Rolul Ziarului în Teatrul lui Caragiale

INTRODUCERE

Pornind de la ideea că marile opere ale trecutului nu emit astăzi acelaşi sunet ca şi ieri, că evenimentele au precipitat în scrierile autorilor clasici alte înţelesuri, ne-ar putea face să credem că opera lui Caragiale în zilele noastre nu mai are nici o importanţă. Ori nu este aşa, pentru că ne punem fireasca întrebare de ce joacă azi Caragiale - sau de ce e mai actual ca oricând - ne uităm în jurul nostru şi putem observa ziarişti ca Rică Venturiano sau ca Edgar Bostandaki care "dau de mal gazeta", citim ziare care, la fel ca şi în vremea lui Caragiale, sunt subordonate politicului. Ziarele însă, sunt cele mai aprige când e vorba de politică, iar fiecare eveniment, fie politic fie nu, trecea atunci şi trece şi acum prin sita deasă a presei.

Caragiale s-a deplasat spre noi din capitolul de istorie literară şi fără să ne dăm seama şi-a modificat profilul hotărâtor. Cu o mare uşurinţă îl putem adapta pe Caragiale societăţii de azi, nu pentru că l-am uitat, ci pentru că proza noastră contemporană şi nu numai l-a văzut maestru şi s-a inspirat din el.

Caragiale a fost cercetat de exegeză de nenumărate ori şi ne-am putea pune fireasca întrebare : " ce mai putem spune ?" sau putem anula punctul lor de vedere - răspunsul este simplu : o altă perspectivă asupra scrierilor unui clasic nu înlătură cu necesitate pe aceea care a precedat-o, ci o completează. Alte explicaţii nu sărăcesc o operă, ci îi întregesc înţelesurile, ca exemplu putem lua orice scriitor contemporan care zugrăveşte societatea de azi în cele mai mici detalii. În structura unei mari creaţii se află nenumărate sensuri pentru care poate s-a trecut cu vederea sau au fost studiate foarte puţin. Asta nu înseamnă că marea creaţie are o valoare mai mică. De aceea m-am gândit să abordez teatrul marelui dramaturg I.L. Caragiale din perspectiva importanţei ziarului în societatea în care trăieşte, se inspiră şi scrie autorul.

Socotim aşadar opera lui Caragiale un sistem complex de intenţii şi adevăruri care convieţuiesc într-o ambiguitate artistică desăvârşită, de fapt o totalitate prin care se exprimă o epocă, contemporanul ei şi artistul care o transcede. În acest sistem complex ziarul are un rol hotărâtor. Gazeta "pâinea cea de toate zilele a opiniei publice” este lecturată ritualic în „O noapte furtunoasă”, este citită cu pasiune de Conu Leonida, personaj al piesei cu acelaşi nume, şi este mijloc care l-ar putea ajuta pe Caţavencu să obţină mandatul de deputat. În piesele de teatru ale scriitorului este prezentată foamea de gazetă care se manifestă violent şi cu patimă, iar personajele lui Caragiale sunt parcă subjugate de această forţă miraculoasă a textului tipărit care departe de a vehicula o înţelepciune supremă, el este o ficţiune înăscută din imaginaţia debordantă a creatorului său fie că se numeşte Caracudi care îl scrie între două halbe de bere la bufetul din Cişmigiu sau Rică Venturiano care exploatează clişeele la modă.

Vom încerca să demonstrăm în această lucrare că publicistica reprezintă domeniul cel mai consistent al scrisului caragialian, un fel de constantă care-i străbate toate etapele creaţiei şi toate momentele vieţii pentru că, dacă încercăm să stabilim momente când I.L. Caragiale a scris cu precădere teatru sau proză, activitatea publicistică nu poate fi limitată la o etapă deoarece ea s-a desfăşurat pe o perioadă de patru decenii, adică aproape întregul registru al activităţii artistului.

