Modele epice în romanul interbelic

Perioada interbelica cuprinde perioada dintre cele doua razboaie mondiale intre anii 1918-1944. Aceasta se caracterizeaza pe plan european prin infrangerea Germaniei, prabusirea imperiului Austro-Ungar si revolutia din Rusia. Pe plan national se realizeaza unitatea nationala si integrarea in ritmul european de modernizare.

In literatura tendintelor umaniste democratice care domina in epoca li se opun forme de ideologie rasista: Fasciste, reactionare. De aceea viata literara cunoaste conflicte si polemici violente. In acest contest se impun personalitati ca Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, ion Barbu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu.

Factorii dezvoltarii romanului interbelic

Dintre factorii care au determinat acest fenomen amintim: mutatiile fundamentale in mentalitatea culturala (psihanaliza lui Freud, “intuitionismul” lui Bergson, “fenomenologia” lui Husserl) si in mentalitatea literara (reinterpretarea marilor analisti: Dostoievski, Stendhal; prestigiul romanticilor Marcel Proust, Andre Gide, James Joyce, Virginia Woolf), schimbarea perceptiei asupra speciei literare (nu mai e considerate literature de divertisment), stimularea interesului scriitorilor si al publicului pentru problema romanului prin dezbaterile si articolele din presa literara a vremii, necesitatea sincronizarii literaturii romane cu aceea europeana, dar si aparitia unei generatii de prozatori talentati.

In perioada interbelica disputele literare se duc in jurul modernismului si al traditionalismului.

Modernismul denumeste tendinta inovatoare intr-o anumita etapa a unei literaturi. Acest curent apare in literatura secolului al XX-lea, opunandu-se traditionalismului si proclamand noi principii creatiei.

Tendinta modernista sustine:

- europenizarea (sincronizarea) literaturii nationale cu literatura Europei

-promovarea scriitorilor tineri

- teoria imitatiei

- eliminarea decalajului in cultura

- trecerea de la o literatura cu tematica rurala la una de inspiratie urbana

- cultivarea prozei obiective

- evolutia poeziei de la epic la liric si a prozei de la liric la epic.

Prin traditionalism se intelege continuarea vechilor curente traditionale preluandu-se ideea ca istoria si folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor. La aceste conceptii se adauga de catre Nechifor Crainic factorul spiritual, credinta religioasa ortodoxa care ar fi elementul esential de structura a sufletului taranesc. Consecinta acestei teze era ca opera de cultura cu adevarat romaneasca trebuia sa includa in substanta ei ideea de religiozitate.

Dintre scriitorii traditionalisti amintim: Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, iar dintre prozatori Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale si dintre dramaturgi Adrian Maniu si Lucian Blaga.

Reviste si curente:

Dupa primul razboi mondial ziarele si revistele literare sporesc la numar. Asa avem “Viata romaneasca”. Apare la 6 martie 1906 la Iasi sub conducerea lui Constantin Stere, si Paul Bujor. Director stiintific devine profesorul dr. Ion Cantacuzino, iar proprietarii revistei sunt Constantin Stere, Ion Botez, Garabet Ibraileanu. Insa, din 1915 directorul unic ramane Garabet Ibraileanu. In timpul primului razboi mondial revista isi inceteaza aparitia pana in 1920, cand reapare sub conducerea lui Ibraileanu. Din 1930 se muta la Bucuresti, conducerea fiind preluata de Mihail Relea si George Calinescu. Din 1948 va aparea seria care continua pana astazi.

In” “Viata romaneasca accentul se pune pe autenticitate si specificul national inteles ca dimensiune sociala, important fiind poporul si rasa,europenizarea ca asimilare a spiritului national, repudierea decadentismului si simpatia pentru taranime.