Imaginea războiului în romanele lui Liviu Rebreanu și Camil Petrescu

PRELIMINARII

O parere: Ceea ce se crede indeobste ca a stimulat nevoia de exteriorizare a omului primitiv, comun, a fost declansarea, evolutia si, mai ales, deznodamantul unor catastrofe naturale si sociale sau, dimpotriva, un eveniment benefic, in masura sa provoace bucuria sau spaima, inducand deznadejdea. Ia aceia dintri indivizii comunitatii umane, supusi unei sensibilitati accentuate au rezonat diferit la astfel de evenimente, fie prin viu grai, insotit de inscriptionari grafice si, dupa aparitia scrierii, in texte cu caracter mai mult sau mai putin reflexiv.

Odata cu dezvoltarea si consolidarea in constiinta publica a ideii de arta ca modalitate de expresie subordonata categoriilor esteticului, a crescut si motivatia reprezentarii si a reflexivitatii comunicarii. Au aparut artistii penelului, ai daltii, ai sunetelor muzicale si ai scrisului. Dupa aceea, orice eveniment cu impact social benefic sau malefic a generat literatura. S-au nascut, astfel, eroii, personajele unor opere literare, cumuland trasaturi de caracter pozitive si negative, ceea ce a generat conflictul.

Tema conflictului in literatura are, din acest punct de vedere, o vechime imemoriala, fiind relevata inca din cele mai vechi scrieri; ma gandesc la poemele si epopeele antice, cum ar fi, de exemplu: Ghilgames, Iliada, Eneida, Vechiul Testament, etc, urmate, in maniera asemanatoare de cele medievale, datorate unor Torquato Tasso, Ludovico Ariosto, John Milton si altii.

CAPITOLUL I

LITERATURA RAZBOIULUI PANA IN

PERIOADA INTERBELICA

1. In literatura romana cronicile anonime si cele datorate unor cronicari cunoscuti mentioneaza atari evenimente, comentate de pe pozitii evident subiective, partizane, insa acest aspect nu impieteaza cu nimic asupra actului in sine.

Grigore Ureche aminteste in Letopisetul sau despre cateva batalii duse de oastea moldoveana, aflata sub conducerea unor voievozi ca Stefan cel Mare, Petru Rares, Alexandru Lapusneanu impotriva polonezilor, turcilor, tatarilor, si ce-i mai socant, impotriva muntenilor sau austro-ungarilor si ardelenilor, in scopul pastrarii integritatii Moldovei si a moldovenilor.

La randul sau, Miron Costin nu se rezuma doar la consemnarea unor batalii, ci si la succinta lor descriere, punand in evidenta calitati certe de narator, dar uzand si de maniera didacticista la moda in acele timpuri in Europa Occidentala.

“Daca au sosit la Telgin si lesii, precum era ostile lui Mihai Voda tocmite, asea au tocmit si Zamoyschii. Aripile tine oastea calare, di-na-direapta Petru Lasci, dintr-acolo era si husarii, di-na-stanga Ieremie-Voda cu oastea sa si cu o sama de lesi, iara Zamoyschii singur cu pedestrimea si cu armata, adeca cu puscile, au tinut mijlocul si dereptu impotriva pedestrimei lui Mihaiu-Voda au statut oastea.” 1Iata, deci, o pilda a celor afirmate mai sus.

Inzestrat cu talent narativ si descriptiv este si autorul anonim al Cronicii Balenilor, care face sa apara scene de lupta cu mase in miscare tumultoasa.

“Ci, cum am zis, nu atat au turburat pa domn nebunia acestor seimeni, cat au turburat a boierilor nebunie, de au fugit de la domnul sau la lesi. Care, turcii de s-ar fi potrivit, ar fi dat tara in robie pa faptele lor, dar, iar domnul chivernisind (macar ca domnia au pierdut-o), iar den oastea lui niciunul n-au perit, nici tara s-au robit. Langa aceasta fuga, ce ati auzit, a boierilor, lesii inca sa apropieste de turci. Turcii, auzind, au intrat in santuri si au bagat si pa Grigorie-Voda cu oastea lui si gatira tunuri si alta gatire. Sobetschi, viind cu ostile, cu buna randuiala, au inceput a sa bate den tunuri, den pusci, dar nu facea turcii nimic, pentru ca era turci putini si lesi multi; care vazand ca, intr-alt chip nu-i va putea sa-i razbeasca, au randuit husarii, carii in fier imbracati, si dupa dansii pantarii, carii sunt cu zale, si au dat navala in santuri, de junghia pa turci ca pa neste ramatori.”2

Ceea ce ni se pare important in activitatea cronicarilor este faptul ca au lasat cu buna stiinta dovezi ale tulburilor vremi prin care a razbit poporul roman, evenimente exemplare servind ca izvoare de inspiratie, in special pentru scriitorii secolului al XIX-lea.

2. O scriere de ampla intindere, care dezvoalta, printre altele, tema luptei dintre doua tabere adverse este romanul alegoric, in versuri Istoria ieroglifica sau Lupta dintre Inorog si Corb a lui Dimitrie Cantemir. Dificil de citit inca de la aparitie, datorita lexicului bogat si sintaxei, cu caracter de pamflet politic si social, acesta dezvaluie tesatura de intrigi care sta la originea obtinerii domniei de catre una sau alta dintre familiile boieresti cu sprijinul Inaltei Porti otomane, spre disperarea si revolta indreptatita a taranimii si amicilor oraseni. Succesiunea episoadelor romanesti, dispuse intr-o ordine savant inversata (procedeu specific baricului) are in vedere doua nuclee narative: lupta, stapanirea imparatiei animalelor (mostenire uzurpata prin intrigi fiilor Monocherobopardului) si incercarea de a anihila puterile recunoscute (chiar si de dusmani) ale Inorogului. Mobilul animal este, asadar, tinta tuturor uneltirilor, aflandu-se permanent in pericol. El reprezinta principiul binelui, in evidenta antiteza cu Hameleonul si Corbul, asupra carora se indreapta, in mod firesc, toata verva satirica si sarcastica a autorului, ceea ce confera un interes sporit din partea cititorului.