Metode în dialectologie

Metodele folosite pentru culegerea materialului dialectal sînt variate, mai ales dacă avem în vedere noile procedee privitoare la achiziția unor fapte de limbă relevante, dar și perspectivele de abordare ale problemei, diferite de la o etapă sau de la o școală lingvistică la alta .

Metodologia cercetării dialectale are în vedere trei aspecte și, totodată, trei etape strîns legate de obiectul cercetării și de intenția cercetătorului : modalitatea de obținere a materialului dialectal - culegerea faptelor lingvistice pe teren; modalitatea de a-l prezenta după ce a fost cules; interpretarea materialului lingvistic.

I.1. Metode de culegere a materialului lingvistic sînt multiple, de la simpla notare a unor particularități în urma obervației directe, pînă la ancheta dialectală organizată .

a) Metoda observației directe a unui grai sau dialect este utilizată pentru alcătuirea glosarelor și a monografiilor dialectale, anchetatorul notînd trăsăturile dialectale care rezultă din vorbirea obișnuită, neinfluențată de cercetător, fără a folosi vreun chestionar sau listă de cuvinte și fără a interveni în procesul de comunicare. Metoda prezintă avantajul de a permite notarea particularităților graiului unuia sau mai multor informatori, vorbirea acestora fiind surprinsă în procesul ei firesc, spontan, dar și dezavantaje, legate de condițiile de lucru speciale și de timpul îndelungat al anchetei („observatorul” fiind nevoit să aștepte dezvăluirea fenomenelor specifice), dar și de posibilitatea redusă de a le compara în funcție de variabilele sociolingvistice ale informatorilor . Metoda observației este folosită de anchetatori mai ales în perioada de acomodare cu graiul ce urmează a fi studiat.

De cele mai multe ori, observarea se îmbină cu culegerea de texte dialectale . În funcție de felul cum s-au obținut, textele se împart în: texte libere (informatorii relatează, din proprie inițiativă, evenimente deosebite din viața personală, de exemplu amintiri din război sau din armată, pentru subiecții bărbați, rețete culinare, pentru subiecții femei) și texte tematice, care au caracter descriptiv (informatorii tratează o temă prestabilită de cercetător, cum ar fi obiceiuri privitoare la evenimente importante din viața omului sau anumite activități specifice zonei: cum se face fînul, cum se face stîna etc.). Prin urmare, metoda conversației dirijate sau a convorbirilor tematice constituie o variantă a metodei observației directe, menită să atenueze dezavantajele acesteia.

b) De cealaltă parte, ancheta dialectală organizată prezintă avantajul implicării anchetatorului, prin dirijarea comunicării și prin utilizarea unor chestionare prestabilite, oferind posibilitatea de a surprinde realitatea lingvistică sub toată complexitatea ei .

În funcție de procedeele de culegere a materialului lingvistic, ancheta dialectală este de două feluri: prin corespondenți și la fața locului (sau pe teren).

I.1.1. Ancheta cu ajutorul corespondenților (ancheta indirectă) , folosită în perioada de pionerat a dialectologiei, presupune întocmirea unei liste de întrebări, trimisă unor corespondenți aflați în diferite puncte de pe un teritoriu dat, care răspund sau adună răspunsurile la chestionar oferite de alți subiecți.

Cea dintîi anchetă prin corespondenți este ancheta germanului Georg Wenker, în vederea elaborării atlasului lingvistic german , iar prima anchetă prin corespondenți din țară a fost realizată în 1885 de savantul B. P. Hasdeu care, în scopul adunării de material pentru Etymologicum Magnum Romaniae, a elaborat un chestionar (de 206 întrebări), ce conținea atît chestiuni de lexic, cît și de fonetică și de sintaxă . Menționăm și anchetele prin corespondenți inițiate de Sextil Pușcariu, care premerg anchetele directe pentru ALR .

Deși ancheta prin corespondenți oferă avantajul de a reduce considerabil perioada de culegere a unui bogat material lingvistic, ea prezintă și o serie de neajunsuri: inegalitatea și repartizarea spațială neuniformă a materialului obținut (răspunsurile obținute oferind doar o imagine parțială a bogăției formelor lexicale existente); inexactitatea transcrierii răspunsurilor, dată fiind insuficienta instruire a anchetatorilor (nespecialiști) în transcrierea fonetică; furnizarea de date utilizabile doar pentru lexic și, în mică măsură, pentru sintaxă; nerelevanța răspunsurilor oferite de intelectualii colaboratori (aceștia avînd, de regulă, vorbirea mai intens influențată de aspectul standard al limbii; în plus nu s-a ținut cont și de calitatea de originar din localitatea anchetată a informatorilor). Ion Coteanu consideră că „formula nu e recomandabilă, fiindcă nu schimbul de scrisori este important, ci calitatea informatorilor, a corespondenților, care răspund sau adună răspunsurile la chestionar” .

I.1.2. Ancheta directă sau la fața locului, prin intermediul căreia specialistul culege materialul lingvistic direct de la informator, constituie metoda cea mai propice pentru obținerea unui material bogat, care să prezinte garanția autenticității și a rigorii științifice, înlăturînd dezavantajele anchetei prin corespondenți . Spre deosebire de atlasele lingvistice germane, pentru cele romanice s-a folosit ancheta directă, situație valabilă și pentru atlasele lingvistice românești (WLAD, ALR, NALR), dar și pentru monografiile dialectale consacrate anumitor regiuni ale dacoromânei sau dialectelor sud-dunărene .

Înainte de efectuarea propriu-zisă a anchetei este necesară o etapă pregătitoare a ei, care presupune: precizarea scopului anchetei (elaborarea unui studiu cu caracter monografic, un atlas lingvistic, raportul dintre graiul respectiv și limba literară); cunoașterea regiunii ce urmează a fi investigată (date geografice, sociale, politice, istorice, economice, folclorul local, obiceiuri și tradiții); stabilirea rețelei de puncte ce urmează a fi anchetate (care diferă de la cea pentru elaborarea unui atlas , la cea a unei monografii sau la cea care are ca finalitate evidențierea unei probleme lingvistice); întocmirea chestionarului, ținîndu-se cont de numărul anchetatorilor și de scopul anchetei; problema anchetatorului etc.