Umanism românesc

1. Introducere

Umanismul: curent literar apărut în timpul Renaşterii (în secolul al XV-lea), bazat pe „redescoperirea” operelor antichităţii greco-latine, pe cercetarea lor erudită, de tip filologic, pe transformarea lor în model stilistic şi preluarea unora dintre ideile lor antice şi filozofice. Este filozofia de viaţă progresistă care, fără a implica supranaturalul, afirmă capacitatea şi responsabilitatea personajelor de a trăi vieţi morale, tinzând spre împlinirea proprie şi aspirând la binele umanităţii.

Umanismul este o atitudine faţă de valorile general umane, în funcţie de care se constituie idealurile şi aspiraţiile epocii, care sunt diferite în înţeles istoric.(O. Fodor)

Umanismul este o invenţie neotestamentară, secularizată în epoca modernă şi folosită tacit ca metafizică pentru doctrina statului modern şi a so¬cietăţilor democratice. (Gabriel Liiceanu - Uşa interzisă)

Umanismul este crezul celor care cred că, în cercul misterului învăluitor, destinele oamenilor sunt în mâinile lor. (John Galsworthy)

Reprezentanţi celebrii: Marsilio Ficino, Pico della Mirandola, Niccolo Machiavelli, Giovanni Boccaccio (în Italia); François Rebelais, Montaigne (în Franţa); Thomas Morus, Francis Bacon (în Anglia).

Reprezentanţi români: Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir.

Condiţiile social-istorice care au favorizat apariţia umanismului:

- dezvoltarea comerţului şi a meşteşugurilor;

- dezvolatrea burgheziei şi înflorirea oraşelor;

- marile descoperiri geografice;

Trăsăturile umanismului:

- aşează în centrul preocupărilor omul universal, „omul este masura tuturor lucrurilor”;

- încrederea în raţiune;

- admiraţia fată de valorile antichităţii greco-latine;

- natura considerată un model al artei;

- prezentarea omului multilateral;

- libertatea, demnitatea şi perfectibilitatea fiinţei umane.

2. Umanismul occidental

Contextul aparitiei lui

Putem afirma că umanismul ce caracterizează epoca Renaşterii a apărut dintr-o necesitate firească, pentru a înlătura efectele negative ale inchiziţiei, sau ale dogmatismului religios în general.

Desigur că o notă dominantă, în aceste secole, poate fi considerată, în întreaga cultură europeană, veneraţia şi ataşamentul faţă de modelul oferit de Antichitate. Apelul insistent la textele autorilor greci şi latini a provocat o mutaţie în gândire şi a fundamentat noul curent cultural.După ce Evul Mediu a păstrat prezente concepte şi moduri de a gândi care se încadrau în doctina teologică, cărturarii umanişti au adus în prim plan autorităţi care veneau în sprijinul oamenilor. Apropierea mai strânsă de antichitate se face prin descoperirea manuscriselor care zăceau de secole uitate în mănăstirile occidentale, dar ele au început să fie căutate pentru că oamenii aveau nevoie să le găsescă: ``Dorinţa de manuscrise şi de trecut nu a creat umanismul, ci a fost un efect al acestuia``.

Acum intelectualii păreau pregătiţi să intre în contact cu operele antichităţii direct, fără intermediul comentariilor medievale.

Este implicat aici raportul dintre oraş şi sat, dintre mediile populare citadine - vitalitate culturală a festivităţilor pe teme de actualitate, întreţinută de foi voalante, broşuri, presă- şi mediile populare rurale, deschise tuturor influenţelor, dar repliate totuşi asupra tradiţiei. Se poate spune ca Occidentul cunoştea încă de atunci o înflorire a urbanizării, societăţile aveau structuri diversificate, fapt ce a permis şcolarizarea populaţiei (cunoaşterea antichităţii presupunea în primul rând stăpânirea limbilor vechi).

Difuzarea textelor este favorizată şi de descoperirea tiparului şi perfecţionarea imprimeriilor, dar şi de dezvoltarea oraşelor şi universităţilor, locul de întâlnire al învăţaţilor. Un eveniment important îl constituie înfiinţarea "Academiei" din Florenţa sub impulsul lui Cosimo de Medici, condusă de Marsilio Ficino1, unde se întâlnesc umanişti ca Pico della Mirandola, Pietro Bembo şi Angelo Poliziano

"Academia" florentină este dedicată în primul rând filozofiei platoniciene, opunându-se scrierilor lui Aristotel introduse în Europa de Averroes şi Avicenna şi acceptate de Biserica Catolică..Activitatea "Academiei" a exercitat o mare influenţă asupra dezvoltării literaturii, picturii şi arhitecturii din epoca Renaşterii.

Astfel Europa occidentală este străbătută de mişcările Reformei si Contrareformei, este dinamizată de progresele treptate ale ştiinţelor care investighează natura, trece prin transformările provocate de expansiunea economiei capitaliste, se regrupează în state centralizate care organizează viaţa supusilor şi o sfârşeşte pe numeroase câmpuri de bătălie.