Cuprins
- Argument
- I. Viaţa şi activitatea lui Titu Maiorescu în date şi impresii;
- II. Titu Maiorescu: “Junimea” şi “Convorbiri Literare”;
- III. Titu Maiorescu: estetician.
- O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867
- 1. Condiţiunea materială a poeziei;
- 2. Condiţiunea ideală a poeziei;
- IV. Titu Maiorescu şi problemele limbii şi culturii.
- a) Despre scrierea limbii române (1866);
- b) În contra direcţiei de astăzi în cultura română (1869);
- c) Direcţia nouă în poezia şi proza română (1872);
- V. Titu Maiorescu critic literar.
- a) Direcţia nouă în poezia şi proza românească (1872);
- b) Comediile lui Caragiale (1885);
- c) Eminescu şi poeziile lui (1889);
- d) Critice;
- VI. Concluzii.
Extras din proiect
ARGUMENT
Lucrarea Titu Maiorescu – îndrumător al literaturii române îşi propune să evidenţieze personalitatea marelui om de cultură, activitatea sa în diferite ramuri ale culturii române.
Titu Maiorescu se înscrie în rândul figurilor titanice din cultura românească alături de Bogdan Petriceicu Haşdeu, Nicolae Iorga şi alţi titani culturali.
În primul capitol am încercat să schiţăm în date şi impresii viaţa şi activitatea lui Titu Maiorescu.
În al doilea capitol se evidenţiază rolul de conducător al criticului în cadrul societăţii Junimea şi a revistei Convorbiri literare precum şi rolul acestora în dezvoltarea culturii şi literaturii române. Obiectivele pe care propunea să le atingă Junimea au corespuns cu cele ale omului de cultură Titu Maiorescu.
În capitolul următor prezentăm activitatea de critic literar a lui Titu Maiorescu evidenţiată în lucrările de marcă precum: Direcţia nouă în poezia şi proza română apărută în 1872, Comediile lui Caragiale apărută în 1885 în care îl apără pe marele dramaturg în faţa celor care îl atacaseră după punerea în scenă a pieselor sale. Titu Maiorescu numeşte teatrul lui Caragiale “adevărat început de literatură dramatică naţională, independentă, trăind din propriile sale puteri” în rândul “mişcării intelectuale sănătoase”.
În Eminescu şi poeziile lui apărută în 1889, Titu Maiorescu fixează lucul lui Eminescu în literature română a timpului, dar şi în perspective ei, cu previziuni care, ca şi cele făcute în cazul lui Caragiale s-au dovedit a fi perfect îndreptăţite azi. Titu Maiorescu observă la Eminescu o “covârşitoare inteligenţă” ajutată de o prodigioasă memorie. Maiorescu vede în Eminescu un “om al timpului modern”.
Criticele sale au semnificaţia unui adevărat program de atitudine, devenit simbol al unei întregi direcţii de ideologie literară. Maiorescu este, la noi, primul critic cu şi practic definit şi înfăţişat ca atare. Este critical ce şi-a legat numele de existenţa unei societaţi culturale şi a unei publicaţii.
CAPITOLUL I
Viata si opera lui Titu Maiorescu in date si impresii
Orice istorie a literaturii unui popor inscrie in succesiunea evocarii ei momente de rascuce, exemplificate fie de un mare scriitor, fie de un critic, fie de un moment de constituire si afirmare a unei directii ideologice originale. Un astfel de moment semnifica pentru cultura noastra, Titu Maiorescu, personalitate multiplu reprezentativa, teoretician si critic literar, implicat in chip fundamental etapei de consacrare a literaturii romane moderne. (I)
Prezenta marcanta printre contemporani, spirit continuat si discutat cu fervoare de-a lungul vietii culturale din tara noastra, creand o scoala nu de elevi constiinciosi, ci de spirite, prin ele insele valoroase fata de care intreaga miscare intelectuala ce le-a urmat a simtit nevoia organica de a-si defini pozitia. Nu prin dimensiunea cantitativa a scriilor sale despre literaturasi-a ocupat Maiorescu locul sau prestigios in patrimoniul culturii nationale, ci prin semnificatia lor, ca si prin proiectia intregii sale conduite de gandire si actiune, prin capacitatea sa de a pune in circulatie idei, de a deschide perspective, de a numi problemele vremii sale, darn nu numai ale sale, ci, in multe privinte, si ale noastre.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Titu Maiorescu - Indrumator al Literaturii Romane.docx