Fronda în literatură interbelică

I. Premisa:

In primele decenii ale sec al xx lea tendinta de emancipare a literaturii romane de sub influenta directiei traditionaliste, dominate in acel moment, si de sincronizare cu ideile europene devine tot mai evidenta. Se produce o delimitare de naturalismul si autohtonismul, ca si de idilismul si paseismul semanatorist si poporanist carora le sunt contrapuse noua sensibilitate promovata in literatura simbolista. In anii razboiului si imediat dupa incheierea acestuia, actiunea devine mai puternica si mai violent contestatara, manifestandu-se adesea sub forme voit provocatoare, nonconformiste, menite sa socheze gustul comun dar sis a deparaziteze creierul “consumatorului” de arta. Se naste astfel miscarea de avangarda a carei prima faza, nihilista si iconoclasta, ca fi treptat inlocuita de tendinte noi, constructive, sustinute de programe estetice avand drept scop sa impuna o alta viziune nu doar asupra literaturii, ci si a artei, in general. Cea mai frecventa si eficienta forma de exprimare a acestor idei a constituit-o manifestul artistic. Scopul acestui studio de caz este tocmai identificarea principalelor momente si forme de manifestare ale miscarii de avangarda in literetura romana si stabilirea relatiei dintre aceasta si avangarda europeana.

II. Definirea conceptelor: “fronda” si “avangardism”

Fronda a fost o miscare social-politică de la mijlocul secolului al XII−lea, din Franta îndreptată împotriva absolutismului monarhic. Prin extindere de sens a ajuns să însemne răzvrătire, uneori batjocorire, la adresa conventiilor, formelor prestabilite dintr-un anumit domeniu. Perioada interbelică a însemnat pentru literatura română o înnoire fundamentală ,în primul rând prin refuzul modelelor traditionale si în, al doilea rând, prin multiplicarea tendintelor estetice, fiind epoca în care s-au manifestat numeroase curente: simbolismul, futurismul suprarealismul, constructivismul. Toate acestea s-au născut dintr-o frondă fată de tiparele consacrate si din nevoia afirmări libertăti de creatie.

Fronda este o constanta a spiritului uman. Ea marcheaza deseori “bataliile dintre generatii”(tinerii contesta pe cei mai in varsta, pentru a fi, ulterior contestati la randu lor) si nu de putine oripolemicile din spatiul politic sau cultural (opozitia adopta o atitudine de fronda fata de putere,underground-ul se revolta impotriva establishment-ul cultural).

Avangardismul se manifesta, în perioada interbelică, sub forma unei radicalizari a modernismululi, un modernism extrem. Denumirea derivă de la termenul militar avangardă, care este „o mică trupă de şoc, o unitate de comando, de mare iniţiativă, curaj şi energie, care se strecoară spre liniile inamicului, înfruntând multe riscuri şi obstacole, pentru a deschide drum armatei în înaintare”.

Avangarda artistică se coagulează în jurul ideii de ruptură totală de tradiţie şi a ideii de cultivare a unor forme estetice noi. Orientările avangardiste s-au manifestat în literatură, artele plastice, muzică, cinematografie, dar şi arhitectură.

III. Curente avangardiste europene: dadaismul, futurismul si suprarealismul

Dadaismul este un curent ce se incadreaza in avangarda artistica europeana, initiat de un grup de tineri boemi rufugiati in Elvetia in anii Primului Razboi Mondial. Se “naste” in februarie 1916, in Cabaretul Voltaire din Zurich si se remarca prin manisfestarile de teribilism anarhic, recitaluri absurde de anti-poezie, explozii de colaje, farse scandaloase menite sa ultragieze gandirea comuna. Sufletul miscarii a fost poetul roman Tristan Tzara.

