Problema germană în Europa - influențele războiului rece asupra barierelor economice

INTRODUCERE

Anul 1989 a fost cel mai important din istoria Europei, de după al doilea război mondial până în prezent, conotaţiile acestuia având o pondere semnificativă nu doar în sfera realităţii istorice, ci şi în cea social-universală. În ţările din Europa Centrală şi de Est, în care exista o guvernare comunistă, s-au înregistrat adevărate valuri revoluţionare, desfăşurate în mare parte fără violenţă si vărsare de sânge. După ani întregi de totalitarism, Polonia, Ungaria, Germania de Est, Cehoslovacia, Bulgaria şi România au devenit, în sfârşit, libere, putând să decidǎ asupra viitorului lor. Independenţa ţărilor din fostul bloc sovietic a reprezentat un factor de impulsionare a dezvoltării relaţiilor europene, iar în anii care au urmat, a antrenat destrămarea Uniunii Sovietice şi a Iugoslaviei.

Prăbuşirea sistemului comunist din 1989 era, dealtfel, previzibilă şi aşteptată după Primăvara de la Praga, printr-o mulţime de evenimente care anunţau deja un sfârşit mult prea mult amânat. În 1989, dintre multele evenimente care îl prefigurau, au fost şi discuţiile purtate la masa rotundă în Polonia (februarie-aprilie 1989), dintre guvern şi sindicatul muncitoresc Solidaritatea, la acea vreme interzis. Au fost posibile astfel primele alegeri parţial libere într-o ţară comunistă, pe 4 iunie, şi formarea unui nou guvern, care a inclus membrii opoziţiei şi un prim ministru de dinafara partidului comunist.

Evenimentele din anul 1989 au concretizat căderea anunţată a sistemului comunist. Admitea această sintagma inclusiv liderul sovietic Mihail Gorbaciov, conform căruia comunismul ar fi căzut, zidul Berlinului s-ar fi prăbuşit, iar Germania s-ar fi reunificat oricum. Semnele erau acolo de ceva vreme, potrivit acestuia. ,,Eram de prea multă vreme în cercurile puterii ca să mă mai surprindă aşa ceva. Căderea zidului Berlinului a fost rezultatul unor procese de durată”

Un moment major în economia evenimentelor de după căderea Zidului a fost Întâlnirea din Malta (din 2-3 decembrie 1989). După raportul „strict secret”, înaintat de generalul Iulian Vlad, şeful Departamentului Securităţii Statului, către Ceauşescu, acolo liderii americani şi sovietici au discutat: redefinirea sferelor de influenţă între U.R.S.S. şi S.U.A., elaborarea unei strategii noi, comune, prin care, făcând importante concesii americanilor, sovieticii obţineau în schimb mari avantaje economice şi financiare; un nou echilibru pe continentul european; „dezideologizarea relaţiilor internaţionale”, accelerarea negocierilor bilaterale de reducere a armamentelor şi cheltuielilor militare; U.R.S.S. urma să obţină clauza naţiunii celei mai favorizate din partea S.U.A. şi reducerea restricţiilor pe linia transferului de tehnologie; în acelaşi timp, cele două Mari Puteri urmau să exercite în comun „noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste, care nu au trecut la aplicarea de reforme reale, fiind avute în vedere îndeosebi Republica Populară Chineză, Cuba şi România”.* Raportul lui Iulian Vlad este confirmat şi de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, în Raport Final, care subliniază că „statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi se va solicita ca şi U.R.S.S. să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor de ţiţei, gaz metan, minereu de fier” În acelaşi context, analizând declaraţiile celor doi şefi de stat, istoricul Ioan Scurtu relevă limpede şi convingător că, în vreme ce Bush devenise purtătorul de cuvânt al Occidentului, Gorbaciov „era preşedintele unui stat în pragul colapsului şi era depăşit de evenimente”.

Simbolizat în mod dramatic de căderea Zidului Berlinului, întregul edificiu al guvernării comuniste- o superstructură cu adevărat imensă, care îşi copleşea populaţia- s-a prăbuşit în urma evenimentelor din 1989, şi, împreună cu el, ,,Cortina de Fier” care separa Europa de ea însăşi Opoziţia democratică, mult timp ţintă a persecuţiilor şi marginalizării, a fost împinsă către putere Evenimentele din 1989 au reprezentat doar începutul schimbărilor care s-au petrecut în ţările din Europa Centrală şi de Est în tranziţia acestora de la comunism la democraţie. În Româna, în anii care au urmat după 1989, este vizibilă o luptă continuă între forţele vechiului sistem, indiferent de măştile pe care le-au purtat şi le poartă încă nu puţini politicieni, chiar şi la 20 de ani distanţă, şi cei care şi-au dorit şi îşi doresc încă o societate deschisă

Motivaţia pentru alegerea prezentei teme rezidă în interesul autoarei pentru semnificaţia şi conotaţiile Anului 1989, nu doar din punct de vedere istoric, dar şi social, cultural şi psihologic, prin excelenţă ca un an al schimbării, cu un puternic ecou pentru posterioritate, în rândurile căreia se înscrie. Dincolo de acest interes şi fascinaţie personale, e un adevăr faptul că anul 1989 a marcat puternic viitorul, punând noi baze realităţii prezente, a indus Schimbarea, de care şi autoarea în prezent, iar din acest punct de vedere, îl consideră a fi un evenimet istoric fulimant, demn de o evocare monumentală, dorind să îi aloce o cercetare complexă şi în viitor.