Colindă tradițională românească

Colindul, colinda – origini

Cuvântul “colind(ă)” provine din sl. kolenda (prima zi a anului), bg. koleda (sărbătoarea Crăciunului) sb. kole(n)da (colind), rus. kolijada (colind), ceh. mag. koleda (chetă, colectă), ngr. ϰαλανδα (cântec de felicitare de prima zi a Anului Nou). A avut în rom. un reprezentant pierdut – cărinde, cf. cărindar din a cărui încrucişare cu colindă a ieşit var. corindă, (a cânta colinde, umblând de la o casă, de Crăciun sau de Anu Nou); cf. bg. koledvam, slov. kolèdovati, (colindat). Cuvinte derivate: colindat (acţiunea şi timpul de a colinda); colindătură (peregrinare); colindător (persoană care umblă cîntând colinde); colindar (colindător); calindroi (var. colindroi), s.m. (crai, muieratic, leneş, haimana); colindeţ (colinde; dar, răsplată pentru colindători; covrig, colac de Crăciun; umblat, hoinărit).

Cuvântului “colind” sau “colindă” provine de asemenea şi din latinescul călendae, nume care se dădea vechilor sărbători păgâne de Anul Nou, când era obiceiul să se facă urări de fericire şi noroc pentru anul ce începe şi care a pătruns la noi prin adoptarea ierarhiei bisericeşti slavo-bizantine. Astfel, cuvântul se pune în legatură cu sărbătoarea păgână “Calendae Ianuarii” (Calendele lui Ianuarie) care marcau şi începutul unui nou an administrativ cu urări pentru Anul Nou, precum şi cu împărţirea darurilor, de unde avem şi noi obiceiul de a împărţi copiilor colindători: colăcei, cunoscut sub numele de colindeţe sau bolindeţe în unele părţi, fiind făcuţi din grâu curat, măcinat proaspăt. Însă românescul “colindă” nu vine direct din latinescul călendae, ci prin intermediul cuvîntului bulgar koleda.

Terminologia populară a colindei se diferenţiază regional, astfel în vestul Transilvaniei se utilizează termenul de corindă, în Săliştea Sibiului, colindră. Termenul colind este foarte răspândit în Muntenia şi Dobrogea, iar în Ţara Loviştei se mai foloseşte, pe alocuri şi termenul de colindec – varianta locală formată prin sufixarea muntenescului colind. Caraman susţine că denumirea din Transilvania a dispărut sub presiunea termenului de colindă; “Supoziţia că, după ce am împrumutat colindă de la slavi, denumirea s-ar fi prefăcut prin rotacizare în corindă, este contrazisă de înseşi legile fonetice ale limbii române, întrucât l intervocalic s-s prefăcut în r numai în cuvintele de origine latină” , însă tot el spune că e greu de precizat daca numai în Transilvania s-ar fi petrecut acest fenomen. Singura explicaţie plauzibilă este cea arătată de Al. Rosseti : după ce călindae a devenit corindă, sub influienţa sudicului koleda denumirea s-a prefăcut în corindă, păstrată doar în aria maghiară nord-vestică a limbii române.

Clasificarea colinzilor

Colindele se clasifică în general după sfera lor tematică. În practică, se deosebesc anumite funcţii, corespunzătoare destinatarului colindei (de fată, de băiat, de negustor, de tineri însurăţei, de logodiţi), a locului de desfăşurare (la intrarea şi la plecarea din casă, de fereastră), sau a momentului (de doliu, de zori). Pornind de la rolul normativ binecunoscut al acestora, se pot descifra mai multe funcţii secundare subordonate funcţiei de bază, care este urarea. Între funcţiile secundare cele mai des întâlnite sunt cele de: comunicare, iniţiere, întărire a coeziunii grupului social, protecţie, normare, manifestare a sacrului şi experimentare a acestuia, sau onomastice.

După Petru Caraman , colindele se clasifică astfel:

- Colinde generale (cântate în curte sau la fereastră)

- Colinde speciale (cântate în casă)

- Colinde pentru gospodar

- Colinde pentru gospodină

- Colinde pentru flăcău

- Colinde pentru fată mare

- Colinde pentru logodiţi

- Colinde pentru însurăţei

- Colinde pentru văduvă

- Colinde pentru bătrâni

- Colinde pentru bătrâni şi pentru sugari

- Colinde după ocupaţii şi alte împrejurări

- Colinde pentru preot

- Colinde pentru hangiu

- Colinde pentru cioban

- Colinde pentru pescar

- Colinde pentru negustor

- Colinde pentru soldat

- Colinde pentru voinic străin

- Colinde pentru morţi

Cercetând vastul material din domeniul colindelor, adunat de etnologul Nicolae Ursu , cercetătoarea Rodica Giurgiu realizează următoarea clasificare:

- Colinde protocolare

- Colindătorii

- Gazda trezită de colindători

- Gazda şi colindătorii

- Rugămintea de a fi primiţi în casă

- Cererea darurilor

- Gazda plecată la vânătoare

- Cerb împodobit cu daruri

- Alte subiecte

- Colinde profesionale

- Ciobanul sătul de ciobănie şi/sau răsplata oilor

- Ciobanul care şi-a pierdut oile

- Mioriţa

- Pescarul şi vidra

- Colinde de vânători

- Colinde de agricultori

- Colinde de fată

- Fata şi cei trei peţitori

- Soarele îşi peţeşte sora, pe Lună

- Seceriş funest

- Alte subiecte

- Colinde de flăcău

- Junele şi calul

- Junele şi însurătoarea

- Colinde satirice

- Alte subiecte

- Colinde familiale

- Jupânul şi jupâneasa

- Colinde edificatoare/moralizatoare

- Disputa dintre grâu, vin şi mir

- Gazda ospitalieră şi minunile

- Alte subiecte