Pendulul lui Foucault de Umberto Eco - Recenzie

Cunoscut la nivel international ca autor lucrari si tratate de semiotica, teorie literara, critica literara, traductologie si opere cu caracter eseistic, Umberto Eco se remarca şi în afara lumii academice prin impresionanta opera beletristica, inceputa in 1980 cu: ”Numele Trandafirului”

În 1988, Umberto Eco publică "Pendulul lui Foucault", al doilea dintre cele cinci romane pe care le-a scris până acum. Subiectul e însăşi ficţiunea literară: eroii se documentează pentru un roman unde ar urma să fie folosite toate teoriile cunoscute ale conspiraţiei, amestecând masonii şi templierii, pentru ca în cele din urmă ordinea simbolică să se răzbune, iar personajele să ajungă victime ale propriului joc.

Titlul se inspira din inventia lui Jean Bernard Leon Foucault (1819-68) :O sferă de 28 de kg. atârnată sub Cupola Panteonului din Paris, cu un fir de 67 de metri lungime care demonstreaza miscarea de rotaţie a Pământului. Romanul ,ca naraţiune, este pus în gura lui Casaubon( vocea care nareaza), un savant care isi scrie teza de doctorat avand ca subiect procesul Cavalerilor Templieri. Actiunea se petrece mai mult prin anamneza naratorului: in Conservatoire des Arts et Metiers din Paris(locul unde se afla Pendulul). Casaubon constata ca exista un punct fix in Univers, de unde Universul poate fi dominat, astfel ca doreste sa se identifice cu acel Punct Fix, cautat de intreaga lume.”Pendulul imi spunea ca ,totul se misca,globul,sistemul solar,nebuloasele,gaurile negre si toti fiii nascuti din marea emanatie cosmica, de la primii eoni pana la material cea mai vascoasa,un singur punct ramanea,pivot,pilon,sprijin ideal,facand ca Universul sa se miste in juru-I”(pag.10,vol.1)

Impartit in zece parti, fiecare parte fiind reprezentata de un sefirot, “Pendulul lui Focault” este de fapt o culegere de informatii formidabile, livrate cititorului de catre un erudit, autorul insusi, care face permanent referiri la ocultism ,alchimie, cabala, Teoria Conspiratiei sau Cavalerii Templieri.

La Pilades Bar, Casaubon se intalneste cu Jacopo Belbo, un editor de texte obscure la Garamond Press si acceptă un loc de muncă in calitate de consultant alaturi de acesta. La Garamond, Casaubon il cunoaste si pe Diotallevi (piemontez,care pretinde a fi evreu si are un interes puternic in numerologie si misticism evreiesc.) Acesta detine vaste cunostinte despre cabala, scopul sau in poveste parand sa fie acela de contrast: spiritualitate meditativa, versus convingeri oculte.

In timp ce Casaubon se afla la agentia de presa, ceilalti doi redactori primesc o vizita neasteptata din partea unui colonel pe nume Ardenti (care se va afla mai târziu ca a fost colaborator nazist SS şi veteran al Legiunii de Externe a Franţei.). Ardenti aduce un manuscris care pretinde a fi "Planul Templierilor", care implică, printre altele si referiri la Sfântul Graal. Graal reprezinta o sursă de energie, iar Templierii au fost gardienii acestui secret al energiei, drept urmare ar fi elaborat un Plan. Împreună cu colegul lui Belbo ,Casaubon examinează teorii fantastice ale unui autor prospectiv, Ardenti colonelul, care susţine că, timp de şapte secole, templierii au contribuit la realizarea unui sistem complex de razbunare.

Când Ardenti dispare misterios, cei trei încep să isi foloseasca cunoştinţele detaliate despre ştiinţele oculte pentru a “reconstrui” celebrul Plan al Templierilor.

(Speculaţiile despre o presupusă persecuţie secretă a Ordinului romano-catolic al Cavalerilor Templieri, suprimat de Biserica Catolică în 1307, au fost destul de răspândite, şi “cavalerii persecutaţi” ai lui Ramsay au fost rapid identificaţi cu Cavalerii Templieri. Din secolul XVIII încoace, majoritatea ordinelor ezoterice au dat membrilor lor genealogii mitice care îi includeau pe Cavalerii Templieri, Noe, Sf. Ioan sau regele Solomon, precum şi personalităţi faimoase din literatură şi artă. În general, majoritatea membrilor lor sunt conştienţi de caracterul pur şi simplu simbolic şi mitic al acestor genealogii. Cu siguranţă, atât Weishaupt cât şi Knigge erau conştienţi că genealogiile lor erau “simbolice” sau, mai simplu, inventate de ei înşişi. În timp ce este adevărat că Templierii au supravieţuit în unele ţări timp de un secol după suprimarea lor, legende despre o persecuţie secretă după secolul XV sunt privite ca “iremediabil de stupide”, cu cuvintele faimosului istoric francez Regine Pernoud (1909-1998). ).

„Pendulul lui Focault” ofera si el o alternativa la forma materiala pe care ar avea-o Graalul : prin personajul Ardenti, Graalul este identificat cu un imens cufar pentru comori, apoi ca material radioactiv, care controlat de Templieri, le-ar fi permis acestora sa conduca lumea. Pentru cultura secolului XX,Graal-ul ajunge sa reprezinte: ”transcendenta perfectiunii pamantesti”, asa cum este sugestiv denumit de Wolfram Eschenbach (autorul variantei Templiere a mitului Graal).Se poate vorbi de trei nivele de intelegere a Graalului:spiritul Graalului, sufletul, si corpul Graalului.