Vom vedea că publicistica lui Caragiale reprezintă domeniul ce poartă toate datele definitorii ale scrisului caragialian, ea dezvăluindu-l pe omul, cetăţeanul şi scriitorul Caragiale.

Vom observa deasemenea că prozatorul şi autorul dramatic interferează permanent cu publicistul Caragiale, iar gazeta, una din cele mai interesante produse ale vieţii publice îşi va găsi proiecţia în imaginar, în teatru şi în proză prin populara constantă a operei literare cu figuri de ziarişti şi cu ziare a căror prezenţă e aproape nelipsită.

Putem încheia prin a spune că lumea operei lui Caragiale e de fapt o oglindă a societăţii în care trăieşte, iar Caragiale în incursiunile sale de gazetar politic rămâne moralistul care observă moravurile instituţiilor şi ale oamenilor. Teatrul lui Caragiale, dar într-o măsură şi mai mare sunt pline de aluzii şi de ironii la adresa subculturii de consum şi a celor pentru care valorile artistice adevărate nu au nici o valoare.

CAPITOLUL I.

Implicarea lui Caragiale în viaţa politică şi publicistică

A exista ca fiinţă umană înseamnă a trăi înconjurat de alte fiinţe. Spaţiul în care trăim se numeşte societate, aparţinem ei şi ne derulăm viaţa în ea. Socialul implică organizare, iar acest lucru determină politicul. Viaţa noastră nu se poate derula altfel, participăm la viaţa socială, deci conform celor spuse de Sartre ne implicăm politic.

Caragiale cu harul său sciitoricesc a dorit să zugrăvească prin operele sale o frescă social – politică a vremurilor în care a trăit. Nimeni până la el nu a fost interesat de acest subiect şi cu atât mai puţin în dramaturgie.

Viaţa social – politică în secolul al XIX-lea era impresionantă dacă luăm evenimentele aşa cum le cunoaştem din perspectivă istorică, de mişcările politice care au loc în România de acum două secole, de evenimentele ce conduc ţara spre o nouă etapă a existenţei sale. Şi astfel binecunoscutele evenimente devin sursa de inspiraţie pentru Caragiale.

Credem că nimic nu este mai fascinant decât să fi contemporan cu propriile tale personaje şi acţiuni. Toate acestea se datorează faptului că însuşi Caragiale s-a împlicat în politică deşi nu i-a făcut o reală plăcere.

Caragiale, încă din tinereţe, susţine critica, nutrea interes pentru politică „devorând ziarele roşii” 1 (ziarele roşii erau ale liberalilor). Un alt prilej de experienţă personală a maestrului, dezamăgitoare, a fost serviciul său în „garda civică” 2 Există în această gardă spiritul politicianist, în care propaganda liberală, prin anumite metode, îi covârşea cu desăvârşire pe conservatori. Atunci garda era considerată un instrument al liberalismului. Acest episod este bine tratat în piesa „O noapte furtunoasă”. Iată un lucru, care i s-a întâmplat scriitorului în realitate, devine subiect pentru o piesă de teatru. Caragiale nu a scăpat niciodată ocazia de a se confunda cu proprile sale personaje.

Caragiale are poate privilegiul de a trăi într-o perioadă istorică destul de importantă pentru noi. Ne aflăm în vremea grupărilor liberale în frunte cu I.C. Brătianu şi C.A. Rosetti şi în vremea guvernării lui Mihail Kogălniceanu, care era prim-ministru, iar preşedinte al Consiliului de miniştrii era Dimitrie Ghica. Apoi a urmat guvernarea lui I.C. Brătianu, perioadă de guvernare de 12 ani, iar dintre toţi redactorii Caragiale a simţit cel mai bine consolidarea regimului. Nu putem trece cu vederea această perioadă importantă din istoria României şi a românilor deopotrivă. Fiecare moment istoric important marchează şi viaţa social – culturală a acestui popor.