Basmul

Capitolul I

Originile basmului fantastic

Basmul este o operă de creaţie literară cu o geneză specială, o oglindire a vieţii în moduri fabuloase. Nu cunoaştem adevărata origine dar există numeroşi cercetători care au incercat să afle originea basmului fantastic. Unii dintre cercetătorii basmului fantastic sunt :V.I.Propp, George Călinescu.

Sunt cunoscute diferite teorii în ceea ce priveşte originea basmului, teorii care au creat adevărate şcoli în folcloristica mondială, începând chiar cu veacul trecut când sunt iniţiate primele culegeri de proză populară orală :

- vechea teorie mitologică a fraţilor Grimm, reluată apoi de nemitologi (Raglan, Jan de Vries ) ;

- teoria antropologică (Land, Mak Culloch, Hartland ) ;

- teoria onirică (Lastner, Hasdeu, von der Leyen ) ;

- teoria ritualistă (Saintyves )

Un alt aspect în cercetarea genezei basmului este metoda şi materialul din care este alcătuit basmul. Basmul este un fenomen universal şi astfel din punct de vedere genetic el poate fi studiat doar pe un larg plan comparativ.

V.I.Propp în lucrarea sa “Rădăcinile istorice ale basmului fantastic” propune o genetică a basmului şi nu o istorie. Cercetarea genetică este întotdeauna istorică fără a se indentifica vreodată cu cercetarea istorică propriu-zisă.

Basmul este cercetat de V. I Propp ca un fenomen suprastructural. Ela face studiul genezei basmului raportând principalele motive ale basmului fantastic la trecutul istoric: instituţii sociale, religii, mituri şi rituri arhaice, gândire primitivă. Noţiunea de trecut istoric ca leagăn al basmului fantastic capătă astfel un conţinut precis, concret, complet diferit de cel al “şcolii istorice”.

V.I.Propp cercetează fenomenele nu evenimentele trecutului istoric, cărora basmul le corespunde, urmărind în ce masură ele îl condiţioneaza si îl determină. Autorul face adeseori referiri la eposul eroic, la legende pentru a defini unele motive reflectate mai puţin în basme.

V.I.Propp concluzionează că basmul fantastic nu a preluat numai anumite elemente din viaţa socială şi culturală primitivă, ci este alcătuit în datele lui fundamentale din aceste elemente. Există câteva elemente nelipsite din basmul fantastic şi care au o importanţă deosebită în stabilirea originilor lui.

Ritul iniţierii se dovedeşte a fi principala instituţie socială care oferă basmului cele mai multe motive (izgonirea copiilor în pădure, înghiţirea şi regurgitarea eroului, dobândirea ajutorului năzdrăvan, cămara interzisă, etc.). V.I.Propp consideră ritul iniţierii ca fiind şi fundamentul cel mai vechi al basmului. Reprezentările despre moarte, despre lumea cealaltă, legate de “călătoriile” în lumea de dincolo constituie al doilea ciclu, care furnizează basmului un număr apreciabil de motive ( împăraţia cealaltă, plecarea la drum cu încalţăminte de fier, lupta cu cel care păzeşte intrarea în împăraţie, întoarcerea celui mort, etc.).Aceste două cicluri oferă aproape toate elementele fundamentale de construcţie a basmului.

Între basm şi realitate există o strânsă legătură şi după părerea lui E.G.Pomeranţeva această legătură este de doua feluri : de ordin primar şi de ordin secundar. În primul caz este vorba de geneza propriu-zisă a basmului, iar in al doilea caz de destinele genului, de transformările lui ulterioare determinate de alte realităţi istorice.

Nu se ştie exact când a apărut basmul ca gen, şi nici care este cea mai veche treaptă a naraţiunii.

V.I.Propp a făcut o constatare şi anume că în timpul iniţierii, tinerilor li se relata ceva, precum şi de la corespondenţa dintre compoziţia miturilor şi basmelor, de pe o parte, şi consecuţia acţiunilor ce aveau loc în cadrul iniţierii, pe de alta, autorul presupune că se povestea tocmai ce se pertrecea cu tânărul şi aceasta ar fi cea mai veche treaptă a naraţiunii.

Basmul ia naştere atunci când subiectul şi actul ca atare al povestirii se desprinde de ritual; atunci când unui subiect sacru, magic i se dă o interpretare profană. Desacralizarea, demitizarea este faza în care mitul încetează să mai fie mit şi devine basm. Problema relaţiei mit-basm are o importanţă teoretică deosebită pentru înţelegerea raportului dintre sincretismul ideologic primitiv şi artă.

E.M.Meletinski încercând să depăşească dificultăţile privind delimitarea celor două genuri, propune un număr optim (maximal) de indici diferenţiali care se referă, pe de o parte, la modul cum sunt interpretate miturile şi basmele de către purtătorii lor, iar, pe de altă parte la conţinutul propriu-zis tematică, eroi etc.