Extras din proiect
Capitolul I
Sistem informaţional - sistem informatic
Un sistem este un ansamblu de elemente care pot fi conectate prin diferite tipuri de relaţii, care funcţionează în vederea realizării aceluiaşi scop.
În cadrul unui sistem organizat există subsisteme care acţionează concomitent:
-sistemul de conducere (decizional) dispune, îndrumă şi coordonează activităţile
-sistemul condus (de execuţie) este cel care execută deciziile sistemului de conducere
-sistemul informaţional este legătura dintre celelalte două, un instrument indispensabil conducerii, prin care circulă decizii, efecte ale acţiunilor.
Sistemul informaţional este un ansamblu de fluxuri şi circuite informaţionale organizate într-o concepţie unitară. El utilizează modele proceduri, resurse umane şi materiale pentru a colecta, înregistra, prelucra, stoca şi transmite date şi informaţii prin care se asigură interconexiunile informaţionale dintre sistemul de conducere şi cel condus. Scopul final al sistemului informaţional este realizarea obiectivelor proprii organismului social-economic în concordanţă cu obiectivele generale ale societăţii şi în condiţii de maximă eficienţă.
Sistemul informaţional primeşte intrări, le prelucrează şi le furnizează ca ieşiri. Prelucrările la care sunt supuse aceste intrări se numesc proceduri. Atunci când procedurile se automatizează, sistemul devine un sistem informatic.
Un sistem informatic este un ansamblu de elemente intercorelate funcţional în scopul automatizării obţinerii informaţiilor necesare conducerii în procesul de elaborare a deciziilor. El se compune din:
- baza tehnică (hardware) totalitatea mijloacelor tehnice de culegere, transmitere, stocareşi prelucrare a datelor
- sistemul de programe (software) totalitaea aplicaţiilor necesare pntru funcţionarea sistemului informatic
- baza ştiinţifico-metodologică constituită din modele matematice ale proceselor şi fenomenelor ecoomice, metodologii, metode şi tehnici de realizare a sistemelor informatice
- baza informaţională cuprinde totalitatea datelor ce urmează a fi procesate
- resursele umaneşi cadrul organizatoric cuprinde personalul de specialitate (informaticieni, programatori, inginer de sistem)
Realizarea unui sistem informatic necesită ansamblul tuturor elementelor enumerate mai sus, neglijarea unuia dintre ele putând duce la eşecul acţiunii.
Sistemul informatic este o parte importantă a unui sistem informaţional, iar procesul de automatizare care are loc în prezent subliniază importanţa acestuia în orice activitate, având rolul de a apropia decidentul de mediul asupra căruia lucrează.
Obiectivele sistemului informatic se clasifică în:
1. în funcţie de sfera de cuprindere: principale sau secundare: în afara obiectivului principal de a furniza conducerii informaţiile necesare cât mai rapid, un sistem informaţional mai poate avea şi alte subobiective care trebuie să fie compatibile între ele şi cu obiectivul general, pentru ca sistemul să fie eficient.
2. din punct de vedere al domeniuli de activitate:
a) obiective care afectează activităţile de bază din unităţile economice, cum ar fi creşterea volumului producţiei, creşterea profitului, reducerea personalului etc.
b) obiective care afectează funcţionarea sistemului informaţional ca reducerea costului informaţiei, raţionalizarea fluxurilor informaţionale,creşterea vitezei de răspuns la solicitările beneficiarilor
3. din punct de vedere al posibilităţii de cuantificare a efectelor pot fi:
a) obiective cuantificabile: reducerea cheltuielilor de transport, creşterea volumului producţiei
b) obiective necuantificabile, dar care influenţează în mod direct indicatorii cuantificabili
Sistemele informatice pot fi şi ele clasificate după mai multe criterii:
1. după domeniul de utilizare există:
- sisteme informatice pentru conducerea activităţilor unităţilor economico-sociale care au proprietatea că datele de intrare sunt furnizate de om (documente) iar cele de ieşire sunt furnizate tot sub formă de documente (rapoarte, liste)
- sisteme informatice pentru conducerea sistemelor tehnologice se caracterizează prin automatizare, datele de intrare şi ieşire constând în impulsuri electrice transmise între maşini în timpul unui proces tehnologic. Aceste sisteme sunt întâlnite în industrie în special.
- sisteme informatice pentru cercetarea ştiinţifică asigură automatizarea calculelor, pentru a facilita munca specialiştilor
- sisteme informatice speciale destinate unor anumite domenii: ştiintă, medicină
2. după nivelul ierarhic:
- sisteme informatice pentru conducerea activităţilor în unităţi economice
- sisteme informatice pentru conducerea activităţilor în organizaţii economico-sociale cu structură de grup (ex: regiile autonome)
- sisteme informatice teritoriale ajută la fundamentarea deciziilor luate de către organele teritoriale de conducere
- sisteme informatice pentru conducerea unor ramuri la nivel economic fiind folosite de către ministerele, departamentele care se ocupă cu conducerea unei anumite ramuri
- sisteme informatice funcţionale generale se ocupă cu coordonarea în ansamblu a activităţilor
3. după modul de organizare a datelor:
- sisteme informatice cu date organizate în fişiere
- sisteme informatice cu date organizate în baze de date. Acestea sunt mai moderne şi mai practice, eliminând neajunsurile vechiului sistem cu fişiere.
În prezent există tendinţa implementării unui sistem informatic în toate domeniile de activitate, deoarece s-a constatat sporirea eficienţei, productivităţii şi reducerea pierderilor atunci când este folosit un asemenea sistem.
Proiectarea la nivel micro şi macro economic a unor sisteme informatice care să utilizeze tehnica bazelor de date şi care să conţină o serie de modele matematice, iar situaţiile de informare-raportare să aibă un caracter de semnalare preventivă a abaterilor faţă de starea normală, reprezintă o formă superioară de organizare şi prelucrare a datelor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Algoritmi si Structuri de Date.doc