Rolul literaturii în perioada pașoptistă

Termenul pasoptism care desemneaza o perioada importanta din istoria literaturii romane este provenit de la denumirea haplologica a anului revolutionar 1848.

In literatura romana “Momentul 1848” reprezinta momentul fundamentarii literaturii nationale prin orientarea oferita de revista “Dacia literara” care a lansat un current si a format generatia cunoscuta sub numele: “generatia scriitorilor pasoptisti”.

Perioada premergatoare revolutiei de la 1848 a insemnat inceputul poeziei noastre romantice

Pasoptismul cuprinde perioada literara dintre 1840 si 1860 perioada care pentru literatura romana inseamna epoca de modernizare, de afirmare a romantismului si de fundamentare a majoritatii speciilor.

Pasoptismul este o ideologie literara niciodata sintetizata intr-un program particular si supusa unor comandamente exterioare: mesianusm cultural si revolutionar,spirit critic,deschidere spre Occident si lupta pentru impunerea unui specific national, constiinta civica si patriotica ,constiinta pionieratului in mai toate domeniile vietii, o retorica a entuziasmului si a trezirii la actiune.

Articolele programatice ale vremii reflecta ideologia litarara pasoptista.Doua personalitati un rolul de indrumator al fenomenului cultural-literar.

Intr-o prima etapa ,corespunzatoare primei generatii pasoptiste,acest rol ii revine lui Ion Heliade –Radulescu prin articolul din ziarul Curierul romanesc, aparut la Bucuresti , incepand cu 1829 ,caruia ii adauga din 1837 suplimentul literar Curierul de ambe sexe.Datorita indemnurilor adresate tinerilor scriitori:”Nu e vreme de critica,copii; e vreme de scris;sa scrieti cat veti putea si cum veti putea”, a fost posibil debutul unei intregi generatii , intre 1830-1830 :Vasile Carlova,Gr.Alexandrescu,Dimitrie Bolintineanu,Cezar Bolliac.

O alta etapa este marcata de contributia lui Mihail Kogalniceanu ,redactorul revistei iesene Dacia literara ,care are ca obiectiv exclusiv literatura.Programul revistei orienteaza literatura timpului; in cele trei numere aparute, se publica opera ale celor mai valorosi scriitori ai vremii(C.Negruzzi,Vasile Alescandri.Grigore Alexandrescu s.a.) dar directia imprimata se reflecta in toata literatura epocii.

In perioada pasoptista se afirma primii nostri scriitori moderni in cadrul curentului national popular de la "Dacia Literara". Mihail Kogalniceanu, in articolul program al acestei reviste, subliniaza clar ideile care vor sta la baza orientarii literaturii:

- intemeierea spiritului estetic in literature romana pe principiul estetic :”Critica noastra va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana” ;

- combaterea imitatiei si a traducerilor mediocre : “Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa ,pentru ca omoara in noi duhul national.Aceasta manie este mai ales covarsitoare in literatura [ ] Traductiunile insa nu fac o literatura” ;

- afirmarea idealului de realizare a unitatii limbii si literaturii romane “talul nostru este realizarea dorintii ca romanii sa aiba o limba si o literature comuna pentru toti ” ;

- promovarea unei literature originale prin indicarea unor surse de inspiratie in conformitate cu specificul national si cu estetica romantica :”Istoria noastra are destule fapte eroice ,frumoasele noastre tari sunt destul de mari ,obiceiurile noastre sunde destul de pitoresti si de poetice pentru ca sa putem gasii si la noi sujeturi de scris ,fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii.”

Aparand ideea de originalitate in literatura, mentorul creatiei pasoptiste dezvolta in acelasi timp si spiritul critic, exercitand, in acest fel, o influenta hotaratoare asupra fizionomiei culturii romanesti de la mijlocul sec trecut. "critica noastra-spunea M.Kogalniceanu-va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana".

Existenta unui clasicism romanesc a facut posibila simbioza intre luminism si romantism, clasicism si preromantism, fapt explicabil prin presiunea modelelor de tot felul, dar, si prin situatia speciala in care se afla literatura noastra dornica de sincronizare cu ordinea rapida a unor etape, dar, in egala masura, obligata sa-si afirme identitatea nationala. Aparut in conditii sociale si culturale foarte specifice, romantismul romanesc va avea, natural, o fizionomie proprie. Preluand conceptele lui Fridrich Sengle, V.Nemoianu, distinge un romantism (high romantism) care avea ca trasaturi radicalism, ideologie coerenta, vizionarism, simt cosmic, integrarea contrariilor, misticism si intensitate paisonala si urme foarte slabe in realitatea literala a acestei perioade si un al doilea romantism (Beidermeier) care avea ca trasaturi inclinatia spre moralitate (de aici predilectia pt poezia didactica), valorile domestice, intimismul, idilismul, pasiunile temperate, confort spiritual, sociabilitatea,militantismul, conservatorismul, ironia si resemnarea, fiind mult mai evoluat la scriitorii nostri reprezentativi din jurul anului 1840.