Extras din proiect
Caragiale este un scriitor obiectiv însă nu unul indiferent.El pare îngăduitor faţă de personajele sale dar nu arată trăsăturile care îi fac pe oameni ridicoli,tratându-i cu ironie,punându-i în situaţii absurde, groteşti, demontând mecanismele sufleteşti şi reducându-i uneori la condiţia simplificată a marionetei.
Umorul lui Caragiale,ca şi lirismul eminescian,constă într-un caragialism,adică într-o manieră proprie de a vorbi.
Caragiale manifestă interes pentru om, nu pentru mediul lui material, pentru personajele sau lucrurile care îl înconjoară.Oamenii lui trăiesc într-o lume fără obiecte, vidă,cu foarte rare indicaţii asupra costumului lor, fără vreuna cu privire la decorul caselor în care locuiesc sau a lucrurilor pe care le manipulează.Caragiale nu este un descriptiv vizual.
Modernitatea de anvergură universală a comicului, la Caragiale, se revendică, mai întai, de la ideea că existenţa în sine a personajului este expresia unui sistem de relaţii psiho-sociale prin excelenţă grave,nu odată dramatice sau chiar tragice.Aceasta este natura originară a condiţiei sale şi faptul că personajul lui Caragiale nu se manifestă ca atare,acţionând şi reacţionând în consecinţă,impunându-se deci ca veritabil erou dramatic, ori,în anumite împrejurări, tragic, îşi are explicaţia sa pe cât de limpede pe atât de profundă. Este vorba de congenitala incapacitate de a avea percepţia exactă,adică realistă,a propriei condiţii.Ceea ce îl determina să adopte un comportament guvernat de o pseudogravitate extremă,materializează,cel mai adesea,în atitudini şi reacţii ce dovedesc o desăvârşită absenţă a simţului ridicolului.Personajul Caragialian devine comic nu dintr-un impuls al disimularii faţă de sine,datorită propensiunii lui spre mască,în sensul că ar tinde,conştient,să arate altfel decât este, ci, pur şi simplu, pentru că nu se îndoieşte nici o clipă de statutul lui de ins înzestrat cu cea mai mare seriozitate.
Volubili,expansivi,febricitanţi, aceşti <amici> a căror abundenţă verbală alimentează rumoarea berăriilor,aceşti onorabili politicieni încleştaţi în drăceasca rostogolire pe urmele scrisorii pierdute,aceşti impozanţi mahalagii ce combat fără preget pentru apărarea <onoarei de familist>, aceste <dame simţitoare> care suferă din amor dar se avântă cu folos şi în vâltoarea politică,toate aceste personaje, aşadar, sunt purtate de o fervoare existenţială ce întreţine sentimentul vieţii clocotitoare şi bogate .
G.Ibrăileanu a observat cu fineţe puterea de sugestie a onomasticii caragialiene,concordanţa dintre nume şi caracter,ba chiar şi unele întâmplătoare şarje,nelipsite însă de simţul realităţilor.
În opera lui Caragiale există un comic de nume de o savoare inimitabilă.Caragiale dovedeşte rafinament şi alege nume care să sugereze dominanţa de caracter a personajelor,originea sau rolul lor în desfăşurarea evenimentelor.Geniul comic al marelui dramaturg român este profund original.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Comicul Onomastic in Operele lui Caragiale.doc