Baltagul între mit și realitate

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Mihail Sadoveanu (1880-1961) ,” Ceahlăul literaturii române” , cum l-a numit Geo Bogza ,”Ştefan cel Mare al literaturii române” cum i-a spus George Călinescu , are o operă monumentală a cărei măreţie constă în densitatea epică şi grandoare compoziţională.El reprezintă un exemplu unic în ceea ce priveşte interesul manifestat faţă de cărţile populare.Cu excepţia lui Ioan Barac,Anton Pann sau Ion Pillat,în vremuri mai noi, nimeni altul dintre scritorii noştri nu s-a preocupat aşa de intens de parcurgerea,revizuirea şi tipărirea lor,şi cu atît mai mult nu le-a suferit într-o asemenea măsură influenţa.Căci,trebuie să recunoaştem,rolul acestui filon a fost covârşitor pentru destinul creaţiei sadoveniene,hotărându-i în bună măsură însăşi noutatea şi trăinicia.

În 1928,când Eugen Lovinescu ajunse cu Istoria literaturii române contemporane la volumul al patrulea,care tratează proza epică şi în care,fireşte,consacră un întins capitol lui Mihail Sadoveanu,acesta avea în urma sa un sfert de secol de activitate şi glorie literară,o operă constituită şi vastă,deţinea un loc de prim plan în viaţa culturală a ţării,dar nu-şi dăduse niciuna din cărţile capitale.Abia un an mai târziu,la 49 de ani,tipăreşte Zodia Cancerului,urmată aproape imediat de Baltagul.Apoi marea serie ce se încheie în 1952 cu Nicoară Potcoavă.Fireşte,nu toate cărţile ce o compun sunt propriu-zis capodopere.Capodoperă este seria întreagă ca atare,creaţie în fond unitară,organizată,în care totul,mare sau mic,îşi are funcţia necesară.

S-o spunem de la început,părerea că Sadoveanu ar fi un ,,intuitiv” lipsit de cultură(părere care convine în egală măsură scriitorilor inculţi şi celor „culţi”,iluzie consolantă pentru unii,compensatoare pentru ceilalţi),părerea aceasta este o aberaţie pe care nu o poate crede decât cine nu l-a citit cu destulă atenţie sau nu e destul de serios instruit el însuţi.Un mare scriitor fără o mare cultură nu a existat niciodată şi nu poate niciodată exista.Cultura,chiar erudiţia, fărăr de care opera lui Sadoveanu de maturitate nici nu ar fi fost de conceput,este la el materie de viaţă şi meditaţie,modelatoare în plan uman ,operantă în ordinea spiritului.La Sadoveanu erudiţia e disimulată,încorporată formativ în actul creaţiei ,dar un spirit exersat o poate printre rânduri decela.

Dar nu acesta a fost Sadoveanu la începuturile sale.Cercetătorii de azi se amuză de faptul că la „Semănătorul”Iorga îi elogia în mod egal pe Sadoveanu şi pe Vasile Pop.Mare artist,scriitor de geniu,a devenit Sadoveanu târziu,printr-un proces de transmutaţie interioară care l-a modificat fundamental.Abia dupa un sfert de secol de la debut Sadoveanu a devenit cu adevărat Sadoveanu Dacă nu vrem să admitem asta ,nu înţelegem nimic din lenta şlefuire a pietrei săvârşită de Sadoveanu şi nu înţelegem sensul lungii sale căi către sine.

Gala Galaction menţiona : „Unul din cei mai mari scriitori ai seolului , Mihail Sadoveanu ne-a dăruit o producţie colosală , constituind un monument unic în literatura noastră. Pecetea geniului sadovenian imprimă acestei opere , ce reprezintă o continuare a celor mai bune tradiţii ale literaturii noastre , un caracter aparte.”

Ştim aşadar că Sadoveanu a fost un mare scriitor,un scriitor de geniu,în consecinţă luăm totul deopotrivă şi ne extaziem de „limbă”,de „dragostea pentru ţăranul român”,de „poezia naturii” şi celelalte ,care nu spun absolut nimic.Scriitor fidel al principiilor tradiţionaliste , Mihail Sadoveanu ilustrează în opera sa viaţa satului românesc (tema spiritualităţii satului românesc) ca fundamentală temă epică „întrucât ţăranul român a fost principalul meu erou” , după cum mărturisea prozatorul întru-un discurs ţinut la Academia Română.

Mihail Sadoveanu, scriitor deosebit de prolific, lasă posteritaţii o operă care se întinde pe o jumatate de secol, având “amploarea unei întregi literaturi, a literaturii întregi a unui popor, ca şi cea populară” (Garabet Ibraileanu) , îndreptăţind caracterizarea lui George Călinescu care aprecia că “esenţa operei lui Sadoveanu stă în dimensionalitate, în granduare”. Raportat la curentele literare,Mihail Sadoveanu a fost caracterizat de critica literară drept un realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ.