Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Limba Română
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 39 în total
Cuvinte : 19031
Mărime: 85.45KB (arhivat)
Cost: 7 puncte
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Prof.univ.dr. Ştefan Găitănaru
UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI FACULTATEA DE LITERE FILIALA RM. VÂLCEA

Cuprins

PLANUL LUCRĂRII

I. Limba româna literară în secolul al XIX – lea 4

1. Limba română literară în prima jumătate a sec. al XIX-lea

2. Etapa prepaşoptistă şi evoluţia limbii române literare

II. Ideile lingvistice ale lui Ion Heliade Rădulescu 10

1. Despre curentul italienizant şi latinist. Generic

2. Limba scrierilor lui Ion Heliade Rădulescu

III. Stilul creaţiei artistice. Limbajul 20

1. Limba şi literatura

2. Sistemul filozofic şi literatura

IV. Concluzii 35

V. Bibliografie 39

Extras din document

I. Limba română literară în secolul al XIX-lea

1. Limba română literară în prima jumătate a sec. al XIX-lea

Trăsăturile limbii române literare din secolul al XIX-lea sunt determinate de evoluţia ei anterioară, probată prin apariţia şi circulaţia multor lucrări din domenii diferite, ceea ce denotă nu numai existenţa unor preocupări susţinute în diferitele sectoare ale ştiinţei, dar şi preocuparea de a crea limbaje de specialitate pentru fiecare dintre ele. Cele mai răspândite sunt cărţile juridice, cele aparţinând literaturii istorice, cărţile populare, lucrările de popularizare a ştiinţei sau cele de iniţiere didactică şi, nu în ultimul rând, aşa cum s-a arătat, cele de gramatică.

Prima trăsătură, deosebit de evidentă în textele secolului al XIX-lea, este tendinţa de modernizare a ei. Limbajul ştiinţific şi nu numai el presupunea o preluare a terminologiei ştiinţifice din limbajul care între timp a devenit internaţional prin importul masiv de neologisme. Stilul beletristic, operele în proză şi cele poetice păstrează însă la mare cinste limba populară, consacrată deja de „Psaltirea pre versuri tocmită” a lui Dosoftei şi de „O samă de cuvinte” sau de întreaga cronică a lui Neculce, prima exercitând chiar o influenţă destul de mare în evoluţia limbii, graţie circulaţiei în teritoriile româneşti.

Exemplul cel mai elocvent al convieţuirii nestingherite a celor două tipuri de limbaj, cel popular şi cel ştiinţific, neologic este reprezentat de activitatea complexă a lui Ion Budai Deleanu, cel care, prin operele sale de popularizare a ştiinţei şi ca om de ştiinţă a contribuit la dezvoltarea decisivă a terminologiei ştiinţifice; în acelaşi timp însă, ca literat, în special în opera sa fundamentală, „Ţiganiada”, foloseşte cu mare succes limbajul popular. Din păcate, nici opera sa n-a circulat de la data apariţiei ei, încât să fi manifestat o influenţă directă asupra limbii epocii.

Direcţia populară a continuat cu mare succes prin opera lui Anton Pann, iar, ulterior, în regim de capodoperă cu opera lui Ion Creangă.

A doua trăsătură importantă a limbii din secolul al XIX – lea este că a continuat să dezvolte şi chiar să fixeze stilurile funcţionale, în toată complexitatea lor, asigurând astfel direcţiile fundamentale prin care acestea vor evolua până astăzi.

În acelaşi sens se continuă şi direcţia de teoretizări asupra limbajului, pe teme foarte variate, dar mai ales în sens aplicativ, prin crearea de gramatici, ştiinţifice şi didactice, de lexicoane, care, pe măsură ce lexicografia dobândeşte metode ştiinţifice, vor deveni dicţionare autentice. Ce este important este că discuţiile despre limbă au o foarte mare audienţă, aproape în fiecare carte; indiferent de ce parte a ştiinţei se ocupă, apar şi consideraţii referitoare la problemele limbii, la nivelul de atunci al înţelegerii fenomenelor.

O primă problemă cu o astfel de orientare este cea referitoare la problemele scrierii, vizând schimbarea alfabetului chirilic cu cel latin, dificultatea importantă fiind aceea a echivalărilor de sunete, cu toate dificultăţile ortografice care decurg din această transformare (crearea unei ortografii unitare). Problema nu este pusă în mod prioritar de reprezentanţii Şcolii Ardelene, dar ambele direcţii, şi cea teoretică şi cea referitoare la alfabet au preocupat la modul cel mai serios pe aproape toţi latiniştii.

