parte si a fost inaugurata o dezbatere nationala de largi proportii ce va dura pana la cel de-al Doilea Razboi Mondial.

In cea de-a doua jumatate a sec. al XIX-lea promotorii uneia sau alteia dintre cele doua cai de dezvoltare, fie occidentala, fie autohtona, au trecut la abordarea culturala sau filozofica a problemei ori s-au lasat condusi de teoriile si datele economice. Divergentele de opinii si nu consensul erau la ordinea zilei, totusi, in centrul tuturor doctrinelor enuntate se afla rolul agriculturii Noua Romanie, nu doar in economie ci ca determinant al relatiilor sociale si al valoriilor etice. Nici industria moderna nu poate fi ignorata intrucat toti fie ei Agrarieni neinduplecati sau Occidentalizanti convinsi, recunosteau potentialul acesteia de transformare a societatii.

Forma fara fond

Prima critica coerenta organizata a directiei in care se indrepta societatea romaneasca moderna a fost formulata de catre un grup de tineri din Iasi, care studiasera la Universitatiile din Europa Occidentala si care doreau sa ridice viata intelectuala si culturala romaneasca la nivel european. Ei argumentau ca dupa Tratatul de la Adrianopol din 1829 care pusese capat in mod formal monopolului comercial Otoman, Principatele Romane patrunsesera ametitor de repede in lumea economica si culturala europeana si isi “deschisesera portile prea larg” inovatiilor de toate felurile. Tinerii occidentalizanti, se plangeau ei, imprumutau si imitau, netinand cont de criteriile de selectie bazate pe experienta si obiceiurile locale. Rezultatul inevitabil a fost, asa suna rechizitoriul lor, ca acel contact cu Europa nu a atins decat suprafata societatii romanesti, careia ii lipseau inca un fundament si un continut propriu. Astfel de idei vor sta la baza curentelor traditionaliste de gandire despre dezvoltarea romaneasca timp de aproape trei sferturi de secol. Mai curand, se intalnisera cu idile care ii vor aduce pe romani intr-o comuniune mai stransa cu Europa.

Cea mai durabila influenta exercitata de catre junimisti pare sa fi fost cea asupra modului in care romanii gandeau despre ei insisi. Atitudinea critica pe care si-au asumat-o fata de cursul de dezvoltare in care se angajeaza tara inca din primele decenii ale secolului al XIX a fost scanteia unei dezbateri in randurile intelectualilor si ale politicienilor ce va dura pana la cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Scoala istorica cerea respectarea traditiilor autohtone in legislatie si in structurile constitutionale si, evitand discontinuitatea evitata de revolutie, proslavea evolutia ca norma pentru societatiile sanatoase. Acestea au fost ideile care au format coloana vertebrala a ideologiei junimiste. Astfel, restauratia europeana, care isi urmase deja cursul in occident, a ajuns pana la urma in Romania in gandirea sociala a lui Titu Maiorescu si a colegilor sai. Ei au aplicat Romaniei ideea ca revolutia era un “act arbitrar” care, in mod inevitabil, destructura cursul neintrerupt si firesc al dezvoltarii istorice si abatea asupra societatii celei mai cumplite consecinte. Potrivit acestei linii de gandire, revolutionarii erau aceia care formulau si aplicau principii abstracte ale dezvoltarii sociale, fara a tine seama de evolutia “organica” a institutiilor natiunii. Maiorescu gandea ca evitarea revolutiei este imporanta mai ales pentru o tara mica precum Romania, care, inconjurata de mari puteri “predalnice”, nu isi putea ingadui rasturnari neasteptate. Revolutionarii, avertiza el ca, ar putea sa stie de ce pornea o revolutie, dar nu puteau sa fie niciodata siguri cine si ce va castiga pana la urma. El si confratii sai junimisti sustineau ca institutiile sociale nu ar putea fi niciodata produsele ideologiei, precum si ca acestea trebuiau, in schimb sa-si asume forma adecvata, incetul cu incetul, in timp si prin experienta. Pentru ei, societatea, ca si natura, nu a fost niciodata ”creata”; ea a fost intotdeauna intr-un proces de “devenire”.

Din perspectiva veneratiei pentru traditie si dezvoltare organica, junimistii au disecat institutiile si cultura Romaniei contemporane. Ei au cerut socoteala in special generatiei de la 1848. I-au acuzat pe tinerii revolutionari de a fi cedat complet in fata culturii Apusene moderne, de a-i fi atins doar formele exterioare si, ca atare, de a nu fi vazut fundamentele istorice mai adanci, care au produs cu necesitate acele forme si fara a caror preexistenta ele nici nu ar fi putut exista.

Maiorescu descoperise un dezacord fundamental intre institutii si cultura sociala a Romaniei contemporane. Pentru el, existau doar doua clase in societatea romaneasca: mosierii si taranii. El nega existenta unei a treia clase: burghezia.

O astfel de opinie se potrivea cu propria sa conceptie si cea general junimista despre societatea romaneasca pe care o considera o forma fara fond. Maiorescu argumenta ca formele culturale si politice fusesera importate si puse pur si simplu deasupra obiceiurilor ancestrale si vietii spirituale patriarhale ale marii mase a populatiei. Aceste forme, introduse, potrivit junimistilor, la intamplare si in graba, nu corespundeau intru nimic cu conditiile sociale din Romania; ele erau, mai curand, potrivite acelor schimbari profunde din occident care adusesera burghezia la putere. Dar, insista Maioresu, Romania nu avea burghezia si iata de ce, dupa opinia sa, sistemul constitutional existent in Romania era ineficient nu avea ratiunea de a exista. Petre Carp a mers si mai departe. El a etichetat Partidul National Liberal infintat in 1875, drept “artificial” intrucat nu putea spera sa reprezinte interesele unei clase –burghezia- care nu exista. Junimistii perseverau in negarea existentei unei clase mijlocii, cu toate ca dezvoltarea economica a Romaniei in ultima treime de secol dovedea altceva.