Vocativul în Limba Română

CAPITOLUL I

Cu privire la categoriile gramaticale,

în special cazul

Definirea şi delimitarea morfologiei şi a sintaxei ca părţi constitutive ale gramaticii constituie una din sursele contradictorii din lingvistica actuală.

În accepţia mai veche ai termenilor pe care gramatica latină şi greacă a transmis-o gramaticilor europene, morfologia studiază clasele de cuvinte, iar sintaxei îi aparţine domeniul construcţiilor de cuvinte. Cele două discipline se împletesc prin faptul că morfologia implică, pe lângă studiul variaţiilor complexului sonor, şi variaţiile sistematice ale sensului, problemă a contextului sintactic. F. de Saussure şi apoi

L. Hjelmslev consideră că morfologia este domeniul funcţiilor în sistem, adică studiază elementele limbii pe axa paradigmatică, iar sintaxa este domeniul funcţiilor de proces, adică le studiază pe axa sintagmatică. Numeroşi lingvişti susţin că morfologia studiază domeniul limbii, iar sintaxa domeniul vorbirii.

Legătura organică dintre sistemul şi structura morfologică şi cea sintactică a limbii apare evident la toate nivelele.

Astfel, observăm că definirea claselor de cuvinte (părţile de vorbire) se face mai ales pe baza unor criterii sintactice sau exclusiv din punctul de vedere sintactic, morfemele sunt mijloace sintactice ca şi mărcile propriu-zise; funcţionalitatea lor decurge mai curând din necesităţile schemelor sintaxei, decât din expresia categoriilor logice. Prepoziţiile şi conjuncţiile aparţin morfologiei numai ca specii de cuvinte de sine-stătătoare, principala lor funcţie fiind de natură sintactică, încadrându-se în relaţiile sintactice de determinare şi coordonare. Sistemul morfologic al limbii române nu poate avea existenţă concretă în comunicare decât prin intermediul sintaxei.

O categorie morfologică, fiind ansamblul formelor care intră în acelaşi sistem de relaţii, marchează relaţii sintactice, deoarece aceste relaţii sunt condiţionate de însăşi natura cuvintelor. Clasa sintactică subiect este realizată prin substantiv sau substitut al acestuia, predicatul este realizat (în general) prin verb sau este marcat cu morfeme specifice modalităţii verbale.

Acordul dintre subiect şi predicat, care este o relaţie sintactică, este un acord de modalităţi morfologice - [clasa de cuvinte]. Deci, categoriile morfologice - clasa de cuvinte, modalităţi, sunt, în acelaşi timp, şi mijloace sintactice, la fel ca mărcile de relaţie propriu-zise.

Pentru a vorbi de noţiunea de categorie gramaticală, trebuie să discutăm mai întâi despre sensuri şi clase gramaticale.

Valoarea sau sensul gramatical se opune sensului lexical din punctul de vedere al genezei şi al direcţiei de referinţă: sensul lexical provine şi denotă realitatea extralingvistică, sensul gramatical e dat şi definit de prezenţa relativă şi virtuală a semnificantului în limitele sistemului gramatical din care face parte, la poziţia de ordine pe care clasa lui o ocupă în sistem. Sensul lexical este deschis pentru detalii, polisemie şi conotaţii, sensul gramatical este închis şi determinat de mărci grupate în număr limitat. Caracteristicile menţionate sunt esenţiale pentru distincţia sens lexical/ sens gramatical şi pentru ce studiază sistemul şi structura gramaticală a limbii. Sensul gramatical este o abstracţie. Împreună cu sensul lexical, el se întâlneşte şi se intersectează pe planul categoriei şi al clasei gramaticale. Distincţia terminologică clasă / categorie are caracter arbitrar în dicţionare, pentru că aceşti doi termeni se definesc adesea unul prin celălalt, fiecare fiind considerat că semnifică genul proxim al