De altfel, s-a arătat că preocupările aplicative au fost cele care au bulversat cel mai mult evoluţia limbii române literare. Aceasta din cauză că anumite sunete specifice limbilor balcanice (deci şi limbii române) pentru care alfabetul chirilic avea variante grafice, dar care nu erau specifice limbii latine, puneau problema stabilirii corespondenţelor între foneme şi grafeme.

Procesul de trecere a fost foarte îndelungat ( de peste 80 de ani) deoarece sunete precum ş, ţ, ă, î, ce, ci, ge, gi, neavând corespondent în latină, au creat serioase dificultăţi. Mulţi cercetători au opus rezistenţă, în virtutea unui conservatorism al vârstei, alţii întrucât asociau alfabetul chirilic textului religios, având în felul acesta o alură sacră. Contribuia la aceasta şi faptul că transformarea era cerută cu foarte mare energie de către ardelenii catolici, care, retranscriind textele ar fi putut face adaosuri antidogmatice ortodoxe.

Dificultatea cea mai mare a fost aceea de a se stabili o ortografie unitară, zelul inovaţiilor cuprinzându-i pe aproape fiecare autor de gramatici sau de sistem ortografic, teoretic sau practic. Diversitatea părerilor generată de lipsa unui control ştiinţific în concordanţă cu dezvoltările lingvisticii mondiale a constituit un impediment foarte serios în evoluţia limbii române literare. Acest lucru a fost subliniat deseori de către cercetători: “Lucrul acesta a îngrenat enorm drumul spre unitatea limbii literare şi a tulburat conştiinţele tuturor cărturarilor vremii. Direcţiile lingvistice sunt nu numai foarte numeroase, ci şi total deosebite unele de altele” De altfel şi comportamentul lingvistic al acestora era diferit polarizat, între cele două extreme: “Pe lângă unele tendinţe extremiste, în direcţia unei latinizări sau italienizări cât mai accentuate, se observă, în acelaşi timp şi o tendinţă arhaizantă ai cărei reprezentanţi se complac în întrebuinţarea în continuare a elementelor greceşti şi turceşti, împotriva neologismului care îşi face loc în limbă, cu tot mai mare hotărâre, pe zi ce trece”

În esenţă, trăsăturile limbii române literare de la începutul secolului al XIX-lea sunt: instabilitatea ortografică, generată de înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin; dinamica schimbărilor din vocabular, constând din înlocuirea elementelor turceşti şi greceşti cu cele latino-romanice, apariţia şi conturarea incipientă a trăsăturilor prin care se individualizează stilurile funcţionale moderne, crearea, legat de aceasta, a terminologiei ştiinţifice în toate domeniile cercetării moderne, persitenţa trăsăturilor specifice ale limbii populare şi orientarea stilului beletristic spre utilizarea acestora. Descrierea limbajului operelor de artă este cea mai avantajată, deoarece în studiile moderne şi chiar în cele actuale, în Gramatica Academiei şi mult după aceea, aproape toate exemplificările se fac din operele autorilor, în aşa fel încât, cuprinderea lor în metalimbaj le conferă caracter de exemplaritate, ca şi cum ar aparţine limbii române literare şi nu unui stil funcţional.

2. Etapa prepaşoptistă şi evoluţia limbii române literare

În această perioadă se produce contactul cel mare, direct, între românii din principatele române şi cultura apusului. Ei văd drumul cel lung făcut de celelalte popoare europene care trăise în împrejurări mai fericite decât ale lor şi doresc să le ajungă. Toate întreprinderile culturale din acest timp de la această idee pornesc. Astfel Heliade în primul său articol din "Curierul românesc" (1829) arată că în toate ţările civilizate apar ziare, şi îndeamnă pe "cei care zic că sunt floarea neamului" să se pună la lucru şi să se ruşineze "să fie mai jos decât pleava celorlalte neamuri". Numărul celor care ascultă astfel de îndemnuri este restrâns la început, dar se măreşte în timp, mai ales datorită presei. Ziarul sau revista, mai bine decât cartea, întreţin legăturile dintre autori şi cititori, provoacă întrebări şi răspunsuri. "Curierul românesc" care începe să apară în Bucureşti la 8 aprilie 1829 şi "Albina românească" în Iaşi la 1 iunie acelaşi an, sunt, e drept, la început gazete aproape oficiale, pentru că publică mai ales ştiri politice din ţară şi din afară; dar mai târziu încep să dea şi mici informaţii literare, să dea articole istorice, nuvele, poezii, astfel că ajung să strângă în jurul lor toată mişcarea literară din ţară.

