Dinamica Vocabularului Românesc Actual

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă, intitulată “Dinamica vocabularului românesc actual” prezintă evoluţia şi îmbogăţirea lexicului românesc mai ales după perioada postdecembristă aşa cum se reflectă în presa scrisă si audio- vizuală.

In mod obişnuit conceptul de “dinamică a limbii” este asociat cu reprezentarea unor intervale de timp, în decursul cărora se produc modificări semnificative ale mijloacelor verbale de care dispunem pentru a comunica.

Lucrarea are ca obiectiv demonstrarea faptului că schimbările au loc sub ochii nostri şi ne face conştienţi de drumul parcurs de limba română în ultimul deceniu, în direcţia modernizării şi internaţionalizării vocabularului.

Preferinţa pentru anumţti formanţi (sufixe, prefixe, sufixoide, prefixoide), extinderea anumitor procedee de îmbogăţire a lexicului (compunere, abrevieri), numărul mare de împrumuturi şi de calcuri după engleză, toate acestea sunt tendinţe active în limbi extrem de diverse.

Lucrarea se structurează în şase capitole.

Capitolele I, V, VI prezintă introducerea, concluziile şi bibliografia lucrării.

Cele trei capitole mari ale lucrării sunt: “Dinamica vocabularului românesc actual (după 1989), “Imbogăţirea vocabularului românesc actual prin derivare şi compunere” şi “Imbogăţirea semantică a vocabularului românesc actual”.

In capitolul II s-a pus accentual pe conceptul de limbă română actuală şi conceptul de dinamică, iar mai apoi s-a insistat asupra vocabularului actual din presa scrisă sşi audio-vizuală după 1989.

In capitolul III accentul s-a pus pe îmbogăţirea vocabularului prin cele mai productive procedee interne, şi anume derivarea cu sufixe vechi şi neologice, prefixe, compunerea din cuvinte întregi şi compunerea savantă, cu exemplificari din presă.

Capitolul IV demonstrează îmbogăţirea semantică a vocabularului atât prin extinderi semantice, utilizarea termenilot tehnici şi ştiinţifici în alte domenii decât cele obişnuite, cât şi prin influenţa exercitată de limba engleă asupra limbii române actuale.

II. DINAMICA VOCABULARULUI ROMÂNESC

1.LIMBA ROMÂNĂ ACTUALĂ

Limba română actuală este “etapa cea mai apropiată de prezent” sau „etapa cea mai recentă a limbii române contemporane”.(Guţu Romalo,2004:224). Cei mai mulţi lingvişti plasează începuturile românei contemporane în secolul al XIX-lea. Limba literară reprezintă “ipostaza cea mai îngrijită a limbii întregului popor”, ipostaza supradialectală, normată (ibidem), datorită caracterului ei normat.

Transformarea continuă a limbii române e rezultatul tensiunii create între elementele stabile, reglementate, normate şi cele ocazionale, devenite cvasigenerale, care pot fi tendinţe, greşeli, abateri, încălcări ale regulilor. E clar că un motor al schimbărilor în limbă îl constituie greşeala, abaterea, devierea de la normă, şi totuşi, nu orice greşeală care se manifestă la un moment dat duce la o schimbare lingvistică.

Pentru româna actulă, schimbarea unor norme nu mai poate reprezenta şi nici nu reprezintă numai impunerea unor forme generalizate prin uz. Rolul lingvistului nu se reduce doar la cel de observator neputincios care constată existenţa unor tendinţe de deviere de la normă şi le consemnează. Constatarea e însoţită de analiza sensului schimbării vizate şi de acceptarea sau neacceptarea formei deviante. În caz că direcţia schimbării este spre includerea în sistem a respectivului fapt de limbă, lingvistul transformă abaterea generalizată prin uz în normă. Când direcţia este extrasistemică, lingvistul îşi asumă obligaţia de a stopa schimbarea.

Valeria Guţu Romalo semnalează câteva cauze ale producerii greşelilor în limbă şi anume: ”cunoaşterea insuficientă a unei limbi” ,în special de către un vorbitor străin, „comoditatea sau legea minimului efort” (prin elipsă, în special) şi “analogia”.

Analogia ” reprezintă forma în care se manifestă legea generală de regularizare şi de organizare tot mai coerentă a materialului lingvistic în cadrul sistemului unei limbi. Analogia acţionează deosebit de puternic în gramatică, şi mai ales în morfologie, realizând tendinţa de simplificare şi regularizare a sistemului, de eliminare a excepţiilor, a faptelor aberante.”(Guţu Romalo,2000: 21).

Cercetătorii care au ca obiect de studiu limba română contemporană, ca şi alţi lingvişti apropiaţi de acest domeniu, au semnalat cu promptitudine, în articole şi studii de specialitate, uneori şi în intervenţii publice, noutăţile din lexicul românesc de astăzi datorate transformărilor din societatea postdecembristă. Au fost remarcate noutatea reală a unor imprumuturi specifice economiei de piaţă din domeniul informaticii, telecomunicaţiilor, politicii, presei, etc., precum management, a procesa, e-mail, lobby, a mediatiza, etc.,dar şi noutatea aparentă a unor termeni cu implicaţii sociale cum sunt accize, dividend, jandarm, prefect, etc., care, de fapt, au fost readuşi în uz din fondul pasiv, unde intraseră în urma altei răsturnări politico-sociale, dar în sens invers, petrecută după al doilea război mondial.