Considerand ca eforturile nobile ale omului nu au fost capabile sa impiedice macelul mondial, intemeietorii dadaismului incep sa priveasca cu dispret, anuland totul, literatura, muzica, pictura precum si orice alta activitate spirituala construztiva. O negatie totala se adopta fata de intreaga arta, o violenta brutala se manifesta fata de toate bunurile spirituale , sperand prin aceasta sa naruie intregul edificiu al societatii pe care o dispretuiesc.

Futurismul este o miscare a modernismului artistic italian, celebrand noua era a tehnologiei moderna. Initiatorii miscarii este poetul Filippo Tomao Marinetti care, in 1909 publica Manifestul futurist. Revolta futurista impotriva tuturor traditiilor culturale merge mana in mana cu glorificarea “frumusetii vitezei”, cultul masinilor masinilor si al societatii contemporane. In manifestul sau, Marinetti indeamna la respingerea artei traditionale si la lichidarea muzeelor si bibliotecilor, glorifcand curajul,revolta si razboiul, preamareste viteza, canta”multimile excitate de munca”, precum si realizarile tehnice ale erei industriale. Desi manifestul este publicat la Paris-cel mai important centru al avangardei timpului- el este destinat cu precadere mediilor intelectuale italiene. In acelasi timp, pe zidurile orasului Milano apar afise cu latimea de 3m si inaltimea de 1m,din care sare in ochi cuvantul “FUTURISMO”, scris cu rosu aprins. Intre anii 1909-1916, apar peste 50 de manifetse care se refera la sfere atat de variate precum politica, dans, muzica, film, sculptura, pictura, sau chiar bucatarie.

Alti reprezentanti ai futurismului in literatura au fost Ardengo Soffici(in acelasi timp si pictor), Fortunato Depero si Giani Pietro Luciani. In 1913, Giovanni Papini se situeaza pe pozitii futuriste in revista “Lacerba”, de exemplu ci articolul “Caldo bagno di sangue”.

Suprarealismul este termenul care denumeste curentul artistic si literar de avangarda care proclama o totala libertate de expresie, intemeiar de Andre Breton (1896-1966) si dezvoltat mai ales in deceniile trei si patru ale sec trecut (cu aspecte si prelungiri ulterioare).

Primul caree a utilizat termenul intr-o acceptie legata de creatia artistica a fost Guillaume Alollinaire in Les Mamelles de Tiresias, subintitulata “Drama suprarealista” (reprezentata in 1916). Inceputurile miscarii se leaga de grupul (nonconformist si de evident protesc antiburghez) de la revista pariziana Literature (1919) condusa de Andre Breton, Louis Aragon si Phillipe Soupault, ca – reclamandu-se de la tutele artistica a lui A. Rimbaut, Lautreamont si Stephane Mallarme- capteaza tot mai mult din indrazneala spiritului innoitor si agresiv al dadaismului. De altfel, atat in Litterature (unde Breton publica ,in colaborare cu Phillipe Soupault, Campurile magnetice, primul text specific suprarealist), cat si in alte reviste, textele dadaiste alterneaza cu cele ale noii orientari, ce avea sa se numeasca apoi suprarealism. Sunt 2 miscari apropiate, avand scriitori comuni, dar alianta nu va dura.

IV. Avangardismul literar romanesc

Notiunea de avangardism, pusa in circulatie intr’o acceptiune estetica abia pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, este construita pe o evidenta analogie militara: tot asa cum avangarda unei armate pregateste intrarea ei in actiune, avangarda literara ar pregati instaurarea unor noi structuri artistice, ubminandu-le pe cele vechi. Analogia poate fi impinsa si mai departe: a face parte din avangada: in orice sens- implica o serie de calitati exceptionale, forta, combativitate, curaj, luciditate. Eisor de inteles de ce notiunea de avangarda artistica a avut, la inceput in mod excesiv, un caracter “partizan”: cei care s-au crezut investiti cu misiunea de a distruge formele expresive oficiale si perimate si de a impune altele noi s-au numit singuri “avangardisti” caci, fara indoiala, in circumstantele date, nimeni altcineva nu le-ar fi conferit un asemenea titlu.