Preview document

Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 1
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 2
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 3
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 4
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 5
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 6
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 7
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 8
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 9
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 10
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 11
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 12
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 13
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 14
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 15
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 16
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 17
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 18
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 19
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 20
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 21
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 22
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 23
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 24
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 25
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 26
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 27
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 28
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 29
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 30
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 31
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 32
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 33
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 34
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 35
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 36
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 37
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 38
Ion Heliade Rădulescu și Limba Română Literară - Pagina 39

Conținut arhivă zip

  • Ion Heliade Radulescu si Limba Romana Literara.doc

Alții au mai descărcat și

Școala ardeleană între conservatorism și inovație - cale a valorilor europene moderne

INTRODUCERE MOTO: „ chinuiţi de cugetul foarte lucid că trebuiau, în răstimpul unei vieţi, să ridice un popor, rămas cu secole în urmă, la...

Tipuri de Personaje în Romanele lui Camil Petrescu

I. ARGUMENT Comunicarea este o dimensiune fundamentală a existenţei noastre individuale, sociale şi culturale şi constituie una din liniile de...

Literatura Postbelică

Argument ,, O povestire e o fibra din durerea trecerii noastre. Când e vesela, lumineaza tâmpla, trista, izbeste-n osul fruntii. O povestire...

Tehnica Jurnalului in Proza lui Mircea Eliade

Introducere Fără a conştientiza, sîntem adeseori nişte diarişti: orice eveniment personal, notat într-un caiet ascuns, constituie un jurnal intim....

Dimensiuni ale Fantasticului

INTRODUCERE Despre fantastic au apărut numeroase studii cu caracter teoretic dar şi aplicativ, de pe poziţii diferite: studii istorico-literare...

Mircea Eliade - Personalitate Complexă

Mircea Eliade - personalitate complexă a culturii române Mircea Eliade s–a născut la Bucureşti la 9 martie 1907 în familia căpitanului Gheorghe...

Poezia Postmodernistă

Justificarea temei Consider că am ales această temă dintr-un motiv foarte întemeiat; în ultimele decenii au apărut în literatură nume noi care...

Simbolismul

Simbolismul Prezentare generala Definitie Simbolismul este un curent literar aparut in Franta ca reactie la estetica parnasianismului in...

Te-ar putea interesa și

Limbajul Presei Românești din Secolul al xix-lea

Capitolul I. Istoria presei în secolul al XIX-lea 1.1. Dibuiri şi începuturi Inventarea tiparului pentru imprimarea cărţilor, a ziarelor şi a...

Mihai Eminescu

CRONOLOGIE -CAP I- Viata si activitatea literara a poetului Mihai Eminescu 1812 Febr. 10. Se naste la Calinesti (Suceava) tatal poetului,...

Evaluarea Potentialului Turistic al Judetului Arges

Date generale Situat în partea central-sudica a României, judetul Arges, cu o suprafata de 682631 ha, reprezinta 2,9% din teritoriul tarii. Pe...

Nuditatea în presa scrisă

Capitolul 1 Presa scrisa 1.1. Istoric Constantin Antip in lucrarea sa "Contributii la Istoria Presei Romane"(Uniunea ziaristilor din R.P.R.,...

Construirea Mesajului Publicitar în Presa Scrisă

Introducere Publicitatea o putem defini ca fiind orice formă platită de prezentare şi promovare impersonala a ideilor , bunurilor sau serviciilor...

Literatura Română

CAPITOLUL I LITERATURA ROMÂNĂ ÎN PERIOADA PAŞOPTISTĂ 1.1. REPERE ALE LITERATURII ROMÂNEŞTI Prima jumătate a secolului al XIX- lea este în...

Argeșeni în spiritualitatea românească

ARICESCU, CONSTANTIN D. 18. III. 1823 – 18. II. 1886 Scriitor, istoric şi publicist, născut la Câmpulung. A fost fiul serdarului Dimitrie...

Enciclopedismul lui Ion Heliade Radulescu

INTRODUCERE Prima jumătate a secolului al XIX-lea, unde aflăm începuturile literaturii romîne moderne şi ale formării limbii literare comune...

Ai nevoie de altceva?