Uniunea Europeană și sistemul său instituțional

Terminologie. Natura juridică a Uniunii Europene

Termenul U.E. - utilizat începând cu 1992, Tratatul de la Maastricht - ansamblul hibrid format din Comunităţile europene şi formele de cooperare interguvernamentală

imposibil de dat o definiţie Uniunii Europene.

Spre deosebire de Comunităţile europene, Uniunea Europeană nu dispune, deocamdată, de personalitate juridică

un concept politic, nu unul juridic, deoarece nu substituie Comunităţile europene, ci le înglobează într-un ansamblu mai larg.

Statele membre ale Uniunii Europene îşi pot transfera competenţele, la aderare, doar unei persoane juridice aflate la un nivel superior - Comunităţilor Europene sau unui organ comunitar, cum este Banca Centrală Europeană, nu şi Uniunii Europene.

Obiectivele Uniunii Europene

- promovarea progresului economic şi social, scopul final fiind realizarea pieţei unice, a uniunii economice şi monetare, şi introducerea monedei unice.

- afirmarea identităţii Uniunii în plan internaţional, prin politica de securitate şi externă comună; în viitor, se preconizează realizarea unei politici de apărare comună.

- apărarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor europeni, prin instituirea cetăţeniei europene

- dezvoltarea Uniunii ca spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, prin cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne;

- dezvoltarea acquis-ului comunitar.

Mijloacele de realizare a obiectivelor Uniunii Europene – cei trei “piloni” ai Uniunii Europene

1. pilonul comunitar – Comunităţile europene;

2. pilonul interguvernamental de politică externă şi de securitate comună (PESC);

3. pilonul interguvernamental de cooperare în justiţie şi afaceri interne (JAI).

Deosebiri intre cei trei piloni :

scopuri distincte - piaţa internă unică şi uniunea economică şi monetară (1), salvgardarea valorilor comune, a independenţei Uniunii (2), respectiv protejarea cetăţenilor europeni printr-o colaborare întărită a statelor membre în materie penală, lupta împotriva criminalităţii, a terorismului, traficului de droguri, de arme, a corupţiei şi fraudei (3),

mecanismele de decizie distincte existente, în funcţie de “pilonul” vizat.

sistemul instituţional este unic pentru cei trei piloni, însă competenţele instituţionale sunt diferite în funcţie de pilonul pe teritoriul căruia se acţionează. Ex. CEJ

Motorul comun al celor trei piloni este Consiliul european.

Tratatul de la Maastricht -îndeplinirea obiectivelor Uniunii cu respectarea principiului subsidiarităţii: “ în domeniile care nu ţin de competenţa sa exclusivă, Uniunea Europeană nu intervine decât dacă şi în măsura în care obiectivele activităţii proiectate nu pot fi realizate de statele membre într-o manieră satisfăcătoare, însă pot fi realizate mai bine la nivel comunitar, datorită dimensiunilor sau efectelor acţiunii proiectate”.

Institutiile comunitare

- Comisia europeană, care iniţiază politici şi le pune în aplicare,

- Consiliul U.E. - organul legislativ, de decizie comunitară, care acţionează pe baza propunerilor Comisiei,

- Parlamentul european, cu rol iniţial consultativ, însă în ultimul timp tot mai important în procesul de luare a deciziilor comunitare,

- Curtea Europeană de Justiţie, care are sarcina de a interpreta actele comunitare şi tratatele institutive, în caz de conflict juridic.

- Curtea de conturi, instituţie cu rol de control financiar, al administrării bugetului comunitar.

+ organele comunitare: Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic şi Social, etc.

Aderarea la Uniunea Europeană. - pot adera “statele Europei care practică democraţia pluralistă şi economia de piaţă”.= aderarea la cele trei Comunităţi europene, şi acceptarea pilonilor interguvernamentali ai Uniunii, prevăzuţi în Tratatul de la Maastricht, şi implică mai multe etape:1. Acord de asociere, între statul candidat şi Comunităţile europene, care se derulează o anumită perioadă de timp, diferită de la stat la stat. 2. Consiliul U.E. votează în unanimitate aderarea, cu consultarea Comisiei europene şi cu avizul favorabil, dat printr-un vot majoritar, al Parlamentului european.3. Semnarea tratatului de aderare, de către reprezentanţii tuturor statelor membre, pe de o parte, şi de către reprezentantul statului candidat, pe de altă parte. 4. Tratatul de aderare este supus ratificării în parlamentele naţionale ale tuturor statelor membre, şi, în unele cazuri, referendumului.