Studiu de caz - Perioada pașoptistă

Perioada pasoptista (1830-1860) este o epoca de afirmare a literaturii nationale, in preajma Revolutiei de la 1848. Perioada se caracterizeaza printr-o orientare culturala si literara cu trasaturi specifice epocii de avant revolutionar, de emancipare sociala si nationala, de militare pentru realizarea Unirii. Este perioada in care se incearca ,,arderea" unor etape care nu fusesera parcurse de literatura noastra si care se desfasurasera succesiv in literaturile occidentale, in decursul a mai bine de un secol si jumatate. Principala trasatura a literaturii pasoptiste consta in coexistenta curentelor literare, nu numai in opera aceluiasi scriitor, ci chiar si in aceeasi creatie. Curentele literare (iluminism, preromantism, romantism, clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan. Pasoptismul este o ideologie literara niciodata sintetizata intr-un program particular si supusa unor comandamente exterioare: mesianism cultural si revolutionar, spirit critic, deschidere spre Occident si lupta pentru impunerea unui specific national, constiinta civica si patriotica, constiinta pionieratului in mai toate domeniile vietii, o retorica a entuziasmului si a trezirii la actiune.

Afirmarea unei generatii de scriitori, gazetari, istorici si oameni politici, numita de posteritate generatia pasoptista, determina inceputul modernitatii noastre culturale, o perioada de tranzitie si de prefaceri palpabile.

Scriitorii pasoptisti au vocatia inceputurilor si, poate de aceea, disponibilitatea de a aborda mai multe domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de scriitura.

Polimorfismul preocuparilor individuale se explica in contextul epocii. Pana la 1830 nu se poate vorbi la noi de o traditie a literaturii culte sau de o intentionalitate estetica a scrierilor literare. Constiinta faptului artistic, ideea de beletristica, se nasc in aceasta perioada, cand se petrece si transformarea autorului in scriitor. Curentele sunt importate o data cu formele, ideile literare vin impreuna cu tiparele narative sau prozodice. Occidentalizarea nu s-a produs brusc, ci a traversat etapa initiala a traducerilor, a adaptarii, a imitarii modelelor, a respectarii structurilor date (in fond, conform ideologiei clasicismului). Activitatea publicistica a lui Kogalniceanu, Russo, Alecsandri si Negruzzi, prin atitudinea lor lucida si responsabila, a contribuit la instituirea premiselor culturii romane moderne. ,,Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national. [ ] Traducerile insa nu fac o literatura." afirma Kogalniceanu in Introductie la Dacia literara, in 1840. Articol-prograra al romantismului romanesc, Introductia se axeaza pe evidentierea necesitatii de realizare a unei literaturi nationale originale si pune in miscare o schema de idei generale.

Literatura pasoptista se dezvolta sub semnul romantismului european si parcurge un drum sinuos. Dupa literatura anilor 1825-1830, care abunda in adaptari dupa autorii straini, in special francezi, e de remarcat sincronismul dintre manifestul romantismului francez (Prefata la drama Cromwell, de Victor Hugo, in 1827) si articolul-program Introductie, publicat de Kogalniceanu in 1840. Scriitorii romani ai epocii asimileaza rapid manifestul romantismului francez si aplica principiile acestuia, cu particularitatile curentului national-popular de la revista Dacia literara. Scriitorii generatiei pasoptiste au cultivat teme si motive romantice, au ales istoria ca sursa de inspiratie pentru o lirica a patriotismului ardent si natura - coordonata a sufletului romanesc, au valorificat literatura populara si mitologiile orientale. Fantezia creatoare, libertatea de creatie, aspiratia spre absolut, spiritul rebel si contestatar sunt cateva trasaturi ale scriitorilor pasoptisti. Romantismul Biedermeier este o varianta degradata a Romantismului inalt, manifestat in Europa in perioada 1790-1815, impur, eclectic si predispus la orice compromis stilistic sau simbioza tematica. Conceptul de romantism Biedermeier se poate asocia produsului literar al anilor 1830-1860 (cf. Virgil Nemoianu, respectiv, Nicolae Manolescu) pentru a identifica fenomenul hibridarii estetice, conglomerat de forme si motive vechi si noi in cuprinsul aceleiasi opere. Alecsandri ar putea fi in acest sens exemplul tipic. Poezia pasoptista cultiva specii lirice si epice. in unele opere se imbina trasaturi ale mai multor specii.