Program pentru evidența vânzărilor unui magazin de jucării

Introducere

Cresterea complexitatii vietii moderne a dus la necesitatea prelucrarii unui volum din ce in ce mai mare de informatii, cu ajutorul calculatoarelor.

Inca de la primele generatii de calculatoare s-a pus problema crearii unor modele interne de organizare a datelor, informatiilor.

In anii ’70 a fost proiectat si implementat modelul de organizare relational. Pe baza acestui model au fost create asa numitele sisteme de gestiune a bazelor de date relationale.

Un pas important în dezvoltarea calculatoarelor electronice a fost făcut odată cu inventarea microprocesorului (inginerul M. E. Hoff, la sfârşitul anului 1971) care a dus la o mai mare separare a hard-ului (partea electronică a calculatorului) de soft (partea logică, alcătuită din programele după care funcţionează calculatorul. Aceste două piari componente ale unui sistem de calcul au evoluat în paralel, dezvoltându-se astfel două domenii de cercetare în ştiinţa informaticii: cel legat de hardware, în strânsă corelaţie cu cercetarea în domeniul fizicii, electronicii, şi cel referitor la software, având legătură cu dezvoltarea matematicii şi a logicii.

Datorită implicării tot mai accentuate a calculatoarelor în multe domenii de activitate, sfera problemelor rezolvate cu ajutorul calculatorului s-a extins foarte mult. A apărut astfel o specializare a programelor (pachetelor de programe), orientate spre rezolvarea diverselor tipuri de probleme: matematice, tehnice, economice, de proiectare etc. Sistemele de Gestiune a Bazelor de Date (pe scurt SGBD - prescurtare foarte des întâlnită în literatura de specialitate) sunt sisteme informatice (soft) specializate în stocarea şi prelucrarea unui volum mare de date, volumul de prelucrări implicat fiind relativ mic (spre deosebire de programele orientate spre rezolvarea problemelor matematice, de exemplu, care necesită un volum mare de prelucrări asupra unui volum relativ mic de date) . Termenul de „bază de date” se va referi la datele de prelucrat, la modul de organizare a acestora pe suportul fizic de memorare, iar termenul de „gestiune” va semnifica totalitatea operaţiilor ce se vor aplica asupra datelor din bazele de date.

Un SGBD trebuie să asigure următoarele funcţiuni elementare relativ la bazele de date:

• definirea, crearea bazei de date;

• introducerea datelor în bazele de date (adăugare);

• modificarea unor date deja existente în bazele de date;

• ştergerea datelor din bazele de date;

• consultarea bazelor de date (interogarea, extragerea informaţiilor).

Alături de acestea, SGBD-urile mai pot furniza şi alte servicii, cum ar fi:

suport pentru limbaj de programare;

interfaţă cât mai atractivă şi performantă, pentru comunicarea cu utilizatorul;

diferite tehnici avansate de memorare, organizare, accesare a datelor din bazele de date;

utilitare încorporate: sistem de gestiune a fişierelor, liste şi tabele etc;

help pentru „ajutarea” utilizatorului în lucrul cu bazele de date etc.

Istoria SGBD-urilor începe odată cu apariţia primelor suporturi magnetice de memorare - benzile magnetice - pe care informaţia era memorată secvenţial, aceasta dând şi caracterul secvenţial al accesului la date în cadrul acestor sisteme. Această etapă de dezvoltare este caracterizată de o identitate perfectă între structura logică şi cea fizică a informaţiei din bazele de date, ceea ce a dus la o manipulare greoaie a datelor.

Apariţia sistemelor de memorare de tipul discului magnetic a dus la o nouă etapă în dezvoltarea SGBD-urilor, caracterizată în principal prin: apariţia accesului direct, alături de cel secvenţial, aceasta având ca efect imediat o creştere spectaculoasă a vitezei de acces la date; separarea nivelului logic de cel fizic, realizându-se astfel o independenţă logică a datelor. în această etapă se dezvoltă tehnici avansate de selectare, grupare, prelucrare a datelor din bazele de date.

În continuare sistemele de memorare s-au dezvoltat în direcţia creşterii performanţelor acestora: capacităţi cât mai mari de memorare şi viteze cât mai mari de accesare a datelor memorate în bazele de date (discul optic, CD-urile, casetele magnetice etc)

Apariţia şi răspândirea reţelelor de calculatoare a dus la dezvoltarea într-o nouă direcţie a SGBD-urilor, ele căpătând un caracter multiutilizator - mai mulţi utilizatori folosesc simultan aceeaşi bază de date. Principalul avantaj al reţelelor a fost eficienţa mult sporită de utilizare a resurselor sistemelor de calcul: la o bază de date aflată pe un server central, de obicei foarte puternic, au acces simultan mai mulţi utilizatori, situaţi la distanţă de aceasta, de unde rezultă o bună utilizare a resurselor serverului şi o economie de memorie, datorită memorării unice a bazei de date (doar pe server nu şi pe staţiile de lucru).

De asemenea, au apărut bazele de date distribuite, care reprezintă baze de date logic integrate dar fizic distribuite pe mai multe sisteme de calcul. Utilizatorul unei asemenea baze de date o vede ca pe o bază de date unică, compactă (nivelul logic), cu toate că, în realitate, ea este distribuită pe mai multe calculatoare legate între ele (nivelul fizic). La nivel statistic această organizare a dus la o creştere substanţială a vitezei de acces la o bază de date într-o reţea de calculatoare. Astfel, anumite date depozitate pe un server local sunt mult mai rapid accesibile decât dacă ele s-ar fi aflat pe un server la distanţă, unde ar fi fost stocată baza de date în întregime, în cazul nedistribuirii (menţionăm că un factor important care limitează viteza de lucru este transferul de date între calculatoare). Tot datorită distribuirii se măreşte considerabil limita maximă a dimensiunii unei baze de date care nu mai este determinată de capacitatea fizică de memorare a sistemului de calcul.

Îmbunătăţiri a suferit şi modelul de organizare a bazelor de date. Structura tabelară a bazelor de date simple din SGBD-urile mai vechi a fost înlocuită în cele moderne cu modelul relaţional de organizare a bazelor de date. Conform acestui model o bază de date relaţională este formată din mai multe tabele simple între care se stabilesc anumite relaţii. în paralel cu acest model s-a dezvoltat un nou limbaj de interogare a bazelor de date - SQL (Structured Query Language), neprocedural, care permite accesul rapid şi comod la datele memorate în bazele de date.

Pentru utilizatorii neprofesionişti, care nu sunt puţini la număr, au fost perfecţionate interfeţele SGBD-urilor, utilizatorul având la dispoziţie sisteme de meniuri, ferestre, obiecte de control, prin care comunicarea cu SGBD-ul devine o plăcere.